Congresul PNL dă startul democraţiei interne în partidele din România: Orban, Buşoi sau Cataramă?

Liberalii vâlceni au, după acest final de săptămână, ce să aleagă la congresul din iunie: între Cristian Buşoi şi Ludovic Orban.

Cele 2 moţiuni au fost prezentate – prima, chiar de Buşoi însuşi, a doua, moţiunea lui Orban, a fost prezentată, la Vâlcea, de către 2 primari de top ai României: Ilie Bolojan şi Mircea Hava, oameni care au făcut, din municipiile Oradea şi Alba Iulia, două centre urbane dezvoltate, cu un standard de  viaţă ridicat, oraşe în care merită să trăieşti.

Deşi organizaţia de Vâlcea a decis, prin vot, susţinerea pentru Ludovic Orban, există însă şi opinii care merg spre Cristian Buşoi, cel care ar fi susţinut de conducerea centrală a partidului, dar şi de Cotroceni, Orban rămânând cu o puternică simpatie în rândul membrilor simpli de partid din ţară.

Deci vom avea o confruntare între votul elitelor din PNL (botezate, de unii, „Cooperativa”) şi votul popular.

De departe, însă, este de apreciat că, după mulţi ani de la Congresul PNL din 2009 sau cel al PSD din 2010, al PDL (2012), atunci când, cu adevărat, a fost spectacol democratic (Tăriceanu vs Antonescu, Ponta vs Geoană, Blaga vs Udrea), avem, aşadar, din nou, un congres în care se joacă, avem confruntare, şi nu realegere.

Cine sunt candidaţii?

Cristian Buşoi: „Am 37 de ani. Sunt un politician tânăr şi cred că societatea are nevoie de o generaţie nouă de politicieni, pentru că România anului 2016 are nevoie de o viziune adaptată anului 2016. Cred în competenţă, în seriozitate, în pregătire temeinică şi în rezultatele care vorbesc despre ceea ce eşti şi cât însemni ca politician. Sunt membru al Partidului Naţional Liberal de la 18 ani. Am învăţat că în viaţă nu trebuie să sari etape şi fiecare pas este o parte esenţială pentru formarea ta ca om, ca profesionist. De aceea, nu voi accepta niciodată ca nepotismul şi clientelismul să ţină loc de competenţe şi pregătire profesională temeinică. Sunt europarlamentar din anul 2007. În cadrul Parlamentului European mi-am concentrat activitatea în jurul educației în materie de sănătate, din convingerea că prevenţia este o metodă eficientă şi deloc costisitoare pentru starea de sănătate a cetăţenilor europeni.”

Ludovic Orban: „Ţinta mea este să transform PNL în motorul dezvoltării, progresului, modernizării și afirmării națiunii române în lume, așa cum am enunțat și în cuprinsul moțiunii de candidat. Partidul Național Liberal, din punctul meu de vedere, are un singur adversar politic natural, și anume „ciuma roșie”. Asta nu înseamnă că ne apucăm, așa cum s-au mai apucat alții, să ciocănim pe la ușa unuia și altuia. Obiectivul meu, ca viitor președinte al PNL, este să asigurăm reprezentarea tuturor cetățenilor români care sunt împotriva modului în care conduce actualul partid de guvernământ România, care își doresc cu adevărat o Românie a oamenilor liberi, care trăiesc pe propriile picioare, care trăiesc demn, care trăiesc din afacerea lor, din fructificarea proprietăților pe care le dețin, din meseria pe care o au, din expertiza pe care o dețin într-un domeniu sau altul. Evident că poate, de-a lungul timpului, o să apară tot felul de situații care să reclame să colaborăm. Eu sunt un om care colaborează cu persoane, grupuri care au aceleași valori, principii și obiective cu obiectivele pe care le avem eu și PNL. Dar, dacă voi deveni liderul partidului, atunci PSD nu va mai avea o coloană a cincea în PNL și nici nu va mai face vreun compromis cu liberalii”.

Există şi un al 3-lea candidat, meteoric, în persoana lui Viorel Cataramă, cel care este resuscitat o dată la 4 ani, pe la congrese. Sunt convins că, la Vâlcea, Cataramă nu va obţine niciun vot, pe motiv de CPL.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *