Cum a traversat satul vâlcean perioada 1950 – 2023 și ce viitor va avea?

Satul vâlcean se transformă treptat, asta după 20 de ani de hemoragie masivă în extern și de migrație la muncă în statele vest-europene dar și în urma stingerii bilogice a generațiilor interbelice.  De fapt satul vâlcean a trecut de-a lungul existenței sale prin mai multe procese, două dintre acestea fiind create de regimul comunist.

Astfel în anii 50, satul vâlcean a fost suspus unui puternic proces de transformare. Comuniștii care aveau o boală cronică pe proprietate și știind că ruralul este locul unde proprietatea are conotație metafizic – religioasă au trecut la asaltul satului românesc. Au confiscat pământurile, au realizat colectivizarea forțată, un proces uriaș care a traversat un deceniu. Smulgând generațiile de adolescenți din mediul rural și ducându-i la oraș. A fost cel mai mare proces de dezrădăcinare. Mutilând satul românesc de tineri, se ajunsese ca în anii 80, nici măcar recoltele CAP-urilor să nu mai aibă cine să le culeagă. Pentru asta fiind nevoie de elevi, studenți și soldați, în acele așa numite practic agricole.

Pentru că tinerii fuseseră școliți în licee industriale, școli profesionale și angajați în fabrici socialiste, construite pe tot teritoriul țării. Oamenii muncii, foștii tineri din rural, au primit apartamente în noile cartiere dormitor din orașele care crescuseră enorm în anii 60-70. Nu mai aveau timp să vină la țară, aveau de îndeplinit planul, cincinalul.  Satul așadar fusese mutilat. Pentru că tinerii chiar nu mai aveau ce face în mediul rural, unde părinții rămăseseră cu un lot mic ajutător și zilieri pe la IAS-uri sau CAP-uri.

Însă în anii 80, regimul comunist văzând această problemă, o lasă mai moale cu migrația forațată spre oraș și demarează o amplă campanie de investiții la țară. Construcție de școli, dispensare, posturi de miliție, poștă, telefonie, cămine culturale,  pentru hore și alte evenimente. Curse regulate de autobuz între zonele industriale ale orașelor și comune. Stimularea nașterilor. Regimul comunist a simțit că dispare lumea satului, lumea agricolă și pionierii, soldații sau studenții nu pot asigura muncile agricole. Încep marile repartiții în mediul rural – medici, agronomi, profesori se trezesc că orașele sunt blocate și primesc locuri de muncă la țară. (Celebrul film Buletin de București)

Zeci de comune sunt ridicate în grad de oraș, foarte multe artificial, se construiesc ”așa zisele blocuri pentru specialiști” la țară. Altfel spus, comuniștii încearcă să repare ce stricaseră în urmă cu 3 decenii.

Anul 1990, prinde satul românesc într-o combinație de lume agricolă și lume semi-industrială. Adică, mici gospodării țărănești, de tip fermă de subzistență și o grămadă de salariați care mergeau la oraș, navetiști în industrie. Nici cal nici măgar. Omul când venea de la uzină, își hrănea porcii sau vacile din curte. Apoi se întâmplă colapsul economiei socialiste, căderea fabricilor, restructurarea economiei și salariații navetiști din rural rămân pe drumuri. Unde să se ducă? Degeaba luaseră pământul de la CAP-eu, nu aveau niciun sprijin, statul nu oferea nimic de ajutor, credite nu existau iar agricultura nu era un mijloc de trai. Erau generații de 30-40 de ani, rămași efectiv pe drumuri, cu copii mici.

România de început de ani 90 era un stat sărac și nu le putea oferi nicio alternativă, într-un șomaj galopant și o inflație care creștea de la zi la zi. Și atunci începe primul val de migrație în extern. Generațiile de 30-40 ani pleacă la munci sezoniere mai întâi spre Est, Turcia, Grecia, Serbia, Israel, rămânând acasă părinții care să aibă grijă de gospodărie. Este o migrație de supraviețuire, de a aduce un venit chiar și modest dar bun.

După anul 2000, începe valul doi al migrației, copiii acestora pleacă și ei și se deschide piața muncii în Vest. Este cel mai mare val migrator în Occident, mai ales după 2007, când pleacă peste 3 milioane de români în Italia, Spania, Germania și Marea Britanie. Acesta este valul migrator pentru bunăstare. Salariile de 1000 – 2000 de euro din afară sunt cu mult peste ce putea oferi România unde se putea obține un maxim de 100 – 200 de euro, pentru o muncă necalificată. Atunci începe un declin demografic devastator al satului românesc, deci și al satului vâlcean. Satele pierd între o treime și o jumătate din populație, din păcate, cea activă, rămân în sat bunicii, bătrânii…Care nu mai pot face față muncilor agricole, nu mai pot avea animale, agricultura și zootehnia intră în declin total.

Însă, după 2017 – 2018, lucrurile treptat se schimbă. România începe să crească simțitor economic, se cristalizează o clasă mijlocie, în marile orașe, se schimbă mentalități, încep investițiile în infrastructura rurală și satul românesc revine în atenție. Dar sub altă formă. Comunele din jurul orașelor sunt primele targetate, clasa de mijloc vrea o casă, cu curte, cu gazon și flori. Și începe să se schimbe sensul migrației, primele sunt aceste comune metropolitane care încep să crească demografic. Se dezvoltă și zona agricolă, apar investitori privați care creează societați mari care arendează terenuri, fac ferme, mulți sunt dintre cei plecați în primul val de migrație.

Ce se va întâmpla cu satul vâlcean? Care are anumite particularități, să îi spunem avantaje. Este un sat montan sau subcarpatic și de deal, deci așezat în zone frumoase, împădurite. În primul rând marile comune din zona municipiilor se vor dezvolta pe modelul dormitor, adică vor atrage migrația clasei de mijloc care lucrează în oraș sau de acasă. Ceea ce se vede cu ușurință în toate comunele din jurul Râmnicului și timid în zona Drăgășaniului. Comunele aflate în zone cu potențial turistic vor cultiva ambele formule, adică și imobiliar și case de vacanță.  Problema va fi în zonele de sud sau relativ departe de orașe, unde dacă nu se dezvoltă clustere economice zonale, nu vor face față viitorului. O altă etapă este investiția în infrastructură, scăderea duratei de deplasare, realizarea unor noi drumuri de tranzit.

Așadar satul vâlcean nu va muri și nu va disparea dar se va transforma radical. Acesta va deveni opțiunea clasei de mijloc, una care crește de la an la an, o opțiune pentru generațiile de 35- 40 de ani care vor părăsi orașele pentru zone liniștite, vor pleca familii întregi în zone unde naveta va fi una ușoară. Da, în maxim zece ani, vor dispărea micile ferme de subzistență din zona rurală, nu vom mai vedea fânare în curți. Calul va deveni ca în vest, animal de companie și nu de povară, vor dispărea și căruțele și carele. Acestea oricum au devenit obiect de decor.

Din păcate, nu vom mai vedea nici bătrâni cu basma mergând în baston la biserică.