Consiliul Judeţean Vâlcea a organizat joi priveghiul demisiei lui Mihai Bălan

De ce noi românii avem un temperament parşiv patetic? Mai ales vâlcenii, aşa cum a s-a întâmplat în cazul de astăzi de la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea. Acolo, unde efectiv, două ore nu s-a întâmplat decât priveghiul demisiei lui Bălan.
A fost de departe cel mai penibil schimb de replici între PSD, pe de o parte, şi PNL pe altă parte, cu Persu vârf de lance care aducea ode la comun lui Roibu şi Bălan, citez „cei mai mari manageri din judeţul Vâlcea”. Alo, tataie, manageri de stat, ai vrut să spui, dacă ne uităm bine, deşi în Vâlcea mai sunt vreo patru cinci firme de stat sau companii – Oltchim, CET, Apavil, RAJDP. Dar aş adăuga eu şi ICSI, unde de departe cred că, dacă este să vorbim de manageri de stat, Ioan Ştefănescu este din punctul meu de vedere în top. Restul, Roibu, s-a văzut unde a ajuns Oltchim, Bălan, nu vreau să mă pronunţ încă, Vălimăreanu este categoric un manager slab iar Apavil este încă o reuşită.
Revendind la CET, deci Dumitru Persu făcea apel la populaţie să-l întoarcă de pe calea demisiei pe Mihai Bălan. De cealaltă parte, liberalii prezentau cifrele şi cheltuielile pe care CET Govora le-ar fi făcut cu destulă lejeritate în anii prcedenţi. În fine, a fost prezent şi insul acela care se pare a fi preşedinte al CA al CET, Podogoreanu, care, potrivit unui consilier liberal s-a dovedit chiar mediocru şi care oricum a bătut câmpii cu graţie.
Una peste alta a fost o şedinţă patetică, un alai de bocitoare sau de jubilanţi care au ţinut să-şi dea cu presupusul depre o demisie care era previzibilă după întâmplările din ultimele zile.
Suntem ipocriţi, suntem absolut de o naivitate înduioşătoare, până la lacrimi dacă dintr-o demisie, un gest absolut firesc într-o societate liberală, facem un episod de Las Fierbinţi Nimeni nu e de neînlocuit, nici la CET, nici în presă, nici în CJ. Doar comuniştii prindeau rădăcini în funcţie.
Ei, ce va fi de acum înainte? Asta e problemă, sper că cele citite azi despre Doru Tărăşenie şi o eventuală candidatură a domniei sale la funcţia de manager al CET, este o glumă. Doamne Fereşte, Doru e un tip chiar mişto şi vorbeşte bine, chiar de multe ori punând cum trebuie punctele în fraze reale şi adevărate, dar de aici, până la manageriatul CET-ului e o cale lungă, şi nu pentru Doru.. Deci, hai să fim serioşi. La CET Govora, până la momentul privatizării, care sperăm să aibă loc într-un viitor nu prea îndepărtat se poate pune un manager privat şi de ce nu, unul străin, unul de import, Consiliul Judeţean Vâlcea ar putea chiar să îşi facă de acum o bază de date cu manageri în domeniu de prin Europa Apuseană şi să înceapă un curs de selecţie. Ulterior pe baza unui contract foarte precis, acest manager să îşi dovedească abilităţile în a pune pe masă, la final de mandat, un CET care odată scos la măritat să se obţină un preţ bun pe el.
Aşadar, am ruga pe cei care compun azi arcul politic judeţean, consilieri şi alte itemuri să iasă din momentul priveghi şi să gândească şi ei adapatat momentului. Haideţi să renunţăm la ipocrizia mefistotelic patetică şi să gândim pentru următoarele două etape – management privat şi la final privatizare. Adică, anularea politicului din schemă. În rest, despre Mihai Bălan că a fost bun sau nu, viitorul va decide, nu eu, nu Persu, nu Buican, ci doar cei în domeniu.
Mihai IONESCU