Cu cât a scăzut economia județului Vâlcea în 2025. Care sunt primele 20 de localități bogate ale județului?

Economia județului Vâlcea în anul 2025 a scăzut cu 10% față de anul 2024  asta se vede în raportul DGFP Vâlcea, apărut în acest an, prin care se calculează veniturile proprii bugetare ale localităților.  Fără subvenția guvernamentală.

Așadar dacă veniturile toate colectate de județul Vâlcea în 2024, (impozite agenți economic, taxe salarii, etc) au fost aproape de 500 milioane lei (499,705 milioane) în 2025, acestea au ajuns la 445.618 milioane lei, în scădere cu 10% față de anul anterior.

Insuficiente pentru a acoperi toate cheltuielile de funcționare, după noua formulă matematică folosită de guvern, Vâlcea având nevoie de 88.808 milioane (subvenție guvernamentală) pentru a funcționa. Necesarul fiind de 534.426 milioane lei. Adică 16,6% primim de la București pentru a funcționa. Față de anul trecut când am primit 9%.

În concluzie Vâlcea și-a produs în 2025, 84% din necesarul de funcționare, față de 91% în 2024.

 

Următoarele localități din Vâlcea nu au nevoie de subvenție de la guvern: Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Horezu, Călimănești, Băbeni, Olănești, Budești, Mălaia, Măciuca, Câineni, Frâncești. Foarte puțin, primind Băile Govora, Ocnele Mari, Berbești și Voineasa.

Dacă Râmnicu Vâlcea produce ca venituri proprii peste 23 de milioane de euro, al doilea clasat, municipiul Drăgășani are 3 milioane venituri proprii. În schimb, al treilea clasat este comuna Budești cu 2 milioane de euro.

Primele 8 clasate au venituri de peste 1 milion de euro, locul 9 Brezoi de 900 mii euro iar locul 10, Bujoreni de 800 mii. Ultimul clasat în top 20, Ionești,  are venituri proprii de 400 mii euro.

În 2025 cele mai bogate 21* de localități vâlcene (toate localitățile care au trecut pragul de venituri proprii de 2 milioane lei) au fost următoarele:

  1. Râmnicu Vâlcea
  2. Drăgășani
  3. Budești
  4. Horezu
  5. Băbeni
  6. Călimănești
  7. Frâncești (locul 9 în 2024)
  8. Mihăești
  9. Brezoi (locul 10 în 2024)
  10. Băile Olănești (locul 12 în 2024)
  11. Bujoreni (locul 7 în 2024)
  12. Berbești 
  13. Bălcești
  14.  Alunu (locul 15 în 2024)
  15. Păușești Măglași (locul 14 în 2024)
  16. Mălaia (locul 31! în 2024)
  17. Ocnele Mari (locul 18 în 2024)
  18. Câineni (locul 39! în 2024)
  19. Vaideeni (locul 16 în 2024)
  20. Dăești și Vlădești (21 și 19 în 2024)
  21. Ionești (locul 17 în 2024)

Așadar din cele 11 orașe, 10 se află în top 20 mai puțin Băile Govora. În top 10 avem trei comune mari, industrializate – Budești, Frâncești și Mihăești, aflate în zona metropolitană Râmnicu Vâlcea – Băbeni.

Se păstrează clasamentul primelor 6 localități, cu Horezu, Băbeni și Călimănești pe locurile 4, 5 și 6.

În 2024 așadar cele mai bogate localități vâlcene au fost în ordinea veniturilor proprii per general:

  1. Râmnicu Vâlcea
  2. Drăgășani
  3. Budești
  4. Horezu 
  5. Băbeni (6 în 2023)
  6. Călimănești (5 în 2023)
  7. Bujoreni (10 în 2023)
  8. Mihăești
  9. Frâncești (18 în 2023)
  10. Brezoi (7 în 2023)
  11. Berbești (9 în 2023)
  12. Băile Olănești (11 în 2023)
  13. Bălcești (12 în 2023)
  14. Păușești Măglași (17 în 2023)
  15. Alunu (13 în 2023)
  16. Vaideeni (21 în 2023)
  17. Ionești (24 în 2023)
  18. Ocnele Mari (14 în 2023)
  19. Vlădești (20 în 2023)
  20. Slătioara. (33 în 2023)

Ce se remarcă aici? Avem 10 orașe și 10 comune în top 20. Cel mai sărac oraș, Băile Govora este pe locul 41 în 2024, față de locul 22 în 2023.

S-a schimbat clasamentul comunele, Mihăești a fost detronat de Bujoreni. Avem două surprize în acest clasament. Slătioara care vine de pe locul 33 (importanța celui mai mare parc fotovoltaic din Vâlcea și al 5 lea din Oltenia), saltul de 9 poziții al comunei Frâncești (abatorul, cel mai mare din SE Europei). Băbeniul confirmă evoluția, economică din ce în ce mai bună de la an la an, în 2003 era comună încă.

Toate comunele suburbane inclusiv orașul lipit de Râmnic, Ocnele Mari se află în acest clasament. Și nu în ultimul rând evoluția comunei Vaideeni care intră în acest clasament pentru prima dată pe un loc fruntaș. În mare parte clasamentul localităților, funcție de populație se suprapune cu acest clasament

Toate aceste 20 de localități produc 262,2 milioane lei, adică jumătate din economia județului Vâlcea, fix cât produc celelalte 70 de localități.

 

Liviu POPESCU

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *