Creţenii Vâlcii – Nobleţea viei care a renăscut din iubire şi rug aprins

La Creţenii Vâlcii miroase nu doar a struguri, ci şi a legende. Una din cele mai frumoase poveşti s-a petrecut în urmă cu mai bine de 200 de ani – o legendă a viţei-de-vie salvate după focul şi rugul aprins al unui amor blestemat. Boierul Iancu Creţeanu avea, se zice, cele mai mari şi mai frumoase podgorii din judeţ. Chiar mai frumoase şi mai roditoare decât cele din zona Drăgăşani. Iancu era însă un boier dur, când punea oamenii la cules, îi obliga să poarte botniţă.

Iancu avea doi copii, pe Tudor şi pe Nicolae. Nicolae Creţeanu era cel mic, care urma să rămână la moşie. Deşi Iancu a încercat în repetate rânduri să îi insufle acea duritate de vechil, Nicolae părea totuşi apropiat de oameni.

Într-o seară de Crăciun, când a venit la conacul Creţenilor un grup de ţigani nomazi, Nicolae a avut o revelaţie, s-a întâmplat ceva ce i-a schimbat viaţa. Rica, fata lăutarului Culică, de o frumuseţe rară, i-a căzut cu tronc. Nicolae, se spune, s-a îndrăgostit atât de rău şi fără vindecare, încât nu ştia ce să facă. Când, în cele din urmă, i-a spus lui Iancu adevărul, acesta l-a trimis la Bucureşti, la fratele său, Tudor, care lucra la curtea domnească. Dar Nicolae a reuşit să o aducă şi pe Rica acolo. Un an a durat toată clandestinitatea asta, până s-a aflat.

Dar prea târziu, Rica deja născuse. Iancu a venit ca un tunet la Bucureşti, cu gândul să distrugă această ruşine a familiei. Dar, din nou, minune. Când Iancu a văzut mahalaua în care trăiau Nicolae şi Rica, împreună cu nepotul, s-a înmuiat. Mai mult, i-a adus acasă şi a pregătit nunta celor doi.

Din păcate, la nuntă s-a produs nenorocirea, a apărut, din senin, Anton, un ţigan de la Bălceşti, căruia Culică îi promisese fata. Când toţi erau în toiul petrecerii, Anton, împreună cu alţi rudari, a dat foc la vii. Când fumul a ajuns la conac, era prea târziu, toate viile ardeau, focuri uriaşe se vedeau deasupra localităţii. Iancu a murit pe loc, de inimă rea, iar Rica s-a aruncat în flăcări şi a adus, după o jumătate de oră, doi butaşi. Arsă pe mai bine de jumătate din corp, i-a pus lui Nicolae în braţe cele două viţe salvate şi, în câteva zile, a murit şi ea.

Legendă sau adevăr? Cert este că, la Creţeni, viile salvate sunt acum pe toate dealurile, Pesceana se strecoară, în aceste zile, prin aroma toamnei, printre casele frumoase, vopsite în alb, unde, pe faţadă, tronează scris anul în care au apărut ele pe lume. Case brâncoveneşti, cu bolţi uriaşe, unde gâştele, boboci în primăvară, au acum pene, frunzele de vişini s-au scurs toate pe jos şi câteva stoluri de vrăbii vorbesc despre toamna care deja răceşte roua. Se aşteaptă prima brumă şi mustul din octombrie.

La Creţeni se lucrează la apă, primăria spune că, aici, trebuie să vină cu drag investitorii. Pentru că viticultura şi, în general, industria agricolă trebuie să fie vectorul care să atragă  locuri de muncă.

„Suntem în căutarea viitorului. El nu vine singur, noi trebuie să-l pregătim, m-aş bucura ca mulţi tineri să se întoarcă acasă şi să punem pe roate totul. E nevoie de capital, de locuri de muncă şi de perspective. Noi ne vom ocupa de infrastructură, că de aici pleacă totul”, spune edilul Ion Spârleanu.

Petre Magdin, cunoscut, în anii ’90, pentru emisiunile muzicale de la TVR, vine cu drag aici, la Creţeni, unde are o casă.

Aşadar, Creţeniul este o comună care vine din istorie, dar tinde spre viitor. Nu simţi nevoia să pleci de la Creţeni, pentru că poveştile încă nu se termină. Dar pe cele mai multe le poţi afla la o ulcică de vin acum, după prima brumă, când se zdrobesc strugurii cu picioarele goale.

Mugur Isărescu pregăteşte, de altfel, una din cele mai mari fabrici din zonă.

Mihai IONESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *