Constantin Rădulescu: Îi invit pe vâlceni să se vaccineze dacă vor să-și îmbrățișeze fără teamă părinții

Președintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu spune că se va vaccina în perioada următoare și, deși ar fi dorit să o facă mai demult, a lăsat înaintea sa, categoriile vulnerabile, vârstnicii și pe cei cu boli cronice.

”Categoric mă voi vaccina. Așteptăm acest vaccin de mai bine de un an, de fapt, așteptăm să revenim la normalitate, a fost un an cum nu ne-am fi dorit, cu multe responsabilități, aici, la Vâlcea a trebuit să investim enorm în unitățile sanitare, să avem toată logistica pentru ca această boală cumplită să producă efecte cât mai puține și să avem cât mai puține pierderi de vieți. Din fericire, am reușit să menținem județul în zona curată din punct de vedere al impactului bolii.  Am reușit să avem spații medicale suficiente, am investit și vom lua aparatură de 2,2 milioane de euro, pentru COVID. Pentru că ne vom mai chinui cu această boală. Dar vaccinul este singura soluție la această oră pentru a termina pandemia și pentru a ne reveni la normalitate. Eu mă vaccinez pentru a-mi îmbrățișa fără teamă mama de accea îi invit pe vâlceni să se vaccineze. Vaccinare nu este obligatorie, nimeni nu e obligat, însă trebuie sa se hotărească pentru ei și pentru cei dragi”, spune Rădulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *