Constantin Rădulescu: Trebuie elaborat un Master Plan de Turism pentru Vâlcea

Ultimele realizări în domniul turismului în judeţul Vâlcea, mai exact proiectele elaborate fie de autorităţile locale din staţiunile vâlcene fie iniţiativele private demonstrează că turismul este un motor redutabil al economiei judeţului Vâlcea.
Dau câteva exemple doar, Călimăneştiul care are mai multe centre spa, plus proiectul european „Mirajul Oltului”, la fel şi la Olăneşti se dezvoltă noi centre de agrement, Govora cu baza de tratament şi multe altele, Ocnele Mari care revine prin ştrandurile sărate, Râmnicu Vâlcea care deţine un complex de agrement căutat de turişti din judeţele Olteniei plus Argeş şi Teleorman.
Acestea sunt aspecte care trebuie legate între ele printr-o strategie unitară care să aducă o dezvoltare uniformă a Vâlcii pe un brand al „sării şi balneologiei”. De exemplu, turistul care alege să aibă o vacanţă la Olăneşti, ar trebui să ajungă în timpul sejurului său şi la Călimăneşti la băile termale şi la Ocnele Mari la băile cu sare şi la Râmnic
Master Planul pe care eu l-aş propune Consiliului Judeţean Vâlcea trebuie să aibă la bază un calcul economic şi social, cu privire la forţa de muncă existentă, numărul de locuri de muncă, profitul operaţional.
Pentru asta poate ar trebui să gândim chiar o asociere în care să participe primarii staţiunilor turistice, operatorii privaţi, proprietarii de pensiuni şi hoteluri. Ei sunt cei care ştiu cel mai bine ce trebuie de făcut în acest sens, pentru a vorbi în viitor despre turismul vâlcean ca şi concept şi nu doar despre turismul din Olăneşti, de la Voineasa sau de la Govora.
Pentru că nu omitem aici, turismul de iarnă, turismul monahal sau recentul produs de nişă, turismul viticol. Turismul vâlcean ca şi concept este de departe un motor important al judeţului Vâlcea care alături de industrie, dacă ştim să lăsăm specialiştii să vorbească şi nu politicienii poate aduce beneficii de neimaginat azi pentru populaţia din Vâlcea
În încheiere ar trebui adăugată prioritizarea proiectelor „Drumul Staţiunilor”, „Drumul Mănăstirilor şi „Drumul Vinului” care odată finalizate vor putea intra ca axe distincte în Maser Planul de Turism al Vâlcii.
Deputat Constantin Rădulescu