Cum îngroapă, după 16 ani,un primar o instituţie, în datorii? 2 miliarde de lei, obligaţii de plată către Consiliul Judeţean Vâlcea

Da, este halucinant subiectul de mai jos, un episod, cum rar se poate întâmpla în România. Atunci când un primar, cu bună ştiinţă, preferă să fie generos şi să acorde bani şi nu puţini, din instituţia pe care o conduce unui terţ.

Făureşti.

Este una din comunele cele mai bogate în zăcăminte de gaze şi petrol din Vâlcea, unde mai multe firme au sonde întinse pe mai multe perimetre de exploatare.

În anul 2004, primarul comunei, atunci în funcţie, Ion Ţirvuică face un act, o convenţie între Primar şi Preşedintele Consiliu Judeţean Vâlcea. Nu între Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, ci strict între cele două funcţii Primar – Preşedinte.

Ce spune acea convenţie? Că dacă instituţia locală nu are departament de urbanism, se poate folosi de Consiliul Judeţean pentru eliberarea unor autorizaţii de foraje pe teritoriul comunei Făureşti dar, 75% din valoarea taxei de autorizaţii revine Consiliului Judeţean. Convenţia nu are termen de valabilitate, nu trece prin Consiliu Local, este un act între primar şi preşedinte de judeţ (la acea vreme Dumitru Buşe)

Se spune că în vremea aia, puteai să angajezi plăţi în numele instituţiei, fără a mai trece prin Consiliul Local. Ceea ce azi, pare de domeniul fantasticului. Iar 75% mi se pare o donaţie uriaşă!

Acea taxă nu a fost plătită iar în prezent, Consiliul Judeţean Vâlcea a dat în judecată primăria (prost să fii şi să nu profiţi de un asemena act de donaţie!) şi evident a câştigat.

Consiliul Judeţean Vâlcea are sentinţă definitivă şi în termen de 10 zile trebuie să recupereze 1,1 miliarde vechi plus dobânzi plus penalităţi, adică vreo 2 miliarde de lei vechi.

Dacă nu, conturile Primăriei Făureşti pot fi blocate pentru execuţie.

Da, aşa e, este o anomalie. Cum naiba, să faci o astfel de covenţie, să te angajezi ca primar şi nu prin Consiliul Local şi în loc să ţii de banul localităţii, tu eşti atât de generos şi oferi 75%  unui terţ.

Părerea mea, nu e musai ca actualul CJ Vâlcea să o respecte, dar, dacă are bun simţ, pentru o localitate văduvită în ultimii ani de fonduri (2 miliarde are nevoie de reabilitarea unei grădiniţe arse într-un incendiu), aş renunţa la o astfel de execuţie, bazată pe o convenţie extrem de dubioasă şi total neinspirată de acum 16 ani, redactată de un primar care parcă nu a ţinut cu casa. Este doar o părere însă.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *