Cruci vechi de peste 1000 de ani, descoperite în curtea unui localnic din Boişoara

Boioara, o comună prinsă într-un crater montan, coroană regală cu trei sceptre – Găujani, Bumbuieşti şi Boişoara, este podoaba muntelui de Vâlcea, într-o zonă unde zăpada se confundă cu albul mioarelor, unde păpădiile apar când jos e deja vară, unde corcoduşul înfloreşte abia când jos dă floarea la măr, când iasomia şi-o agaţă fetele în  păr şi când sub munte deja e vară…

Intri în Boişoara prin trei părţi, adică urci dinspre Boia, de vrei, şi treci de stânci, unde sus, ca o cataractă, stă Găujaniul. Te şi întrebi dacă locuinţele sunt prelungiri ale stâncilor sau au fost făcute odată cu muntele, cu lumea, cu geneza. Sau au fost, de fapt, chiliile primilor îngeri. Cred că şi mărul e cu păcate dulci, dacă priveşti mai atent. Acolo, sub muntele Tătarului, sau sub rămăşiţele mitice ale cetăţilor dacice.

Aici, în paradisul munţilor pe o cărare care vine de milenii, istoria este sub fiecare stâncă, pe fiecare potecă, sare când nu te aştepti la înaintare. Azi istoria a ieşit din curtea unui localnic din frumosul sat al Boişoarei, pe mal de apă, la umbra de cireş.

Dând la o parte muşchiul de pe o stâncă uriaşă prinsă pe malul pârâului ce o taie spre Găujani, mare surpriză ieşi de sub timp. De sub un timp care se închide în sute de ani, spre o mie.

Pe toate părţile acestei uriaşe plăci de granit sunt încrustate cruci malteze. Din acelea cu margini trapezoidale, pe care le purtau cavalerii creştinismului. Cruci sculptate adânc în piatră care par de neînţeles la prima vedere. De ce? Ce căutau aceste cruci aici, la Boişoara.

Normal că aici trebuia să fie, așa cum aceleași cruci malteze sunt la Titeşti mai sus, la Perişani, la Sălătrucu. Cruci care marchează un drum, un drum care vine de pe vremea romană şi care în Evul Mediu a fost drumul care lega Bizanţul de Apus. Pe aici au trecut cruciadele.

Este drumul care vine dinspre Apus, taie Transilvania spre Sibiu şi merge apoi spre Curtea de Argeş şi de aici jos spre Istanbul.

 

Drum care a fost folosit de romani, de armata maghiară a lui Carol Robert de cruciaţi, de comercianţi, un drum care străbate Loviştea istorică şi care azi se pierde pe văile pârârurilor. 

Şi azi este un drum, celebrul drum de pământ, naţional încă cu denumirea, despre care se speră că va reveni cândva la importanţa pe care a avut-o acum 2000 de ani.

Aşadar la Boisoara minunile ies de sub pietre, din margini de râuri. Tot aici se află o misterioasă casă cu cadran solar, uitată la margine de sat, pe care atârnă limbile unui ceas, despre care nu se ştie când şi cum….a apărut.

Liviu POPESCU