Creangă şi Eminescu ar fi avut o relaţie homosexuală, susţine o revistă apropiată USR

Am citit dezamăgit o cronică de film, sau cum naiba s-ar numi articolul din Revista Vice, o revistă online, cunoscută prin textele progresiste, una apropiată politic de USR.

Textul se vrea o cronică a filmului „Un  Bulgăre de Humă” (1989), film despre prietenia celor 2 scriitori ai secolului XIX, o prietenie pe care autorul o analizează ca având „imagini” cu mesaj homosexual. Merge atât de departe încât şi titlul, banalul „humă”, îl vede ca pe un mesaj care se poate citi într-o cheie… „homo”.

Dincolo de faptul că autorului îi repugnă sintagma „naţional”, considerând-o ca fiind o relicvă comunistă, iar Eminescu este definit drept ” un versificator romantic (de sec. XIX), nefericit în dragoste, sărac în viață și nedreptățit și de preferință mort de o chestie astăzi vindecabilă, dar cu rezonanțe exotic-romantice: ftizie, tuberculoză”.

Nu sunt adeptul protocronismului, nu sunt un naţionalist exaltat, dar acest mod de a aborda personalitatea celor doi care au marcat literatura română mi se pare deplasat. Sau poate autorul nu cunoaşte resorturile unei prietenii bărbat – bărbat (în Regie, am dormit şi 3 masculi în pat, fără conotaţii erotice), care, chiar dacă implică strângeri de umăr, devoţiune, loialitate, nu înseamnă că este neapărat homosexuală.

Prietenia bărbat-bărbat poate fi una sinceră, fără erotism, ca să nu mai amintim de camaraderia de front, unde relaţia dintre 2 bărbaţi o transcede chiar pe aceea dintre fraţii de sânge.

A analiza un film în care regizorul a vrut să evidenţieze loialitatea sinceră dintre doi scriitori români şi a transcrie-o în limbaj LGTB mi se pare o sublimă manipulare, o decopertare a firescului şi, dacă acest text încape pe mâna unor elevi puberi sau adolescenţi, lumea lor se poate schimba.

Prefer să cred, la vârsta mea (43 de ani), că între Mihai Eminescu şi Ion Creangă a fost vorba de o prietenie onestă, caldă, fără implicaţii erotice. Stau şi mă întreb dacă nu cumva autorul din Vice consideră musulmanii homosexuali, dat fiind faptul că bărbaţii arabi, atunci când se întânesc, se pupă efectiv.

A caracteriza unul din ultimele filme ale regimului comunist drept un „Hardcore” criptic este semn de alienare, pur şi simplu, iar a încerca să inoculezi un astfel de mesaj mi se pare o premeditare. Dacă nu o jignire la adresa celor 3 milioane de infatuaţi, cum ne defineşte Klaus Iohannis pe cei „retro”, care vedem în Creangă şi Eminescu doar doi bărbaţi prieteni, amatori de „zâne”, din câte ştim noi, şi nu de „feţi frumoşi”.

Promovarea ideii de homosexualitate la Eminescu şi Creangă şi atacul la sintagmele naţionale fac parte dintr-o lume pe care eu nu o recunosc. Eminescu, pentru mine, rămâne un poet naţional, iar Creangă, primul umorist naţional din literatură, asta, na, ca să se supere cei de la Vice.

Liviu POPESCU