Cum poate fi argumentată Învierea lui Iisus, nu doar prin credinţă
În aceste zile cred că fiecare om a avut parte de reflecţiile lui proprii cu privire la întemeierea creştinismului şi şi-a căutat sieşi argumente care să-i motiveze sau să spună că mersul său la biserică pentru a lua lumină este sustenabil, în contextul creştinismului.
Creştinismul ca religie s-a bazat pe o minune, petrecută la începutul primului mileniu iar ce urmat după acel miracol al reînvierii de fapt argumentează clar fundamentul creştinismului. Chiar dacă interpretarea mea este, să-i spunem, pe alocuri prozaică, logica evenimentelor şi argumentaţia mă determină să fac o analiză ceva mai matematică a datelor chestiunii creştine.
Avem de a face cu 11 apostoli dar mai important avem de a face cu 4 mărturii scrise, un fel de rapoarte sau jurnale scrise de 4 dintre cei 11 apostoli. Aceste jurnale nu sunt scrise în acelaşi timp, sunt scrise postum învierii şi sunt scrise la date diferite şi în nici un caz la aceeaşi masă de cei patru evanghelişti.
Căci ne referim la cele patru Evanghelii. Bun, date fiind acestea, să ne amintim ce se întâmplă după răstignire şi implicit uciderea lui Iisus. Toţi apostolii dau bir cu fugiţii, evident speriaţi de ce li se poate întâmpla şi lor dacă sunt recunoscuţi. Nici unul dintre ei nu se autodenunţă, mare parte sunt indivizi simpli, pescari, păstori, nu au un sentiment să spunem altruist ci mai degrabă un instinct de supravieţuire.
Ce urmează? Dacă lucrurile rămâneau aşa, nu apărea creştinismul, era doar povestea unui anume Iisus care a predicat în Israel nişte lucururi filosofice şi pentru care a fost ucis de biserica iudaică. Iar totul dispărea, nu mai vorbeam azi de creştinism.
Cei patru martori însă povestesc fiecare în evangheliile lor însă despre episodul cel mai important – învierea. Un miracol care va da un stimulent şi îi va determina pe apostoli efectiv să se schimbe cu 180 de grade. Învierea lui Iisus, întâlnirea cu el, pe care cei patru o descriu, le confirmă de fapt tot ce au auzit timp de peste un an de când au umblat cu Hristos, lor le dă exact stimulentul şi dacă undeva în adâncul lor aveau ezitări, oricât ar fi fost ei de simpli, nu mai nici una. Inclusiv Toma primeşte confirmarea pipăind urmele gâurilor. Nu se poate spune că e vorba de un impostor, cele patru evanghelii nu sunt scrise la comandă, cei patru nu s-au pus de acord să improvizeze ceva, nu se poate spune că au fost păcăliţi de o sosie, îl ştiau bine pe cel cu care umblaseră înainte de Paşte. Deci momentul întâlnirii cu el, din Galileea este decisiv pentru cei 11 apostoli şi acesta devine punctul 0 al convertirii lor. Iisus pleacă spre cer iar cei 11 rămân să continue lucrarea, adică promovarea ideilor creştine în toată lumea. Ce individ normal ar fi făcut asta, să nu uităm, 10 dintre apostoli(mai puţin Ioan) sunt ucişi în tot felul de tortuuri, deci ce individ normal ar opta pentru acest cult şi această misiune extrem de dificilă într-o eră în care religia romană sau diferite alte culte păgâne era puternice. Numai unii care fuseseră martori la un eveniment divin, aveau încredere că deşi ar putea fi ucişi, vor fi recompensaţi după acest gest, că moartea pentru o idee nu este deloc o dram, o catastrofă. Astfel nemaifiind vorba de o teamă de moarte, aceştia pleacă în jurul lumii în cea mai grea misiune apsotolică asumându-şi de această dată şi martiriul. Este o deosebire fantastică faţă de momentul răstignirii când de teamă apostolii au fugit pe unde au putut ca să nu aibă aceeaşi soartă cu Iisus.
Urmează trei sute de ani astfel extrem de dificili pentru apostolii şi apostolii apostolilor lui Iisus, până ce împăratul Constantin, în anul 312 încetează persecutarea creştinilor.
Astfel, creştinismul se bazează pe un miracol, unul însă care se poate susţine şi prin logică.
Iar dacă miracolul învierii are la bază o intervenţie divină, atunci implicit naşterea lui Iisus are un fundament divin. Iar dacă aici amintim şi faptul că Iisus revine abia după 30 de ani în Galileea, după ce trăise mare parte din viaţă în Egipt, atunci lucrurile mai spun ceva despre un Iisus, nu un om simplu, ci unul care trăise şi probabil fusese şcolit în ţara care dăduse până atunci matematicieni, ingineri şi arhitecţi. Avem de a face astfel cu un Iisus extrem de şcolit şi unul care ştia ce spune atunci când şi-a început predicile pe drumurile şi oraşele iudeilor.
Mihai IONESCU
