Constantin Rădulescu: În ianuarie va fi inaugurată una din cele mai moderne investitii din Europa

În județul Vâlcea, în luna ianuarie, potrivit președintelului Consiliului Județean Vâlcea, va fi inaugurată cel mai modern complex ecologic de deșeuri, lucările fiind deja finalizate.

”Lucrările sunt aproape de finalizare. Inaugurarea la care voi invita pe toată lumea, pentru a vedea un proiect modern la nivel european va avea loc în ianuarie. Tehnic el este gata, se lucrează la racorduri. Așțadar în ianuarie va fi inaugurarea pentru că își doresc să participe și cei de la minister, de la unitatea de implementare fonduri europene”, a precizat Constantin Rădulecu.

Imediat după recepție va fi scos la licitație operatorul unic de salubrizare care va opera în județul Vâlcea și va administra acest depozit. Dacă nu vor exista contestații, în luna febuarie am avea deja un operator desemnat.

A existat și varianta ca licitația să poată fi lansată mai devreme de finalizarea efectivă a lucrărilor, astfel încât odată cu inaugurarea depozitului să existe și un operator desemnat, numai că legea nu permite acest lucru. Licitația poate fi lansată doar după finalizarea și recepția oficială a lucrărilor.

Trebuie spus că investiția de la Roești este una dintre cele mai moderne din România, cu aparatură performantă, automatizată, tot procesul de tratarea și selectare este computerizat, există aparatură care măsoară calitatea aerului, gradul de noxe, astfel încât să nu existe niciun grad de poluare atât al aerului cât și al solului.

Investiţia de la Roeşti face parte dintr-un amplu proiect derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare pentru care CJ Vâlcea a obţinut o finanţare europeană şi care urmăreşte introducerea unui sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţ, în concordanţă cu cerinţele de mediu impuse de Uniunea Europeană.Scopul executiei depozitului conform pentru deseuri este acela de a asigura eliminarea in conditii de siguranta pentru mediu si sanatatea populatiei a refuzului de la statia de sortare, a produsului similar compostului obtinut din tratarea biologica a deseurilor biodegradabile si a refuzului de la tratarea mecanica.

Statia de sortare ce va avea o capacitate de 10.180/ to/an, va asigura conditiile pentru sortarea deseurilor reciclabile provenite din colectare separata si va contribui la atingerea tintelor de reciclare si a celor privind reducerea cantitatii de deseuri depozitate.

Statia de tratare mecano-biologica (TMB) va contribui la atingerea tintelor prin reducerea cantitatii de deseuri si a fractiei biodegradabile depozitata in depozitul conform. De asemenea, executia statiei TMB, va contribui la protectia mediului si imbunatatirea calitatii solului prin utilizarea produsului similar compostului ca strat de acoperire sau ca strat vegetal in spatii verzi sau pe terenuri degradate, dar si a compostului obtinut din tratarea deseurilor verzi si a biodeseurilor colectate separat ca ingrasamant natural in agricultura.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *