Crima de la schitul Iezer, o istorie tristă din Vâlcea

Agerpres

Pelerinul care se abate pentru o clipă de la drumul ce urcă spre Schitul Iezer (Băile Olăneşti) şi coboară pe valea pârâului Cheia, găseşte o stâncă ascunsă, acoperită de muşchiul verde de pădure, care mai păstrează, pe suprafaţa ei, trei cruci săpate în piatră, amintind că acolo au fost îngropaţi cei trei sute de călugări ucişi de către jefuitorii schitului cu mai bine de patru veacuri în urmă
iezer1Legendele transmise până în zilele noastre consemnează un fapt cutremurător întâmplat în urmă cu peste patru secole la Schitul Iezer, dar care nu este totuşi confirmat de sursele istorice. Circulă două versiuni ale acestui funest eveniment, transmis pe cale orală, dar ele nu diferă foarte mult şi până la urmă deznodământul, plin de tragism, este acelaşi.
Există o versiune a ieromonahului Chiriac Râmniceanul, spune istoricul Florin Epure, director al Direcţiei pentru Cultură Vâlcea, în care Stana, fiica cea mare a voievodului Mircea Ciobanul, supărată că sora sa cea mică nu respectase cutuma şi se măritase înaintea ei, a fugit în Ardeal cu un nemeş ungur, ”om hain la suflet şi fără teamă de Dumnezeu”. Tânăra ar fi ştiut din familie faptul că tatăl său, atunci când a ridicat aşezământul monastic, a ascuns, între ziduri, un cazan cu galbeni, să fie de folos călugărilor atunci când schitul se va ruina, să-l poată reface ei, cu aceşti bani.
”Nemeşul ungur ar fi venit de peste munţi, cu o mică oaste, i-a strâns pe toţi monahii de la schit pe care i-a supus la cazne ca să spună unde este ascuns aurul. După ce a aflat unde este ascunsă averea a distrus sfântul lăcaş din temelii, a luat cazanul cu bani şi apoi i-a măcelărit pe toţi vieţuitorii schitului, în locul aflat pe malul abrupt al pârâului Cheia. Iezer2Leşurile celor trei sute de monahi au fost aruncate într-o groapă comună, iar pe stânca de la căpătâiul lor sătenii au săpat în piatră, după plecarea ucigaşilor, trei cruci mari, din care până astăzi s-au păstrat două, cunoscute îndeobşte, cu numele de ‘Crucile Moşilor’. Legenda a fost culeasă de către ieromonahul Chiriac Râmniceanul, nepotul Sfântului Antonie, care a aflat-o în anul 1806 de la Ştefan Ieromonahul, egumenul de la Iezer’, spune istoricul Epure.
Istoricul vâlcean aminteşte şi cea de a doua versiune, culeasă de Alexandru Odobescu, cu ocazia vizitei sale din 26 iulie 1860, ‘de unde aflăm că în apropierea Schitului Iezer se aflau câteva mine de aur pe care le exploatau nişte saşi din Ardeal’. Astfel, se spune că pornind la luptă, înspre Ardeal, însuşi Mihai Viteazul a trecut pe la schit lăsând aici, spre bună păstrare, rezerva vistieriei sale. După decapitarea sa, pe Câmpia de la Turda, năvălitorii străini au jefuit schitul şi au ucis trei sute de călugări care au apărat cu preţul vieţii lor tezaurul. Se zice că le-au tăiat capetele şi au fost îngropaţi în trei gropi comune. ‘Până la urmă cele două versiuni nu sunt atât de diferite, ambele referindu-se la un domnitor român şi la aurul său şi păgânii de peste munţi care au jefuit sfântul lăcaş şi i-au tăiat pe cei trei sute de călugări’, relatează prof. Epure.
Un mare semn de întrebare îl ridică, pentru istoricul vâlcean, numărul acestor monahi. ‘Cifra mi se pare exagerată. Nici astăzi nu poţi găsi la o mănăstire un efectiv atât de mare, dar mai ales la acea vreme. Plauzibil ar fi ca momentul dramatic să se fi întâmplat la un mare praznic şi printre victime să fi fost şi mulţi credincioşi din zonele dimprejur’, concluzionează acesta.
Cert este că trupurile celor ucişi au fost găsite mai târziu de sătenii din Cheia, care i-au îngropat în trei gropi comune de la poalele stâncilor. Sătenii au gravat în stâncă trei cruci pentru a însemna creştineşte mormântul ‘moşilor’.
Iezer 3Pe marginea drumului, nu departe de stânca cu cruci, maicile de la schit şi alţi oameni de suflet au construit o Troiţă să le fie pomenire în veci.
Dar povestea nu se încheie aici, localnici mai vorbesc şi despre minunile care s-au petrecut în acest loc. Se spune că ar fi fost autoturisme care au căzut în prăpastie dar cei care s-au aflat în ele au scăpat cu viaţă, protejaţi fiind de spiritele călugărilor ucişi.
Schitul Iezer se află la aproximativ 20 de km de Râmnicu Vâlcea, pe drumul spre staţiunea Băile Olăneşti, în localitatea Păuşeşti Măglaşi, pe un drum judeţean. ‘La Schitul Iezer a existat un aşezământ monastic mai vechi decât cel actual, construit din lemn, aşa cum arată izvoarele scrise din 1495 şi 1501, în vremea voievodului Radu cel Mare. Mircea Ciobanul voievod, împreună cu soţia sa, Chiajna, l-au refăcut în anul 1558 şi 1567-1568’, menţionează istoricul Epure.
O altă etapă de refacere a monumentului istoric se înregistrează între anii 1693-1705, în vremea episcopului Ilarion al Râmnicului şi a schimonahului Antonie. Protosinghelul Lascu a reparat chiliile şi zidurile de incintă şi a construit o clopotniţă, la anul 1912. Între anii 1996-1999 a fost construită o biserică nouă cu hramul ‘Schimbarea la Faţă’ şi ‘Sf. Antonie de la Iezer’.
Acest aşezământ monahal se află în strânsă legătură cu viaţa Sfântului Antonie de la Iezer care a sihăstrit prin aceste locuri, la sfârşitul secolului al XVII-lea, şi un loc de pelerinaj pentru tot mai mulţi credincioşi care îşi găsesc alinarea sufletească şi trupească în urma rugăciunilor rostite la Icoana Maicii Domnului şi la Moaştele Sfântului’, a mai adăugat istoricul  Florin Epure

loading...

6 comments

  • puiu fodoreanu

    Legenda care nu poate fi confirmata decat de sapaturi arheologice pentru gasirea osemintelor in acele locuri. Altfel mobilul crearii unei asemenea LEGENDE cu 300 de calugari asemenea celor 300 de oi din romantza poate fi, dupa mine, doar dorinta de a instapani o INVATATURA care sa contribue la pastrarea nealterata a identitatii nationale.

    • gaina

      Puiu, esti un bou care n-a priceput nimic

    • Ion Vanghele

      Puiu Fodoreanu este un om destept si merita toata stima pentru rationamentul simplu si practic pe care il ofera. In domeniul acesta al legendelor, exista una a printului sarb Obrenovici, care vorbeste si ea despre un numar de 300 de oameni, care l-au ajutat pe printul sarb sa ascunda o comoara la Izverna. Legendele reprezinta de fapt o intamplare foarte veche, venind dinspre anul cinci sute i.d.C. unde se povesteste despre un vechi mormant agatars, apartinand unui sef de trib sau rege local. Chiar denumirea de mos, in numele caruia au fost puse crucile, vine de fapt de la termenul “Stramos” insemnand, “Cel nascut in vechime”. Mai adaug ca forma de “mos” a dat nastere cuvantului “moasa” adica, acelei femei care se ocupa cu nasterea. Moise, inseamna in Biblie, ( Vechiul Testament), “Cel care s-a nascut” desi in Biblie apare si varianta: ” Cel care a fost scos din apa.”Numele va apare in Egiptul antic legat de mai multi faraoni: Ahmosis, Tutmosis, si altii.

      • Ion Vanghele

        In vremurile de demult exista obiceiul ca la inhumarea unui rege, o parte din oamenii lui de credinta si chiar membrii ai familiei sale, sa se sinucida, pentru a-si insusi stapanul pe lumea cealaltra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *