Cum au adus banii europeni la lumină, o bijuterie a Vâlcii, care părea sortită pieirii…

Mănăstirea Berislăveşti, situată la poalele Muntelui Cozia, pe malul stâng al râului Coisca, pe drumul ce duce spre Curtea de Argeş, apărea până acum doi ani, pelerinului, ca o ”cetate fantomă” de veac trecut chiar dacă aici, ultima dată, clopotele au bătut penultima dată în  anul 2006.

Am zis penultima, pentru că iată, după 15 ani, clopotele care au vestit Învierea Mântuitorului s-au auzit din nou, în duminică Paștelui, aici, pe malul Coiscăi.

Judeţul Vâlcea este cunoscut prin cele mai multe lăcaşe de cult de patrimoniu din România, patru dintre acestea afându-se în zona staţiunii Călimăneşti: Cozia, Turnu, Ostrov şi Stânişoara și încă una la 10 km distanță, o nouă bijuterie, reînviată cu ajutorului fondurilor europene.

Berislăveşti este un ansamblu monahal început în secolul al XVIII-lea de Alexandru Bucşenescu, mare paharnic, şi finalizat de egumenul Nicodim Beligrădeanu în 1762. Ansamblul se compune dintr-o biserică, cândva impunătoare, amintind Biserica ‘Toţi Sfinţii’ din Râmnicu Vâlcea, ridicată în aceeaşi perioadă, inclusiv în ceea ce priveşte turlele mici de pe pronaos torsate după modelul turlelor de la Mănăstirea Curtea de Argeş, o incintă pătrată, generoasă, având chilii pe două laturi, la est şi nord, o frumoasă clopotniţă dominând valea spre vest şi o stăreţie cu o impresionantă pivniţă boltită spre nord.

Istoria mănăstirii s-a împletit strâns cu cea a Mănăstirii Cozia, căreia i-a adăpostit în vremuri tulburi documentele şi odoarele de preţ, motiv pentru care ‘la leatul 1788, în războiul ce au avut Poarta Otomanicească cu Poarta Chesearecească, când s-au ars mănăstirea Cozia s-au ars şi Berislăveştii’, cum stă menţionat pe un clopot din 1801, refăcut de Teodosie, arhimandritul Coziei.

Mănăstirea a fost refăcută şi, un fapt important de menţionat, autorităţile comuniste au sprijinit renovarea ei, astfel că au fost făcute reparaţii în anii 1949, 1966 şi 1976. Dezastrul însă a început  după revoluţia din 1989, mai precis în 1992.

”În anul 1990, Muzeul Judeţean Vâlcea reia în sarcină proprie, prin Oficiul Judeţean al Patrimoniului Naţional Vâlcea, restaurarea Mănăstirii Berislăveşti. Se fac cercetări arheologice, se consolidează zidul de incintă dinspre sud, iar arhitectul Doru Popian întocmeşte proiectul de consolidare şi restaurare pentru ansamblu şi biserică. Dar, începând cu anul 1992, când restaurarea Mănăstirii Berislăveşti este preluată de Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi trecută în Planul Naţional de Restaurare (PNR), iar proiectant şef al lucrărilor de aici este numit arhitect Mihai Oprean, căile spre salvarea mănăstirii par să se încetinească atât de mult încât aceasta, ajunge spre anul 2008 în pragul ruinării ireversibile”, relatează prof. Ligia Rizea, consultat pe probleme de patrimoniu în cadrul Direcţiei pentru Cultură Vâlcea.

Potrivit acesteia, se începe, în 1993, construirea unui sistem de protecţie (schelă de lemn şi carton bituminat) a ruinelor chiliilor de pe latura de nord, în 1995 – 1996 se ridică schele pe exteriorul bisericii în vederea lucrărilor de consolidare, dar proiectul tehnic pentru executarea acestora este finalizat abia în anul 2006, şi atunci, se pare, doar parţial.
Clopotul care tocmai fusese recepţionat „consumase un deviz de miliarde de lei vechi” din banii alocaţi restaurării întregului ansamblului monahal”, menţionează prof. Ligia Rizea. Ea aminteşte că în 2002, ansamblul de la Berislăveşti este vizitat de Răzvan Theodorescu, pe atunci ministru al Culturii, care, impresionat de biserica înţesată de schele şi pe dinăuntru şi pe dinafară, a promis două miliarde de lei pentru stoparea dezastrului, bani care însă nu au mai venit.

Trist este că după o furtună violentă din 6 augut 2006, care a dezrădăcinat copacii din curtea mănăstirii, un brad a căzut peste biserică şi i-a avariat turlele şi acoperişul. În acel an, Inspecţia în Construcţii Vâlcea interzice folosirea bisericii fiindcă nu mai prezenta siguranţă ”în exploatare”. Urmare, ansamblul de la Berislăveşti este abandonat de enoriaşi şi monahi, care decid să-şi construiască o biserică nouă.

Au trecut trei ani până când Episcopia Râmnicului a încredinţat mănăstirea rămasă de izbelişte Coziei, asta poate şi în virtutea faptului că în 2008, schelele deja istorice ale bisericii au fost înlocuite cu altele noi, turla mare a bisericii a fost demolată şi întreaga biserică a fost pusă iluzoriu pusă sub o învelitoare de protecţie care a rezistat până la prima ploaie, lucrări executate din sume alocate de la O.N.M.I

Stareţul Mănăstirii Cozia, arhimandritul Vartolomeu Androni, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, a intervenit cu lucrări de urgenţă pentru a stopa ruinarea ireversibilă a ansamblului de la Berislăveşti. Sprijinit de Direcţia pentru Cultură Vâlcea şi de arhitectul Cristinel Vlad, a refăcut întreaga structură de protecţie a chiliilor, a casei egumeneşti acoperindu-le cu tablă zincată, a consolidat versantul dinspre râul Coisca şi a construit drumul iniţial de acces în incinta mănăstirii.

Financiar, mai mult decât atât nu mai stă în putinţa Mănăstirii Cozia să facă. Furcile caudine ale proiectărilor şi reproiectărilor succesive (casa egumenească are o expertiză tehnică făcută în anul 2000, care evident trebuie să fie reactualizată, ca de altfel şi soluţia de consolidare şi restaurare a bisericii), includerea succesivă a Mănăstirii Berislăveşti în PNR cu diverse sume de regulă rămase doar promisiune (chiar dacă în favoare Berislăveştiului au fost făcute cel puţin de două ori interpelări ale miniştrilor culturii în Parlament) plus obligativitatea de a folosi pentru executarea lucrărilor doar a firmelor de construcţii atestate în domeniul monumentelor istorice, două sau cel mult trei pe teritoriul Olteniei, care acţionează cu preţuri de monopol, toate acestea au dus la actuala situaţie a ansamblului, care pare o cetate părăsită.

Când totul părea irmediabil pierdut, Arhiepiscopia Râmnicului reușește să acceseze un grant european de 5 milioane de euro iar mănăstirea este salvată. Intră în reabilitare totală iar în prezent, Mănăstirea strălucește din nou.

”Este zestrea noastră, este martorul istoriei românilor, al spiritualității, este locul unde Dumnezeu a dorit să aibă o casă mare și frumoasă și noi să slujim în ea. Este absolut minunat că s-au păstrat picturile originale, de fapt ușile și tot ansamblul este cel original. A fost o muncă uriașă dar rezultatul este unul cu adevărat divin. Lucrurile nu sunt încă terminate dar Mănăstirea deja un loc primitor, un loc pentru enoriași. Mai avem de facut multe, să facem și spații de cazare, o scenă, un paraclis. Bogăția noastră rezidă în aceste bijuterii pe care le-am primit în dar de la strămoșii noștri”, spune starețul Efrem.

Și așa este, Mănăstirea Berislăvești întregește din nou patrimoniul Vâlcii, fiind a cincea mănăstirea din bazinul Călimăneștiului, un martor tăcut al stăruinței noastre peste veacuri ca un popor ales de Dumnezeu, să locuim în cel mai frumos tărâm al creștinătății.

 

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *