Cum a scăpat Valea Oltului de o Megahidrocentrală care ar fi înghiţit 60 de km, 2 comune şi distrus un ecosistem

Valea Oltului este cunoscută prin pitorescul peisajului ce este oferit turistului de la Boiţa până la Călimăneşti, o vale care desparte cele mai mari, ca altitudine, grupe montane ale Carpaţilor din România, Parângul şi Făgăraşul. Dar Valea Oltului include şi o serie de construcţii hidrotehnice care au îmblânzit râul Olt, creând o serie de lacuri care au adus un plus de farmec acestei zone.

Însă, puţină lume ştie că această valea ar fi urmat să aibă o cu totul altă configuraţie dacă Nicolae Ceauşescu nu ar fi fost învins financiar în anii 80, ani în care voia să ridice pe Valea Oltului una din cele mai mari hidrocentrale din România şi chiar din Europa.

Reluând ideea din 1965, atunci când regimul comunist iniţiase 3 mari proiecte hidroenergetice- Bicaz, Vidraru şi Vidra, când au dorit ca România să devină un stat industrial şi nu unul agrar cum se ceruse în cadrul CAER.

Râul Olt este primul râu din România care în acest moment este în proporţie de 90% regularizat, în sensul că de la Hoghiz – Mândra şi până la vârsare în Dunăre are o serie de hidrocentrale, peste 20 la număr care au sistematizat cursul de apă dar care produc şi curent electric. Această regularizare a Oltlui a început în prima jumătate a anilor 70, modificând sociologic şi urbanistic toată Valea Oltului de la Făgăraş până jos dincolo de Slatina. Un efort urieşesc în urma căreia au apărut nu mai puţin de 5 companii româneşti – TCH (Hidrocontrucţia, Energomontaj, UCM Reşiţa, Caromet, Lugomet), zeci de mii de salariaţi, oraşe tip colonie etc şi de ce nu, chiar o dezvoltare economică a acestei părţi a României.

În anii 70, Ceauşescu vizitează unul din santierele de pe Valea Oltului şi anume la Gura Lotrului. Aceasta fiind ultima dintre hidrocentrale aflate atunci în lucru dinspre sud spre nord. Atunci îi dă prin cap cea mai mare trăznaie. În momentul când se alege zona pentru următoarea hidrocentrală din amonte, pune degetul pe hartă şi spune că vrea una de aici până aici (De la Cornet până la Tălmaciu). Cei care sunt lângă el sunt absolut uimiţi.

Distanţa respectivă însemna aproape 50 de kilometri dar nu doar asta. Pe această distanţă de 50 de kilometri erau următoarele localităţi – Racoviţa cu toate satele componente (Tuţuleşti, Balota), Robeşti, Câinenii Mari şi Mici (Câineni), Râul Vadului, Boiţa. Mai mult toată şoseaua DN7 sau E 81 trebuia urcată pe aceşti 50 de kilometri cu nu mai puţin de 60 – 70 de metri. Calea Ferată trebuia şi această la fel de mult ridicată, tuneluri, viaducte. Un efort colosoal pentru a contrui o hidrocentrală cu un lac de acumulare care se apropia de mărimea Bicazului dacă nu chiar îl depăşea. Strămutări de sate, zeci de terenuri agricole distruse, dinamitări de munte, altfel spus Depresiunea Loviştei dispărea sub apă. Cinci ani au durat analizele şi calculele pentru această megahidrocentrală. Deja existau recrutări de angajaţi, numai că Valea Oltului a fost salvată de criza financiară în care a intrat estul Europei şi mai ales de faptul că Nicolae Ceauşescu a fost prins de altă megastructură – Palatul Poporului.

În 1980 i-au fost prezentate datele care includeau miliardele de dolari ce ar fi înghiţit această hidrocentrală, aspect care l-a dezarmat şi pe acesta. Apropo, Brezoiul ar fi devenit un oraş mai mare decât Drăgăşaniul, populaţia strămutată de pe cei 50 de kilometri ar fi fost mutată în cartiere noi în acest oraş, ar fi existat Cârligul Mare, un viaduct de trei kilometri între Ţuţuleşti şi Balota, actuala comună Titeşti ar fi ajuns pe malul Oltului ca şi satul Grebleşti. Iar capătul lacului de acumulare ar fi fost dincolo de Turnu Roşu, la Racoviţa de Sibiu. Altfel spus am fi avut o amenajare care pornea la Racoviţa de Vâlcea şi se întindea până la Racoviţa de Sibiu, adică peste 60 de km de apă. Dar faptul că hidrocentrala ar fi avut o cădere de maximum 90 de metri, o putere redusă faţă de Ciunget, a contat. Nu se merita efortul financiar raportat la beneficii.

Ceuaşescu a renunţat la această investiţie dar a cerut un nou plan, cel care în cele din urmă a fost pus în aplicare: În locul megahidrocentralei au fost proiectate altele mai mici pe această distanţă – Cornet (funcţională), Robeşti(funcţională), Câineni(în execuţie), Lotrioara (în execuţie) şi Racoviţa de Sibiu(funcţională).

Să nu omitem faptul că dorinţa lui Nicolae Ceauşescu fusese pusă în practică la scară mică în aval de Gura Lotrului. Pentru realizarea hidrocentralei Turnu, cea mai mare de pe Olt, pe o o lungime de 15 km a fost ridicată şi şoseaua şi calea ferată. Vechile tuneluri de tren se văd şi acum în Defileu iar viaductul Cârligul Mic este creat atunci. Chiar şi în cazul Gura Lotrului, şoseaua a fost ridicată pe o lungime de 8 kilometri.

Nu ştim deci cum ar fi arâtat Valea Oltului azi dacă proiectul lui Ceauşescu ar fi fost gândit în anii 70, după vizitele sale în China lui Mao dar cu siguranţă ştim ce a însemnat Porţile de Fier II.

În ceea ce priveşte impactul sociologic, ecologic, geografic, tradiţional ne e teamă să gândim la consecinţe…

Liviu POPESCU