Cum mi-am petrecut sfârşitul turismului în Vâlcea: În vârful muntelui, cu manele, pană de 2 ori, planetară ruptă, praf şi gropi

În această vară dat fiind pandemia exemplară, am fost nevoit să îmi anulez ieşirile din ţară, nu aveam chef nici să stau la testări pentru Grecia, nici de fraţii noştri bulgari şi în alte ţări eram prohibiţi, aşa că am optat în fiecare week-end să savurez munţii Vâlcii, comoara dată de Dumnezeu acestui tărâm.

Adevărul este unul de necontestat avem peisaje demenţiale, Munţii Căpăţânii sunt minunaţi, unici în România, mă refer mai exact la Parcul Naţional Buila Vânturariţa, unde Ionuţ a realizat minuni la cantonul Cheia. Nu mai spun de schitul Pahomie, o adevărată Meteoră, cred că de departe în top 5 mănăstiri româneşti.

Dacă vorbim de Mălaia, nu încap paginile cu sutele de cascade, chei, lacuri, cum ar fi Petrimanu sau Galbenu, culmea Strategicii, Vârfurile Nedeii, Ursu, Romani, Cozia.

Vâlcea este o poveste a naturii, scrisă sublim în versuri biblice. Numai că…

Trecând de vârsta adolescenţei zburdalnice, iar cum timpul înseamnă bani, nu îmi permit luxul drumeţiile pe jos şi am optat pentru a străbate drumurile de munte cu maşina. Aşa cum probabil şi-ar dori orice turist care se bucură de o zi liberă din 7.. Să meargă în linişte, să oprească atunci când vede un peisaj spectaculos, să întindă o pătură şi să doarmă lin, la susurul unui izvor.

Dar, nu se poate. În primul rând toate drumurile montane din Vâlcea sunt groaznice. Nu există asfalt. Strategica este un „care pe care”. Te strecori cu atenţie chiar şi cu un 4×4, de o maşină cu gardă joasă, nici nu poate fi vorba. După ce parcurgi jumătate din ea, te bucuri că ai maşina întreagă şi încă nu s-a aprins vreun beculeţ..

Drumul spre Petrimanu este grotesc. Noroc cu dommnul Iorga, omul care deţine o cabană acolo sus şi a mai aruncat ceva balastru în gropi, unde sunt bazine.

Iar spre Cheia de la Pahomie este aventură. În orice caz, direcţia la maşină este praf. La fel este drumul spre Văleanu. Şi spre Cozia, nu mai vorbesc. Planetare şi direcţia sunt de intrat în service. .

Astea sunt doar câteva din drumurile care ar aduce turişti însutit faţă de ce am văzut în pelerinajele mele. Este păcat, lipsa infrastructurii înseamnă turism lipsă.

Iar povestea de sus de pe Vârful Cozia îţi taie cheful de turism. Acolo zace aceiaşi cabană de acum 30 de ani, cu o budă afară de îţi mută nasul, cu aceleaşi scaune de tablă, ca la „Bar de Zi”. Trist este că aici urcă mulţi cocalari. Eu am prins vreo 3, cu 3 boxe mari de alea cu baterie şi Bluetooth. Trei puncte cardinale, trei manele diferite. Urcă acolo pe platou, cu tatuaje şi pipiţele din dotare şi bagă Salam, Puştiul, Şerban etc. Se aud dedicaţiile.

Acelaşi lucru şi la Vârful Români. Manele în vârf de munte. Nu am văzut un ranger din cele două parcuri naţionale care să vină să le ceară „Silence”. Plângea muntele de atâtă jale, cât îl chinuia pe Guţă.

Acesta este turismul de Vâlcea. Planetare rupte, maşina pregătită pentru polishat, de două ori pană, nervi şi oboseală.

Vâlcea nu are infrastructură turistică de top iar cele mai frumoase locuri sunt inaccesibile iar dacă sunt accesibile sunt pline de cocalari, cu precădere.

Spor la vacanţe. De anul viitor, poate să fie şi mama pandemiei, plec în afară în concediu.

Liviu POPESCU