Covidul a dezvelit România reală: incultă, nespălată, conspiraţionistă, o țară de lumea a treia

Totul a început în anii ’90. Nu vreau să pătrund mai departe în timp, în istoria noastră medieval târzie, ci mă refer strict la șansa de a schimba ceva imediat după revoluția din ’89.

Din păcate, noi nu am schimbat nimic, ci am făcut un upgrade al prostiei, atunci am pus bombele cu ceas care au explodat masiv 30 de ani mai târziu. A fost nevoie de o pandemie globală ca să obţinem radiografia unei societăți tribale, analfabetă funcțional şi plină de impostori. Este cutremurător să privești harta reală a acestei Românii. Mai grav este că o privesc și ceilalți. Este ca și cum cineva intră la tine în curte și filmează dezastrul global cu care te confrunţi.

În 1990, România a început marea ipocrizie: a iniţiat creionarea unui model de societate post-comunistă extrem de toxică, cu o mediocrizare dusă până la extrem.

Cum? Foarte simplu! Prin politizarea statului și prin corupție. Prin infiltrarea în structurile statului a loialiștilor politici și prin intrarea masivă în învățământ a profesorilor care au luat sub nota 7 la titularizare. Când profesori de 2 și 3 şi învăţători fără calificare au început să pătrundă în educație. Când în aparatul statului s-a intrat pe bază de carnet, pe bază de corupere, de șpagă.

A fost precum otrava care este strecurată într-un organism care se dezvoltă. Sau ca şi cum ai pune nisip, fără ciment, la fundaţia unei case.

Educația otrăvită din ce în ce mai mult de şi cu profesori mediocri, suplinitori, necalificați a fost o crimă totală. ”Lasă dom’le, să mănânce și el o pâine, și așa nu e un salariu cine știe ce!”

Simultan, au apărut fabricile de diplome: o explozie de universități private, menite doar să ia bani, nu să facă performanță, gata să culeagă pe cei picați la stat (unde nu erau locuri cu taxă). Toate acestea au pus bazele mediocrizării societății.

Să facem un calcul. Începând cu anii ’90, câte generații au trecut prin școală până în prezent? Prin mâna acestor impostori, mulţi chiar analfabeți funcțional? Cifrele sunt amețitoare. (Eu, personal, mi-am mutat copilul din clasa I, din prima zi de școală, când am auzit-o pe învățătoare spunând ”elevii să AIVĂ un caiet mâine la ei”).

Plastic spus, materia primă ajunsă pe mâinile acestor primi modelatori avea toate șansele din lume să devină rebut.

În 30 de ani, societatea românească s-a umplut cu rebuturi. Neșansa lor, a elevilor și a adulților de mai târziu! În 1991, când Cristoiu a debitat știrea cu găina care a născut pui vii, 90% dintre români au râs de această gogomănie. Azi, tare mi-e teamă că 70% dintre români ar lua-o în mod serios.

Avem, aşadar, aceste bombe puse la temelia societății. La educație. Ulterior, vine marea reformă pe sistem Bologna (unde copiem forma, și nu fondul), care aduce o catastrofă în sistemul universitar.

Din școlile pervertite au ieșit, în 30 de ani, generații. Generații deja virusate, care s-au împrăștiat peste tot – în politică, în administrație, în educație, în sănătate, în presă. Au umplut toate spațiile cu acești oameni bolnavi. Citeam, în fiecare an, știrile despre testele PISA, cu 40-50% analfabeţi funcțional, dar nimeni nu lua în seamă aceste rezultate. Unde s-au dus acești analfabeți funcțional când au devenit adulți? Că doar nu s-au evaporat!

Peste tot și mai ales în lumea publică, a statului, a decidenților. Oameni învățați cu șmecheria, cu șpaga, cu oportunismul. Deprofesionalizare completă. De ce nu facem autostrăzi? De ce nu luăm fonduri europene? D-aia. Pentru că acolo, decidenții noștri sunt ei, absolvenții acestui învățământ pervertit. Analfabeții funcțional din anii 2000, demonstraţi de testele PISA! Sau credeți că au plecat să lucreze în construcții în Italia?

Nu, mare parte sunt în domenii cheie ale statului, ale partidelor politice, în educație. Acolo sunt. Aceștia au devenit promotorii, la rândul lor, ai mediocrităţii și mai accentuate, și mai grave a societății.

Este halucinant, știu, să spui azi că peste 60% dintre români sunt dezastru național și mondial. Sunt produşii acestei societăți, fără educație școlară serioasă, fără educație civică, fără educație sanitară.

Pandemia de Covid nu a făcut decât să ne arate că nivelul nostru civic și intelectual este lângă Mexic, Vietnam sau lângă Rusia. Pandemia ne arată că nu avem mare lucru în comun cu Europa civilizată. Suntem pe ultimele locuri de civilizație, pentru că suntem produșii unei societăți care a pornit-o greșit din 1990 încoace.

Adepți ai teoriei conspiraționiste, oameni care cred ”Ilogicitatea sterilității pe trei generații” a lui Șoșoacă – care, oricărui om cu umor și cu inteligență, i-ar provoca râsul. Și nu sunt doar în lumea de jos, sunt la toate palierele; 50% dintre profesorii din România sunt mediocri și analfabeți funcțional, care propagă și promovează senilizarea acestei societăți.

România de azi, despuiată de haine, arată înfiorător, plină de comorbidități, fără igienă, incultă, analfabetă, conspiraționistă, mediocră și agresivă. A fost de ajuns o pandemie să ne arate că împăratul este gol. Sincer, nici eu nu aș fi crezut asta până acum, nu aș fi prezis aceste cifre.

Liviu POPESCU

118 comments

  • silviu

    exceptional editorial!

    • Sorin

      dezastru e in Romania, dar nu e GLOBAL-Mediocrazie

    • Dumitru Feraru

      Baiatul are dreptate.A realizat doar o analiza succinta,laconica si fara profunzime.In dec.89,dupa evenimente,au sosit ajutoare din strainatate.Stiti ce s-a intamplat?Le-au vandut pe bani,le-au furat,le-au distribuit dupa criteriul:=cine apuca=.Am fost intrebat de catre vecini,pe cine ,l-as pune la conducerea tarii.Si am raspuns fara ezitare =REGELE=.De ce?Intuiam faptul de amplificare al coruptiei,incompetentei,nepasarii,folosirii functiilor in stat,pentru capatuiala,fuga de raspundere,denigrarea oamenilor capabili,etc.De ce regele? am crezut si mai cred in onestitate,in puterea de recunoastere a adevarului,in profunzimea lucrului bine facut,in decenta.Poate am gresit,dar inca mai cred desi am 76 ani.Din aceasta cauza a sustinerii am primit admonestari cu duiumul de la vecini ,colegi de serviciu ,sefi,oameni de pe strada,etc.Da are dreptate omul din Valcea,cauza este si sistemul de invatamant,dar si de educatia data de parinti.De fapt ultimii sunt de vina.Au fost invatati la scoala minciunii comuniste,ce sa transmita ei copiilor decat ce au invatat.Da marile realizari comuniste care au ramas in picioare,adica viabile,au fost realizate fortat de catre armata:canalul Dunare-mare,toate barajele hidrocentalelor,constructii industriale gigantice.lucrari de arta(podul de la cernavoda,palatul parlamentului),etc.Muncitorii di fabrici dupa 89,le-au lasat fara forta de munca.plecand in strainatate,pentru ca aceste fabrici nu mai erau viabile si nu au mai rezistat concurentei din vest.Taranii de la sate,fiind obisnuiti cu furtul de pe ogoarele cap-urilor nu mai aveau ce fura.Si uite asa am ajuns incet dar sigur in groapa mizerabililor(apropo de V.Hugo).

    • Veliant Vasile

      Oare îl va cataloga cineva ca ,,nostalgic?”eu nu pt.că are dreptate!societatea de astăzi nici măcar o spoiala nu are!

      • stefan badaluta

        Romania,am inteles,mai demult se afla in metastaza .Eu am avut „sansa”sa-mi iau familia si sa fug departe,

      • Gicu Grozavu

        Esti trist si dai pe afara …
        Ai nevoie sa mergi la agentie si sa te spele pe cap putin …pentru reveneala.
        O faci pe victima agresiva vrand vezi doamne sa fii descoperitorul adevarului Divin .
        Dezechilibrat fara compasiune ,infectat cu ura si devalorizare ,iti faci de ras statutul .
        Nu ai capacitatea sa vezi asamblul si omiti multe din interes, in plus te scoti din continut. Scrii de fapt depre tine si neamul tau. Bucura te ca esti my Friend !
        Realitatea ta nu este si a Romaniei, te a afectat valul psihodepresiv. Insa eu am incredere ca iti revii cand iti iei salariul sa mai latri impotriva lui maica-ta.

        • Stefan

          Asa e. Ham ham ham, vai ce tare sunt eu ca ii vad pe ceilalti cat de prosti sunt. Si ce curaj am ca le-o spun in fata. Sa pun osu’ la treaba sa schimb ceva? asta nu se poate… Nimic constructiv, doar o droaie de epitete peiorative menite sa propulseze articolul, la viral daca se poate.

    • Ursula

      Locuiesc de 40 de ani în Germania, dar o parte din inimă tot mai bate pentru prietenii din România și amintirile care mă leagă de ei. Articolul mi-a fost trimis de o prietenă din SUA și îl voi răspîndi. Aici se spune “hervorragend”.

    • Maria

      Dar ce spui că până acum „nici eu”?
      Unde ai fost „până acum”, chiar era greu de văzut dă la Vâlcea??!
      Ipocrizia.

  • Lucian

    Crunt dar adevărat!

  • Minodora Roman

    Tot ce ati scris este atat de adevarat. Dar ma cuprinde o tristete iremediabila. Nu iau in gluma, de data asta, versurile lui Toparceanu. Ce-i de facut? Am avut sperante dovedite a fi desarte in 90. Speram ca sa se reintoarca stilul de viata (in privinta educatiei) la cel dinainte de razboi. Ca absolventii de facultati vor fi creativi nu simpli vanatori de diplome.

  • Radu Marin

    Ați uitat să menționați că suntem țara cu cei mai mulți “dottore” cum le zicea Băsescu celor cu doctorate și cu cei mai mulți preoți pe cap de locuitor

  • Nicu

    Semnați-vă, vă rog, nu fiți ca impostorii de care vorbiți. Curaj! Vrem să vă luăm de exemplu. Anonimatul nu vă face cinste, ci vă incriminează. Iar după ce ne spuneți cine sunteți să ne mărturisiți și numele impostorilor, faptele lor concrete și acțiunile dvs în stoparea fenomenului, de exemplu sesizarea organelor competente. Să vorbim vorbe poate orice analfabet funcțional de care este plină presa subjugată politicului, dar care pozează a fi liberă, ceea ce ne face să râdem ca de știrea lui Cristoiu!

    • Baraba

      N-ați reușit să citiți până la sfârșit?
      E semnat Liviu POPESCU

      • Cine o fi ,directorul propu de USR la radioul public?

      • Nicu

        La ora publicării mesajului meu nu era semnat articolul. Uită-te câte articole de pe site sunt semnate, și spune-mi și mie, mai ales de Liviucă. Hei Liviucă de ce nu publici mesajele mele? Un site de acoperiți globaliști-sexomarxiști care fac spume la gură când văd români care-și iubesc țara și poporul! Oameni fără scrupule și coloană vertebrală! Dacă sunteți așa de buni, morali și exemple ale societății de ce vă ascundeți în spatele unor articole neasumate? Știu că nu ai curaj să publici acest mesaj, tremuri că ies la suprafață mojiciile anonimatului vostru!

    • Conturbatoru'

      Organe competente!?! Ce ai inteles d-ta din articolul asta? Pai tocmai despre incompetenta acestor „organe” este vorba! Ce actiuni a intreprins autorul in stoparea fenomenului? Ce a putut. Sa-l infieram cu manie proletara, tovarasi, un incapabil, care indrazneste sa comenteze! Plus ca nici nu semneaza!!!
      D-ta n-ai aparut intamplator aici. Esti cel mai bun exemplu ca tot ce spune omul asta e adevarat.
      QED!

    • Eugenia Crutan

      Felicitari pentru articol! Dureros, dar adevarat

  • anton popescu

    Ati uitat sa pomeniti si biserica ortodoxa.Aici, de fapt, este marea ramanere in urma.Iti vine sa vomezi!

  • Matei Comanescu

    Felicitări pentru articol, Liviu!

  • Roset

    nea Liviu acest articol denigrator e o metoda ieftina de manipulare, mai mult de atât e lipsit si de logica… daca nu as fi luptat împotriva corupției din România atâția ani , și n-aș fi văzut că așa-zisii aleși ai acestui sistem ce conduce România sunt mai degradati decat animalele și își urmăresc propriul interes de a le fi lor bine, fara să aibă conștiință și fiind în stare să calce pe cadavre, sa zicem că as fi căzut în plasa dvs, dar nici atunci caci gândesc logic și la rece…
    Tocmai acești corupți care trag de români să se vaccineze sunt inamicilor unu al României. Pe de o parte vorbești că te dezgusta ce s-au întâmplat cu România în cei 30 de ani de la revoluție și pe de altă parte ți se pare normal sa ii jignești pe românii de rând care au deschis în sfârșit ochii și nu vor sa mai accepte gogonele celor corupți…
    mai revizuiește articolul că induci oamenii în eroare aiurea nea Liviu și te faci responsabil de manipulare…

  • DARIO

    … recunosc, inteligent articol si la obiect / ar fi interesant de văzut cine scrie și ce a făcut acest liviu popescu în ultimii 30 de ani … cât a luptat EL ca să fie altfel în țara românească sau cât a scris, cel puțin, ca să putem învăța ceva bun și să nu mai repetăm aceleași greșeli?! …

    • elena

      cred ca a trait mai frumos ca tine care te intrebi ce a facut cel care a descris atat de corect decadenta poporului roman

    • Veliant Vasile

      Este o vorba:Deșteptul învață din greșelile altora,prostul nici din ale lui!oare toate țările foste comuniste și-au distrus Econo.ia ?

  • Adrian

    Sa nu uitam ca unu cu 4 clase a făcut din România o țară de invidiat, tot ala cu 4 clase a spus ca vor venii occidentalii peste noi. Asa ca de vorbe bune și inteligente mulți sunt in stare, dar de făcut ceva nimeni. La putere pana în prezent n-au fost decât oamenii școliți și educați, în spatele lor tot aia cu multa școală au stat. Unde sunt ăștia de care vb tu, care se cred la fel ca tine diferit? Presupun ca sunt prea plini de ei sa vadă realitatea. Nu-ți trebuie facultate sa vezi ca asta nu e pandemie, nu-ți trebuie multa școală sa vezi ca vaccinul nu ajuta cu nimic. Asa ca lasă arfele de superioritate pt ca ești un roman*la fel cum i-ai descris pe restul.

    • Baraba

      Până să apară FB numai familia ta știa că ești prost. Cine dracu ne invidia? Somalia? Zairul? Dobitocule!

      • Adrian

        Presupun ca una din persoanele alea inteligente care jignesc romanii de rând. Una din rasele alea care suferă de superioritate. Să-ți răspund și pe ok înțelesul tău. Să-ți iau toată familia în p..a de la nepoți la bunici, dacă ești atât de superioară. Limbi în cur asta cu articolul a jignit toți romanii doar ca nu vor sa se vaccineze, ți se pare normal ma javra ordinară? Eram invidiați de toți pt ca eram singura țară fără datorii și cu un conducător care își iubea țara, nu intelectualii din ziua de azi care ne vând pt orice sumă. Nu cunosc sa fii murit nimeni de foame pe timpul lu Ceaușescu, au fost ceva ani mai grei dar veneau și zile bună, dacă îl mai lăsau ăștia sa trăiască, iar noi puteam fii Elveția din ziua de azi. Atunci orice om avea casa lui, munca salariu. Acum ce ai? Inteligenți care își bat joc de alții, oameni care te vând pt orice, nesimțiți care te jignesc dacă nu ești de acord cu injecțiile. Sa va iau toată rasa de superioritate în p..a. Dacă nu va convine placați în plm din România și lăsați adevărații patrioti să-și trăiască viața acolo. Luați cu voi și muistii de la conducere care ne-au furat de 30 de ani. România își revine ea mai bine fără inteligenți ca voi

        • cyrus

          Un individ care se considera patriot si in acelasi timp il admira pe ceausescu, ba il considera si pe acesta un „mare patriot”, cand in realitate acesta a distrus tara aproape complet, si mai si afirma ca pe vremea lui Romania a fost „o tara de invidiat”, este un imbecil desavarsit.

      • Adrian

        Familia ma-tii știa mai bine cum sunt. Acum de când cu FB o sa știe și fiica-ta. Dobitoc e ala care ți-a dat viață și proasta aia care te-a crescut.

        • Socrate

          Bai Adriane, esti o javra jalnica, un golan jegos al mediului virtual care s-a umplut de jigodii needucate ca tine. Iti vorbesc pe limba ta golanule, pentru ca altfel nu ai intelege ce vreau sa spun. Sa te legi de rudele celui cu care ai o discutie contondenta, arata ca ai ramas la stadiul de galma neoperata. de avorton al unei societati care ti-a dat o sansa, pe care tu o irosesti cu fiecare cuvant pe care-l vomiti in jurul tau….

        • Un oarecare

          Întrucât ai deschis cutia Pandorei cu invective, orice comentariu e fair play.
          Futute-n gura Adrian, tu si tot neamu tau. Să te futa porcii in toate găurile.

    • Alx

      Te-ai simtit lezat imbecilule? Mai du-te si citeste niste conspiratii pe Facebook.

    • Sebica

      Și comunist și nevaccinat. Ce poate sa fie mai nașpa. Are dreptate Liviu!
      Mai oameni buni, înțelegeți măcar în ultimul ceas (și grija mare ca poate sa fie ultimul la propriu) nu mai luați virusul în derâdere ca e grav. Mergeți nu în spital, la ușa acestuia și o sa vedeți șiruri de ambulante cu oameni care se sufoca.
      Dar poate are dreptate Liviu Popescu: unde nu-i educație nu e iată empatie. Nu-ți pasa de cei din jur. Păcat mare. Nu d-ala de trebuie sa faci mătănii.
      Vorba regretatului Vali Steriam: ‘Doamne, vino Doamne/ Sa vezi ce-a mai rămas din oameni’.

  • Român

    Albinele vad florile, muștele…

      • Noctambulus

        Incompletă descriere a stării națiunii cu o vădită părtinitoare dezvăluită către final.
        Trei chestiuni probatorii:
        1. Degeaba dă cu pensula, precum magicianul ascunde oul în mânecă, și amintește, inocent, că nu are rost să înceapă din evul mediu radiografierea nației române. Alfabetismul funcțional este opera începută de comuniști, mon cher. Nu a apărut, abracadabra, peste noapte, după decembrie lui „89..
        2. Că tot veni vorba: dădu Liviu cu mucii în fasole urât de tot. Decembrie „89 = „revoluție „. Aici își demască autorul sorgintea, bineînțeles nu în fața analfabeților funcționali.
        3. Este evidentă starea deplorabilă a națiunii române în momentul actual. Însă, să incerci a arunca motanul pe sărmanii analfabeți funcționali, numindu-i vinovații dezastrului național este o strategie mizerabilă. De ce? Este atât de simplu de înțeles că nici unul nu a apărut peste noapte, eclozat precum puiul născut viu, al găinii ăluia de la „evenimentul zilei”. Analfabetul funcțional, din fericire, nu are capacitatea auto-fecundarii, nici pe cea a „dezvoltării” sale independente, ce să mai discutăm de cea a auto-licentierii sale. Nu, analfabetul funcțional este produsul lăcomiei intelectualului de seamă al societății noastre: profesorul universitar emerit. Doctor docent. Această categorie a născut, crescut și licențiat analfabetul funcțional! Pentru bani! Îmi place să cred că nu datorită unei dorințe oculte de a distruge România. Dar…cine știe? Ce e sigur în lumea noastră? Înafară de lucrarea bunului Dumnezeu?
        Aaa…:
        4. Nimănui nu i se pare ciudat că din analiza aceasta, de presă on-line, lipsește menționarea lucrării lui Dumnezeu? Credința în Dumnezeu?
        Doar în comentarii câțiva atei au aruncat ceva lături, în modul lor caracteristic… Analfabetismul funcțional religios, cel în care ,dacă nu ne tărâm pe coate și genunchi în jurul unor moaște, aruncăm cu noroi, în centrul agora, în cei ce o fac.
        4. Marea hibă a articolului o reprezintă omiterea tendențioasă a sugerarii soluției ieșirii din criză. Însă, aici este tot farmecul: într-adevăr această soluție nu vine din marele, mediumul, ori micul grup al analfabeților funcționali, ci din cel al elitelor tuturor domeniilor vieții românești. Iar partea miraculoasă a acestei realități este că accesul în tagma amintită nu îl poate îngrădi nimeni. Îl poate asigura numai munca asiduă.
        Să aveți spor, dragi români elitiști și analfabeți funcționali.
        5. Articolul nu suflă o vorbă despre posibilitatea metamorfozarii analfabetului funcțional. Subiect pentru alt articol viitor. Ceva mai serios decât cel în discuție. Spor presei neaservite 🙂

    • Alt roman

      Porcul, cand se balaceste in mocirla, se crede albina printre flori.

  • Gogu Demagogu'

    Mvai, de fapt articolul este un nou blam adus nevaccinatilor, care resping STIINTA, aceasta noua religie. Bah, Liviule, tu esti un demn urmas al adeptilor lui Trotki si pun pariu ca daca ar fi dupa capul ala gol al tau, ar urma si o epurare, un Gulag sua cel putin un canal sapat la lopata. Zigtir.

    • Alx

      Nu, nu stiinta e noua ‘religie’ ci facebook-ul plin de dobitoci nespalati, conspirationisti si simpatizanti AUR si Sosoaca. Multe mwe tie si celor ca tine.

  • Hagel

    Eu sunt ala din titlu, ala din lumea a treia si pentru prima data in viata ma bucur ca nu sunt din lumea aia ,,buna,,.

  • Andru

    Purul adevar…

  • Pingback: Râmnicu Vâlcea Week a fost adus de cititori, azi, în top 10 al publicațiilor naționale; Vă mulțumim - Ramnicu Valcea Week

  • Baraba

    Excelentă radiografie. Și tristă!

  • costea

    Compunerea necesită o precizare, fie la început, fie într-un P.S. şi anume: în România de azi fiinţează un rest de popor cu şcoala/educaţia făcute în „comunizm” care are experienţa, cultura şi elementele de comparaţie la îndemână, drept pentru care nu dă năvală la vaccin şi o populaţie conlocuitoare formată din cei născuţi începând cu 1980 să zicem, a cărei pregătire „pentru muncă şi viaţă” s-a făcut prin şcoala precară iar educaţia prin nesfârşitele memoriale ale durerii ale unei tanti care şi-a întors brusc rubaşca_ca și alții după ’89.

  • Adriana

    Si tu esti tot roman, de ce ai fi tu o accepție la acest neam?

  • Bunii meseriasi, doctorii, inginerii, electronistii sportivii, etc.. care sunt apreciati peste hotare, si nu putini, cum doamne nu-i vezi, oare din ce tagma faci parte??? Mai vezi putin si din parte plina a paharului, deorece neprezentarea spune totul despre tine.

  • Mizeria de care va scarpinati in acest articol incepe de acolo, de la presa, sub toate formele ei…

  • Tagsorean Margareta

    Orice comentariu voalat legat de vaccinare este inutil.Fiecare individ are dreptul de a alege și nici un alt individ nu are dreptul de jigni alegerea altuia.Ma uit la tv si vad c toate televiziunile sunt împartiale iar despre ziariști ce sa mai vorbim ca nu sriu legat 2 vorbe
    DE unde avem siguranță ca statisticile sunt cele reale?De ce intotdeauna romanii sunt în coada clasamentului?
    Am fost în Spania în concediu și l hotelul unde stăteam erau numai străini,din Occident,și erau foarte necivilizați.Cand vorbiți de romani faceți o analiza corecta nu luați în calcul doar un segment ca nu e corect

    • Proka

      Comentarii ca ale matale nu fac decât să confirme prostia din țara noastră.

      BINEÎNȚELES CĂ AVEM DREPTUL DE A JIGNI ALEGEREA ALTUIA. Asta înseamnă democrație, asta înseamnă evoluție. Altfel, suntem doar niște oi spălate pe creier. Presupun că sunteți și o doamnă religioasă, nu?

    • Alx

      Nu ai dreptul de a alege in mortii ma-tii cand pui in pericol prin propria imbecilitate vietile celor din jur. V-ati invatat acum toti retardatii AURisiti de facebook numai cu ‘libertati’, obligatii in societate nu mai are nimeni.

  • Alina Drugan

    Mon Cher, sa-mi fie cu iertare dar de ce mai
    Stati? Sa ai o asemenea părere despre tara si poporul tau si inca sa traiesti acolo este inadmisibil , fugi peste mari si tari unde toti oameni sunt Zen si curge miere pe strada! Îi cunosti pe toti romanii in parte ? Le stii povestea? Fugi Domnule departe, si atunci poate o sa intelegi spiritul romanesc, pacat.. in loc sa faceti ceva , denigrați , ucideți poporul roman prin vorbe , fara sa înțelegeți dorul!

    • VALENTIN

      Ai face foarte bine sa te intorci la scoala ca esti praf cu gramatica. E si normal sa te ofenseze articolul, pt. ca pe oameni ca tine ii supara adevarul. Romani ca tine, care din pacate sunt marea majoritate, cum le zici ceva, cum sar de cur in sus. Bai rebuturilor, ca sa se schimbe ceva in tara asta, invatati sa acceptati adevarul si corectati-va, Altfel va balaciti in zoaiele voastre in veci, minte de retardati.

  • Catălina

    Nu e vina profesorilor necalificați, ba din contra, parcă ei își fac mai bine treaba decât cei calificați. Să nu mai zic că cei calificați, după ce intra pe post, îi doare fix undeva de elevi: nu fac mai nimic, lipsesc, citesc de pe foi, merg la oră la și jumătate. Să mai zic cum ajung ei pe posturile alea și cât este șpaga? Știu o școală unde doar o singură profesoară a venit la oraș cu nota pe merit. Restul s-au transferat de pe sate (ceea ce este ilegal și arată că acei profesori au luat la titularizare sub nota 7) după ce au dat bani.

  • Adrix

    Asteptam si articolul cu elevii, studentii, profesorii, care au facut si fac cinste acestor meleaguri mioritice. Un articol cu romanii care au perseverat si au reusit.
    De venin suntem plini.

    • Anti-60 la sută

      Aceia sunt foarte puțini și nu pot ridica media. Media, care dă nivelul țării, este cea descrisă suficient de precis.

  • Mircea

    Fals. Regimul de dinainte de ’90 e vinovat. El a creat inclusiv profesorii care ulterior au înființat și condus acele fabrici de diplome. Impostura a fost ridicată la rang de cinste de către primii impostori ai republicii socialiste: cizmarul analfabet și „savantul” de renume mondial. Anul 1989 ne-a prins rupți în c_r, ultimii din Europa. Și așa vom continua, pentru că nimeni nu stă să ne aștepte.

  • Mrr

    Nu nivelul de pregatire este cauza nevaccinarii ci lipsa increderii in clasa politica. Romania este ca un caine care isi asteapta sfarsitul dupa ce a fost surghiunuit 30 de ani de un stapan crud si lacom. Cu ultimele puteri,bolnav si lasat fara resurse acest popor refuza ajutorul fiindca vine din mainile politicienilor corupti in care nu mai are incredere. Cand te frigi cu ciorba sufli si in iaurt. Dupa ce am fost furati, injositi, alungati din propria tara de politicienii corupti, putini romani mai cred ca acesti calai vor sa ne faca bine. Un articol denigrator, manipulator, o mizerie . Vesticii nu au trait umilintele noastre . Nivelul lor de incredere e mare fiindca politicienii lor se lupta pentru ei. De exemplu colonizeaza estul Europei ca sa traiasca bine vestul.

  • Ilie

    Actuala generația a României, 40% sunt analfabeți funcțional și social din cauza lipsei de educație primară, ceea ce va însemna o catastrofă pentru piața muncii, pentru business și economie în viitor. Vom ajunge o țară în care vom importa tot, plătit pe datorie…..

    Milioane de tineri termină liceul fără să aibă cunoștințe de bază. Studiile arată că aproape ca foarte mulți nu înțeleg un text pe care îl citesc la prima vedere și nu pot face deducții logice simple. În clasamentul european al analfabetismului funcțional, România „ocupă primul loc”. Și acest lucru înseamnă că școala nu este în stare să-i învețe mai nimic pe elevi.

    Dar in schimb toți au devenit peste noapte experți in virologie biochimie etc. Si la piața când mergi găsești persoane care susțin că „EU STIU MAI BINE CA ESTE VORBA DE O CONSPIRATIE LA NIVEL MONDIAL” si alte aiureli de te doare capul…

    De ce nu vor românii să se vaccineze? principalul motiv anti-vaccinare este același – teama de reacții adverse și neîncrederea în eficiența vaccinului. Aici sta la baza incultura si lipsa de educație – inutil sa încerci sa explici ca Vaccinarea ajută sistemul imunitar al persoanei vaccinate să recunoască o boală comună la care ar putea fi expus și să o contracareze – unde nu exista o baza nu poți adaugă noi informați deoarece nu pot fi înțelese. Aceste persoane care nu sunt in măsura sa înțeleagă adevăratul pericol la care se expun – NEAGA (ce ba îmi spui tu mie – eu știu mai bine. Eu vând pepeni in piața tu ai terminat facultatea, ce mă înveți tu pe mine….)

    „Sănătatea este ca banii – niciodată nu von avea o adevărata idee de valoarea sa, până când nu o vom pierde” – Josh Billings.

  • Bogdan

    O persoana nu este inteligenta doar pentru ca face o alegere sau nu. Lipsa acceptării opiniilor diferite de ale noastre reprezinta dovada suprema a unei minți cu adevărat strălucite. Nu uitați ca generațiile anterioare au ales libertatea mai înainte de toate. Libertatea este și va rămâne cel mai de preț lucru pt. cei care pot vedea dincolo de riscul și discomfort actual. Nu înțeleg de ce cei vaccinati sunt atât de vehemenți când ei de fapt sunt cei mai în siguranță?! Sa fie oare doar lipsa confortului și stilului de viata anterior? Atunci sa ma scuze cei care au ales vaccinul dar asta este o dovada de superficialitate și imaturitate mai grava decât cei care refuza vaccinul..

  • Petri Dana

    Exceptional articolul, nu pot /nu știu cum să l distribui, mă puteți învăța cum să share articolul?

  • Cristi

    Trist dar adevărat. Părerea mea ca în următorii 20 de ani România nu va mai exista ca tară,o vor împărții smecherii, de fapt, e vândută deja, trebuie doar sa vină să fie puși în posesie.

  • Nik

    Şi Elveţia e din lumea a treia.

    Conceptul de first/second/third world country e din războiul rece, unde blocul vestic format din US, Canada, Australia, UK şamd erau descrise ca fiind „First world countries” cele din blocul comunist „second” iar cele neafiliate/neutre „third”.

    N-are absolut nicio legătură cu wealth/GDP sau ce-o mai fi.

    Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Third_World

  • Cristian Livezeanu

    Sa ai curaj sa spui lucrurilor pe nume !

  • Adrian

    Toata stima, cineva macar are curajul sa o spuna. Pentru acei comentaci care ati adus vaccinurile in discutie, nu a zis nimeni nimic de niciun vaccin, de ce veniti voi si va dati cu o parere neceruta? E ok, nu va vaccinati, nu purtati masti, nu va asumati nicio responsabilitate, nu o sa ii pese nimanui daca muriti dintr-o pandemie inventata. Pacat de doctorii aia care isi strica zi dupa zi incercand sa tina oameni ca voi in viata.
    P.S. „Mandru ca sunt roman” a ajuns „rusine ca sunt roman”

  • @Mircea, e si mai important ce a venit dupa ’90. Vezi ca nici Polonia nu a fost prea avantajata de istorie si, totusi, daca ai sa treci pe acolo, candva, vei observa ca ne-a lasat in urma cu mult. E vorba de faptul ca trebuie sa se inteleaga la toate nivelurile ca nu se mai poate asa. Stiu o fata de primar dintr-o comuna cu 5000 de locuitori, bagata intr-o functie la Consiliul Judetean din acel judet, deoarece primarul a trecut la alt partid, la alegerile trecute.

  • Ăsta e adevărul. Nu ne place, desigur!

  • Zagan Ioan

    Din păcate nu ne ășteaptă decât sfârșitul , nu se poate trăi numai în minciună. La instaurarea regimului comunist a avut ce moșteni de la cel capitalist , respectul față de muncă , cinstea și corectitudinea . În 89 ce se putea moștenii de la socialism , minciuna , delațiunea , hoția ,furtul de toate felurile. Vor urma zile și mai negre.

  • Un "meserias"

    Sunteti cam exigent domnu` Liviu. Nu uitati ca toate astea s-au petrecut sub ochii nostrii, inclusiv ai mei si ai dvs. Cu voie sau fara voie, facem parte din comunitate, aceasi comunitate. Putem incerca, cu rabdare, sa inculcam ceea ce ar fi potrivit copiilor nostri. Este adevarat ca la ora asta toti sunt destepti si auto-suficienti, inclusiv eu probabil. Fac insa eforturi sa ma corectez, sa dau mai putine sfaturi si sa dau mai degraba un exemplu prim mine insumi. Cel putin cred eu ca asta incerc sa fac.

    Multumesc!

  • Andrei

    Absolut Exceptional !

  • N-am

    As fi curios sa stiu daca dumneavoastra ati fost macar intr-una din cele trei tari catalogate ca facand parte din lumea a treia: Mexic, Vietnam si Rusia. Ati fi surprins. Deși o mare parte a articolului este foarte corecta, aici nu aveti dreptate. Mexicul, cel putin, este, din multe puncte de vedere, cu mult deasupra noastra, iar oamenii sunt mult mai educati si mai politicosi. Rusia inca mai are elemente valoroase carora noi le-am dat cu piciorul, sau mai degraba au facut-o politicienii, pt ca nu era profitabil, iar populatiei i-au explicat ca, cica, ”lasa in urma valori comuniste”. Cat despre Vietnam, n-am fost acolo si nu-mi permit sa comentez (ceea ce, poate, nici dumneavoastra nu ar trebui sa faceti).

  • Anele

    Din pacate e foarte adevarat si trist .Suntem un popor consumat si fara dorinta de a se ridica din mocirla in care se afunda zilnic .Din pacate ne excludem singuri din lumea civilizata .E mai credibila o teorie conspirationista.In mintea romanilor de azi e mai credibil inca si in al doisprezecelea ceas ca totul e un „fals” .Trist dar adevarat !!! Incultura , analfabetism, mitocanie , ipocrizie.
    Felicitari pentru articol .O remarcabila creionare a ceea ce se intampla in Romania . Selectia naturala va prima

  • Pingback: Cum e de fapt România reală în pandemie?

  • Iwan

    Trebuie inteles, ca toate aceste fenome au inceput nu in anii 90, ci mult mai dinainte.
    Lenea si minciuna ne-a urmarit de-alungul secolelor, asta ne-aduce la desastru.
    Putem sa ne zbatem mult, dar degeaba, daca nu scoatem din noi minciuna si lenea. Aceste doua calitati negative v-or distruge totul, de la familie pana la natiune.

  • PPR

    Un cretin complexat ůi analfabet func§ionalpoate scrie aůa ceva 1 Iar cine )l aprobú e ůi mai idiot.

  • Ioana

    Foarte interesant. Fiecare aspect tratat este real: educatie, analfabetism functional, coruptie, saracie, etc. Dar nu inteleg un lucru: de este privita de sus, de pe o pozitie superioara aceasta realitate? Testele PISA vorbesc despre analfabetism functional raportat la intreaga populatie, nu doar dupa anii 90. Si avem un spor natural negativ de multi ani.
    Pe de alta parte dezordinea din ograda ne deranjeaza pentru ca o vad altii sau fiindca nu ne place sa traim in dezordine?
    Frumoasa si realista metafora cu ograda. Cred ca primul pas este acceptarea. Noi toti suntem Romania. Nu ne-a secheatrat nimeni aici. Noi toti putem schimba ceva. Ura, aratatul cu degetul, aruncatul vinei in curtea vecinului… au ajutat vre-o data? La dumneavoastra dau roade?
    Stiinta ne arata ca reactia normala la acuzatii/critica este defensiva.
    Cred ca acceptarea, incercarea de a ne intelege si ne respecta reciproc cu adevarat, poate duce la colaborare si descoperit valori comune. De aici poate incepe schimbarea.

  • laur

    Exceptional editorial!!

  • David Cecilia

    Sunt de acord cu toate afirmațiile, as mai adauga un factor care ar fi putut sa amelioreze situația grava, dar nu a făcut o, dimpotriva. Biserica în loc sa arate drumul corect, a încurajat corupția, incultura și promovarea oamenilor fără valoare. Forța bisericii ar putut sa arate drumul corect.

  • dumitru rizoaica

    Tragedia Romaniei consta in faptul ca 1n 1990 a „uitat” sa ia alaturi de Libertate si Responsabilitatea!
    Renasterea Romaniei este posibila, dar pentru asta este obigatoriu ca toti cei ce detin functii publice sa depuna un juramant de Responsabilitate pentru deponent si de incredere a celorlalti in acel deponent!
    Da, juramantul de Responsabilitate este Solutia pentru Renasterea Romaniei!
    Alooo! Nu confundati juramantul de Responsabilitate cu juramaintele-ritual existente.
    Juramintele-ritual existente nu ofera niciun MOTIV celor ce le depun sa respecte cele asumate!
    Verificati daca ati putea sa va incalcati un juramant de Responsabilitate. Aveti mai jos juramantul de Responsabilitate pentru magistrati:

    “”Jur ca in activitatea mea nu voi admite nicio influenta si nicio impunere, nici pe linie adminstrativa, nici pe linie politica si nici prin santaj!

    Ca activitatea mea, indiferent de persoanele vizate, va reflecta DOAR esenta Legii si a constiintei mele fara pata, exprimand convingerea mea cea mai intima in cauza respectiva, situatie cunoscuta DOAR de mine si Dumnezeu!

    Daca nu voi respecta cu sfintenie cele asumate mai sus, Dumnezeu sa abata asupra mea si a celor mai dragi fiinte cele mai cumplite nenorociri si sa ma lipseasca, pe mine si pe cele mai dragi fiinte, de sanatate si fericire!
    Asa sa ma RASPLATEASCA Dumnezeu!””

  • Razvan

    Mult sentiment si putina logică în articolul dumneavoastră. Nu demonstrați nimic. La propriu: nu faceți nicio demonstrație, doar afirmații. Nu convingeți pe nimeni, iar singurii care vă cântă în strună sunt cei care au deja aceeași părere cu a dvs. Foarte slab!

  • Ma-ta

    Esti penibil si de toata jena …

  • AlexM

    Divide et impera! Simplu.

  • Vasile Hosu

    Foarte adevarat! Si toate au plecat de la asa-zisa „politika”!

  • Personal, am o presimțire adiacentă încă de vremuri mult apuse, dar în gând ziceam, că sunt depășit, că nu mă duce capu prea mult. Nici acum nu-mi vine să cred, că poate am un pic de dreptate. Desigur, nu mă pot bucura deloc pentru această relatare. Mi-a fost dat să constat, că și neamțu (la el acasă) nu este așa cum îl descrie lumea. Oricum trebuie meditat profund, viața nu este simplă, e greu să spui că o merităm!

  • Cristian

    Cititi va rog si postarea de la Realitatea TV dupa care comparati cu articolul de fata: https://www.realitatea.net/stiri/editoriale/aurelian-sandulescu-pandemia-a-dezvaluit-romania-una-conspirationista-inculta-si-agresiva_616661a4f955842efe19dd82 Ce publica Realitatea TV nu este oare furt intelectual? Articolul Realitatea a fost rescris la 3 zie distata fara nici o referinta, citatie, etc. la articolul de fata

  • Vali

    Suntem in Dictatura Prostilor!

  • Pingback: Ce mi-a plăcut (săptămâna 286) - Mihai Vasilescu

  • Pingback: Liviu Popescu – Covidul a dezvelit România reală: incultă, nespălată, conspiraţionistă, o țară de lumea a treia | RomaniaEv

  • Liviu

    Sigur ești român?
    Dacă ești, află de la mine că ești tendențios și anacronic când faci astfel de radiografii ale societății din care face parte, cea românească.
    Vesticii le făceau acum 15-20 de ani și observă cu tristețe că prea multe nu s-au schimbat nici în societățile din care provin.
    Încă două vorbe și termin, în curând o să-ți fie dor de românismul ăsta deșănțat, echivoc și bolnav, pentru simplul motiv că nu o să mai existe. Inteligenta artificiala va înlocui umanitatea și dominația ei pe pământ.

  • ady

    acuma nah, nu ne stim spala pe dinti… dar suntem do`tori in vaccinuri! 😉

  • Roxana

    Felicitari pentru acest articol excelent! Descrie fix realitatea in care traim!

  • Relu

    Domnule Popescu Liviu, imaginea României de azi asa cum ne-ați descris-o se datorează cui? Cine a transformat școlile în podium de paradă a modei? Cine a distrus industria și agricultura României? Cine a distrus armata tarii și am rămas în fundul gol în fata inamicului? Cine a distrus institutul Cantacuzino unde se făceau vaccinuri și nu numai, toate aceste grozavii de care am pomenit și nenumăratele care nu le-am spus s-au petrecut și sub ochii domniei voastre, concetățenii noștri au ajuns nespălați și inculți pentru că tocmai cei care au educație i-au trădat. Puteți să mă contraziceți ?!

  • Teodor J

    Psss…baiatu’, ratezi exact esența esențelor: Europa ne vrea PROȘTI, plini de comorbidități, fără igienă, inculți, analfabeți, conspiraționiști, mediocri și agresivi. Dar tu nu vei înțelege asta, vreodată, pentru că…The Big Picture.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *