Creşterea salariului minim obligă multinaţionalele să ne respecte munca dar şi ţara
Departe de mine, de a fi un duşman al companiilor multinaţionale, dimpotrivă, am militat în aceste pagini zi de zi pentru necesitatea investiţiilor străine în Vâlcea, un judeţ care din cauza coloşilor de stat care au generat corupţie au blocat peste 20 de ani piaţa de capital din Vâlcea.
Consider şi acum că România se poate dezvolta doar prin aport masiv de investiţii străine dar care să aibă la bază, nu forţa ieftină de muncă, nu faptul că aici profiturile sunt mari şi costurile sunt mici.
O companie serioasă care investeşte în România trebuie să o facă pentru a-şi diversifica activele, pentru a profita de piaţa virgină de muncă a Estului, pentru profesionalismul muncitorilor români. Nu mă duc să beau o bere la Mizil pentru că e ieftină berea, altfel spus.
Statul român are această pârghie, a salariului minim, a pragului sub care nimeni nu are dreptul să desconsidere angajatul român. Valabil şi pentru antreprenorul din ţară cât şi pentru cel din exterior. De aceea e de salutat creşterea acestui salariu în luna februarie, care da, diminuează din profit dar nu atât de mult încât să-l determine pe angajator să închidă fabrica. Poate cel mult îi retează din cele 5 excursii pe an, din Maldive. Dar poate gândi o schemă de eficientizare a muncii.
Am citit următorul text al unui patron străin din Oradea:
La Oradea, Antonio Sargenti, administratorul unei firme care are o fabrica de pantofi cu peste 900 de angajati se gandeste deja sa isi mute afacerea in alta tara. „Pretul din manopera incepe sa se apropie de alta tara din vestul Europei. Ne face ca noi, incet-incet, trebuie sa ne gandim la o relocare din locul in care producem”, spune Sargenti potrivit incont.stirileprotv.ro și preluat de oradeaindirect.ro.
Adică, va să zică, el de asta venise în România. pentru fraierele care lucrau pentru 1000 de lei pe lună la pantofi. Un singur răspuns îi acordăm. Du-te nene. dacă un salariu minim de nici 300 de euro este prea mult pentru tine, (cel mai mic din Europa) atunci du-te în altă parte. Nu suntem sclavi pe plantaţie, aşa cum vă respectăm noi, cerem să fim respectaţi.
Aşadar, multinaţionalele ar trebuie să regândească sau să-şi schimbe metalitatea atunci când vor să se extindă în România. Nu să ne privească ca pe lumea a treia ci ca pe o o ţară normală, cu resurse umane şi economice, cu decenţă şi cu oameni calificaţi. Aşa cum orice companie din Germania deschide o subsidiară în Franţa sau în oricare altă parte din Europa de Vest.
Statul român are şi el obligaţii – infrastructură şi politicile fiscale. Foarte importante pentru a stimula aportul de capital străin şi de salarizare în România.
Liviu POPESCU
