Cum a ratat mereu PNL-ul să aibă un electorat, în timp ce PSD și USR au electorat propriu?

Partidul Național Liberal nu a știut niciodată în cei 30 de ani de democrație postdecembristă să-și atragă electoratul clasei mijlocii. PNL a preferat să fie un partid breloc la CDR, la PSD și niciodată un partid pe propriile picioare. Iar de cele câteva ori în care a atins scoruri de peste 20%, a fost pe un mesaj anti-PSD sau anti-PDL.

De altfel, la această oră, doar două (iar dacă includem și AUR), putem spune că sunt trei partide care au un electorat cristalizat. Funcție de venituri, aceasta este și baza de recrutare pentru simpatizanți.

Și după ce vedem clasamentul funcție de venituri și de intenția de vot, vom putea vedea unde este gaura, unde a pierdut PNL, prin lipsă de mesaj.

Electoratul USR sau mesajul USR este receptat direct de un modul de alegători care câștigă în medie, din privat, peste 2000 de euro (peste 10.000 lei). Este electoratul cu cele mai avansate targeturi, cel care vede viața în ”verde”, adept al noii teologii socio-europene și care votează USR, indiferent de Barna sau Cioloș. Votează USR pentru că este cel mai apropiat partid de concepția lor flexibilă despre lume.

Electoratul PSD este mult mai amplu. El se adresează celor cu venituri de la 300 de euro (minim pe economie) până la 1000 de euro. Aici intră și bugetari și angajații din privat și toată categoria pensionarilor.  Este marea masă a alegătorului, de la cel sărac până la cel cu venituri cât de cât decente. Pentru acest alegător, PSD reprezintă stabilitatea veniturilor, a pensiilor, o siguranță a locului de muncă, cu venit mic dar sigur.

Și avem și electoratul AUR, cu venituri cuprinse între 0 și 300 de euro. Inadaptații, învinșii, zona asistaților, a pierduților, a celor fără școală, fără noțiuni elementare, etc.

Bun. Ce ne-a rămas? Fix cea mai importantă categorie electorală. Cea care reprezintă categoria clasei de mijloc din România. Cei care câștigă întere 1000 și 2000 de euro. Fundamentul economiei. PNL nu a reușit să-i capaciteze, să le ofere o predictibilitate, să-i sprijine în demersul lor, fie de mici antreprenori, fie să se intereseze de diversificarea pieței muncii. PNL nu a produs un mesaj pentru ei. Pentru că PNL a încercat prin discurs să se agațe de zona electoratului USR iar prin acțiunile populiste de zona electoratului PSD. L-au respins ambele electorate. Primul din principii, al doilea pentru că au pe masă originalul.

Poate după scindarea previzibilă deja a PNL-ului, aripa care se va desprinde va forma probabil cu PMP, o zonă liberal conservatoare, în domeniul economic, care se va orienta spre acea masă de alegători complet ignorată care, din lipsă de opțiune electorală, fie stă acasă, fie un sfert merge spre USR, fie două treimi spre PSD.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *