Corectitudinea politică este nivelul de civilizație spre care ar trebui să tindă România

Corectitudinea politică se rezumă foarte simplu. Respectul tuturor minorităților, în toate domeniile, din partea majorității.

Criticii corectitudinii politice aduc contraexemple și anume excesele fanatice ale unei anumite elite pe această parte, omitând să spună că suveranismul, fascismul, xenofosbismul, legionarismul, autocratismul au făcut mai multe victime în istorie decât scoaterea abuzivă a ”Pe aripile vântului” din cinema și înlocuirea titlului unei cărți de Agatha Christie.

În fine, corectitudinea politică în sensul înțeles și respectat de mine (caucazian, hetero) este acela de a respecta toate națiunile lumii, de nu face diferență între român, maghiar, neamț, nepalez, romi, francezi. De a respecta comunitatea LGTB, de a respecta pe cei cu diazbilități, de a nu le lua locul de parcare, de a respecta religiile fiecărei națiuni.

Nu mă derenajează prezența unei moschei sau a unei sinagogi, le consider la fel de firești ca pe orice biserica creștină. Nu mă deranjează opțiunile sexuale, culoare pielii sau limba vorbită pe stradă lângă mine. Nici cel care se închină la Alah pe un prosop, nici cel care se închină când trece prin dreptul unei biserici.

Din punctul meu de vedere, civilizația occidentală a făcut un upgrade uriaș în ultimele decenii, ajungând la această normalitate. Și anume de a nu mai judeca drept anormal nimic din cele care păreau 100 de ani, anormalități. Evident că patologiile sociale sau psihologice nu pot fi tolerate. Deși neofasciștii încearcă din răsputeri să pună în cârca noastră asta.

Corectitudinea politică vine odată cu gradul de dezvoltare al unei societăți, cu cât o națiune este mai bogată, cu oameni cu venituri decente, apare implicit și civilizația. Cu cât gradul de sărăcie este mai accentuat, cu cât lipsa democrației liberale este mai acută, cu atât națiunile respective sunt vulnerabile la mituri, manipulări, excitare naționalistă.

Corectidudinea politică vine la pachet cu ecologia, cu respectul pentru mediu, cu toleranța. La asta se ajunge printr-o clasă politică dominată de corectitudine, de moralitate, de transparență, de domnia a legii, de profesionalism.

Momentan în România, singurul partid care se apropie de acest tip de politică, cel puțin în discurs, este USR și să spunem o parte din PNL și foarte puțin din PSD.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *