Copilul sărac din Firijba Vâlcii, ajuns cercetător la NASA

Din 2015

Pentru că deja Firijba a intrat în atenţia investitorilor în turism din Austria.

Firijba, satul mic, ascuns de pădure, vechi de dinaintea lumii, cum i se mai spune. Un sat care  a apărut tocmai pentru a fi conservat românismul, un sat ce este ascuns de pădurea care desparte Popeştiul de Frânceşti şi unde greu se ajungea, până în urmă cu cîţiva ani. Doar pe potecă de cal.

Un sat conservat de Dumnezeu, încă de la facerea lumii, cu case mici, cu două odăi, cu mulţi salcâmi şi cu stejari stufoşi, de jur împrejur. Un sat din poveste, pe care nu-l găseşti în multe colţuri ale lumii. Un sat bănuit doar, unde câteva zeci de familii au vrut să stea departe de tumultul vieţii de zi cu zi.

Aici începe povestea lui Alexandru Chimba, românul care s-a născut într-o familie numeroasă, cu 7 fraţi alături. Tatăl, Victor, tăietor de lemne, mama, Frosa, o aprigă femeie, care nu se dădea la o parte să ia în cârcă un buştean cât omul de gros.

Din cei 8 copii, trei s-au prăpădit până a împlini 5 ani. Apoi a venit războiul, Alexandru era elev la şcoala primară din Firijba, o clădire mică, sărăcăcioasă, cu două clase şi cu domnul Miu, învăţător. Domnul Miu a înţeles, de atunci, că Alexandru era captiv cerului. Iubea stelele.

Poate că acolo, în poienile mici dintre păduri, unde Alexandru păştea oile şi  privea fascinat dansul astrelor şi norul lăptos al Galaxiei, şi atunci i s-a relevat destinul. Se simţea acolo, prins de marginile cerului.

La Miu a găsit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Învăţătorul s-a prins că, în Alexandru, se naşte ceva sau cineva care tânjeşte după eliberarea din captivitatea Firijibei.

Războiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, imediat după război. Miu a vorbit cu Victor, învăţătorul avea o soră la oraş şi acolo a stat Alexandru în timpul gimnaziului.

Deşi vremurile erau grele, Alexandru a terminat primul şcoala gimnazială şi a fost ajutat de un alt profesor, de matematică, să ajungă la Bucureşti. Deja în clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriţi, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

În anul doi la facultatea de matematică se petrece evenimentul.

Nu se cunoaşte cine îl ajută, dar, oricum, Alexandru dispare subit, înainte de Crăciun. Nimeni nu ştie nimic de el, dar se porneşte o amplă operaţiune a Securităţii în Firijba. Satul este răscolit, două surori (una lucra la Craiova, şi alta la Drăgăşani) îşi pierd locurile de muncă. „A fugit. A fugit”. Aşa se spunea pe la colţurile caselor. Nimeni însă nu ştia unde şi cum.

Până în primăvara anului 1990, când, în faţa Primăriei din Popeşti, opreşte o maşină. Una mare, albă. Din care coboară un bărbat înalt, cu părul grizonat. Se uită la case, cu mâinile la spate. Stă nemişcat. O femeie măruntă trece pe lângă el, dar apoi se opreşte. Se întoarce speriată, ca şi când ar fi văzut o fantomă.

„Lixandru lui Uca? Tu eşti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lăcrimează. Aşa e. Sus, în Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Victor se prăpădise în 1981, iar Frosa în ’86. Mai trăia doar o soră. Dar care era pe la Piteşti, la Mioveni.

Alexandru Chimba ajunsese la NASA, trăia în Maine. A fost printre cei care au pregătit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit în 2008 la Popeşti şi se spune că ar dori să realizeze un sat de vacanţă pe stil american, în Firijba.

„Ar fi o şansă, satul este deja părăsit, noi am dus drumul până la intrare. Dar este o minune, un sat virgin în mijloc de pădure. Depinde foarte mult care sunt intenţiile domnului Alexandru. Oricum, doreşte să se reîntoarcă aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabără de pictură, de teatru etc”, spune primarul Constantin Şerban.

şi astfel săptămâna trecută s-a produs evenimentul

Astfel, miercuri după-amiază, austriecii au urcat la Firijba, satul unic al României, pitit de pădure, cu uliţe încremenite în timp, cu căsuţe cuminţi, cu corcoduşi şi lilieci la gard, cu acoperiş posac. Aici, istoria te face să te cutremuri, este mai mult decât poezie. Austriecii au rămas blocaţi.

Nu mai văzuseră aşa ceva. Au spus primăriei să nu cumva să intre cu asfaltul în sat şi să lase asfaltul la margine, altfel strică totul. Strică povestea.

„Este vorba de un grup de investitori din Austria care vor să creeze aici o minune, un sat de vacanţă unic, o Românie de acum 300 de ani, în mijloc de pădure. România este minunată, trebuie să o iubeşti, altfel nu o trăieşti. Cei care au venit azi aici au mâncat mămăliga noastră, ne-au iubit pădurile şi ne-au respectat tradiţiile şi istoria”, spune primarul din Popeşti, Constantin Şerban.

Poate că aşa e. Are dreptate, aşa a reuşit România să rămână 2000 de ani aici şi ortodoxă, şi latină, deşi vreo trei imperii râvneau la acest ţinut divin.

Satul de vacanţă Firijba se va extinde, austriecii vor veni şi vor ridica şi ei căsuţe de lemn în stil tradiţional, casele părăsite vor fi recondiţionate, aici se va dezvolta un turism curat, ecologic, o poveste de odihnă în mijloc de pădure.

Satul Firijba a apărut pe harta judeţului Vâlcea în urmă cu aproape 500 de ani, fiind întemeiat de tăietorii de lemne. Aceştia foloseau ca unelte, în activitatea lor, “firejuri” sau fie­răstraie, de aici şi numele cătunului. Potrivit datelor fur­nizate de Primăria Popeşti, vechimea satului este atestată şi de faptul că primele biserici de lemn din judeţul Vâlcea – peste 70 la număr – au fost construite cu lemn extras din Pădurea Firijba.

Satul Firijba număra, la anul 1900, peste 150 de lo­cu­i­tori, majoritatea tăietori de lem­ne. Pe atunci avea şi o şcoală, şi o biserică, care acum nu mai sunt funcţionale. În sat mai trăiesc 38 de localnici, majoritatea cu vârsta de peste 60 de ani, o singură familie având copii.

Dar spectaculos este faptul că Firijba se află în mijloc de pădure, un cătun care a rezistat timpului şi care a stat acolo ascuns, pur, departe de civilizaţie, neluând nimic din tarele lumii de afară.  Satul este de fapt o biserică de lemn  a devenirii.

Mihai IONESCU