Costeștiul va avea un drum modernizat până la mânăstirea Arnota
Comuna Costești, cea mai bogată în patrimoniu cultural din județ va avea, de la drumul național 67 și până la mânăstirea Arnota, un drum modernizat cu rigole, poduri și trotuare pe ambele sensuri. Toma Peștereanu, edilul comunei Costești ne-a declarat că este un proiect foarte important pentru comunitate și este în colaborare cu Consiliul Județean, iar acum se află la stadiul de proiectare. Din relatările sale, calea de acces către interiorul comunei, respectiv Mănăstirea Arnota, va asigura un turism monahal de excepție, deoarece pe teritoriul comunei se află numeroase lăcașuri de cult și nu numai.
Primarul Peștereanu s-a preocupat să reabiliteze și modernizeze toate institițiile, iar în primăvară va amenaja un centru civic cu un desing modern. Cu bani de la bugetul propriu va amenaja alei pietonale spre primărie, școli, parcul etc.
„În această perioadă, în Costești se înlocuiește iluminatul stradal, se montează 420 lămpi economice în toată comuna, consumul de energie se va reduce cu 40% și astfel vom putea lăsa iluminatul public să funcționeze toată noaptea. Avem și sistem de supraveghere video în comună, iar iluminatul va facilita evitarea infracțiunilor pe timpul nopții” , a declarat Peștereanu.
Primăria are două proiecte pe OG 28, de modernizare drumuri în derulare, dar va depune un proiect european, pe măsura 7.2, din Ghidul Solicitantului, pentru încă 4 km de modernizare drumuri comunale și sătești. Până la sfârșitul anului se vor finaliza și proiectele pe GAL și se va demara, tot din bugetul local, construcția a două punți una în acest an, și cealalată anul viitor, în punctele Nechelsu și Bistrița, cu 16 metri gabioane. Pentru venirea iernii, edilul a pregătit sare și nisip, iar deszăpezirea se va face cu utilajele proprii, majoritatea achiziționate prin grupul de alianța locală.
C.P.