Cum a trecut o lună fără 60 de îngeri de la Colectiv

Am trăit o lună de coşmar. O lună în care i-am cerut lui Dumnezeu detalii concrete, de ce a vrut să se întâmple asta.

De ce colegul de birou, ăla care avea cele mai bune poante, ăla care avea ironii la adresa şefului, ăla care abia se împăcase cu prietena, nu mai e printre noi.

Sau arhitectul ăla simpatic, zăpăcit, veşnic împrăştiat, care îi luase iubitei 100 de trandafiri de ziua ei, da, ăla nu mai e.

De ce blondul de la 11-a, ăla care vorbea în pauze despre Spinoza şi Aristotel, da, copilul ăla care avea şuviţa blondă, nici el nu mai e.

De ce, ea, doctoranda noastră nu mai e. Ea, cea care ne spusese vineri că ne vedem luni, după week-end, cu ultimele poveşti. Sau el, cel care avea cele mai tari vorbe de duh sau celălalt, rockerul ramolit, cum i se mai spune, care voia să-şi ia un motor nou. Şi mulţi alţii. Sau femeia aceea, care aducea seara câte o ciocolată celor cinci copii. Sau Andreea noastră care nu mai e.

Am cerut detalii lui Dumnezeu. Nu a vrut să răspundă de ce în fiecare oraş ard candele seară de seară. De ce a vrut ca tocmai pe unii dintre cei mai frumoşi oameni, pe ei a vrut să-i facă îngeri. De ce a vrut să le pună aripi. Doare orice despicătură în omoplat. Pe ei i-a întrebat?

Dumnezeu ştie că părinţii celor 60 încă nu s-au obişnuit cu ideea de a nu pune un tacâm în plus la masă. Tatăl unuia şi al altuia, şi al altuia… plânge de o lună. Stă în maşină şi plânge. Mama ei încă nu şi-a revenit. Dumnezeu ştie că părinţii nu au scos mai mult de zece cuvinte în această lună?

Dumnezeu ştie că, acum, masa de Crăciun va fi mai săracă, da, va fi cu un scaun gol. Că bradul de Crăciun nu va lumina în 60 de case. Că nu vor fi aprinse beculeţe, că, la naşterea Pruncului, 60 de case vor plânge, pentru că ştiau că steaua sus în brad o pune ea, că globul roşu îl punea el, că beculeţele le întinde ea…, că îngeraşul cu trompeta îl aşază ea, că acel clopoţel îl pune el…

E o noapte polară, de o lună,  care va mai dura. El o sărutase pe ea înainte de a merge la club. Ea îi jurase că îl va iubi până la capăt. O ea se gândea la parfumul pe care îl va primi luni. Un el se gândea la vacanţa de anul viitor. O ea o sunase pe mama să îi spună să-i gătească, mâine seară, clătite cu gem de caise.

  1. 60 de poveşti, de destine care nu au avut happy-end. Nu au reuşit să intre în biserică pentru cununie.

Nu e corect, aştept de la Dumnezeu să-mi dea un răspuns, a trecut fix o lună de când a decis, de unul singur, să îngroaşe armata de îngeri. Da, nu avea, înţelegem asta, şi ştim că a luat nişte îngeri frumoşi, dar nu, nu se face chiar aşa.

Sunt 60 de tacâmuri goale, 60 de albume foto care stau întinse pe măsuţa din living. „Uite, aici e ea la balul de absolvire, aici e ea când avea 6 ani la mare şi s-a speriat de val. Aici e ea la reuniune, uite ce frumoasă e! Aici e ea, supărată că a luat 8 la mate. Aici e ea când ne spune că vrea la ţară să facă o casă…” şi totul se opreşte cu hohot de lacrimi.

Tatăl lui, al unui înger de la Colectiv, azi, luni, a aşezat un pachet de Marlboro pe cruce. Zâmbea. „Să aibă ţigări, să mai fumeze din când în când, că l-am bătut la cap să se lase şi nu am reuşit. Acum, ce să fac, lasă-l să fumeze”, a plecat încet de lângă cruce. Lacrima lui se scursese pe interior…

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *