Cum învaţă beizadelele de la Take Ionescu, că nesimţirea părinţilor este corectă, mai ales când te apără Poliţia Locală

Şcoala Take Ionescu, aia cu ceas, cum i se mai spunea pe vremuri este o şcoală bună. Nimeni nu contestă asta. Chiar şi eu, acum vreo 4 ani, mă gândeam să-mi duc juniorul acolo, graţie colectivului de dascăli renumiţi în oraş

În folclor, este numită un fel de de Jean Monnet al oraşului. Toate vedetele – politicieni, consilieri, funcţionărime, patronime îşi duc prinţişorii aici. Numai că la ora 8 dimineaţă şi la ora 12 se întâmplă de ani buni o nesimţire, patronată de poliţia locală.

Deşi a fost realizată o stradă lată în faţa şcolii, cu o parcare adiacentă, părinţii de mai sus, vin să-şi culeagă progeniturile, cu maşinile în dotare, blocând ambele străzi. Adică şi Calea lui Traian, de la intersecţie până la CEC şi pe partea opusă, strada Brâncoveanu, până jos la OK. Parchează direct pe sensul de mers, pun maşinile pe avarie şi aşteaptă odraslele

Hai domnle, ce dracu, zece minute nu poţi aştepta?„, spune cu nesimţire un părinte. „Stai domne un pic să-mi vină fetiţa, uite-o e acolo în uşă (de parcă o şi ştiu) şi plec”zice o divă. „Dă-o dracu de treabă, ce eşti nesimţit şi mă claxonezi (tot eu??)„, spune altul. „Da, domne, uite că îmi permit” spune alt părinte şi întoarce sictirit capul.

Poliţia Locală ne dirijează pe alte căi să nu cumva să deranjăm pleiadă de părinţi care-şi aşteaptă copilaşii, fix pe stradă, blocând circulaţia cu avariile pornite.

Acum, de 2 zile, sunt probleme. O conductă s-a spart şi nu mai au unde parca, pentru că fix banda 1 este în şantier, pe Calea lui Traian. Ei, cum nu au unde? Tot Praporgescu era blocat, de la Primărie şi până la CJ, nu se mai putea circula…

Ce învaţă copiii de la Take? Că este foarte corect să încalci reguli, că Poliţia Locală îi protejează familia în trafic şi că restul suntem nişte fraieri.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *