Consiliul Județean Vâlcea și-a tras stație de nouă de asfalt

Stația de asfalt a RAJDP Vâlcea a fost pusă în funcțiune
Astăzi, a devenit operațională una dintre cele mai moderne stații de asfalt din regiunea Olteniei, cu o capacitate de producție de 160 tone/oră.
Punerea în funcțiune a stației de asfalt înseamnă o independență a RAJDP Vâlcea din punct de vedere a producerii și livrării de mixtură asfaltică. În afară de necesarul pentru întreținerea drumurilor județene prevăzute în Programul CJ Vâlcea, putem asigura diverse cantități pentru alți beneficiari din județul Vâlcea, dar și din județele vecine.
Fără sumele alocate de Consiliul Județean care, anul acesta, depășesc 27 de milioane lei, RAJDP Vâlcea nu ar fi putut achiziționa această stație de asfalt.
”Vom continua să dezvoltăm Regia, am alocat deja fonduri pentru achiziționarea a două utilaje necesare stației, iar pentru anul viitor vom repartiza, către RAJDP Vâlcea, întreaga sumă pentru întreținerea drumurilor județene”, spune Constantin Rădulescu.
Din punctul nostru de vedere, acum devine foarte important cum va fi folosită această investiție. Dacă stația de asfalt nu va vinde asfalt, ci va fi folosită doar pentru uz propriu, asta nu înseamnă eficiență. Pentru asta îți trebuie un manager profesionist care să se ocupe de stație.