Conferinţa PSD Vâlcea, un eveniment Hippie, combinat cu Cenaclul “Totuşi iubirea”

Iubire, devoţiune, make love not war, sacrificiu, jertfă, toate templele lumii s-au deschis parcă joi seara la Conferinţa Judeţeană a PSD Vâlcea. Batiste desfăcute, cavalerii îngenuncheau în faţa lui King Arthur. A fost o întreagă devoţiune, au fost toate manuscrisele eseniene înşirate şi decriptate, între Alfa şi Omega…

Sidonul, Tyrul şi Ugaritul, măreţele cetăţi feniciene, nu au avut parte de atâtea incantaţii câte am auzit, în această seară, la Conferinţa PSD, unde a fost ales, mă rog, reales preşedintele Constantin Rădulescu.

A fost înfiorător de sălbatică această acuplare verbală, un întreg şuvoi de amor nespus şi nerostit s-a rostogolit ca o văpaie, de nici Mircea Eliade, în ale sale nuvele fantastice de iubire, nu le-ar fi putut descrie.

Pe rând, toţi s-au ridicat şi au mărit miza, de ai fi spus că asişti la Mitologia Universului, că înşişi Uranus, Cronos şi Zeus s-au contopit pentru a crea Altarul Iubirii pe acest carosabil al congresului judeţean al PSD Vâlcea.

Nu. Nu se face aşa. Nu ne vom vindeca oare de ode, de omagii, de laude, de jertfele întâiului logos rostit de politicieni? De această telenovelă înfiorătoare, o Esclava Isaura pe stilul “celui mai iubit dintre pământeni”? Era nevoie, fraţilor, de atâta Pupat în Cur?

Constantin Rădulescu, ţie, personal, ţi-a plăcut această rostogolire, acest delir profetic care s-a prăvălit cu nemiluita, cu bâlbâielile, cu umectarea buzelor, cu erogenitatea epicureică a împărăţiei roşii de Vâlcea? Sper că nu. Altfel, aş fi siderat.

Conferinţa PSD Vâlcea, ca orice alt congres, nu avea nevoie de această adunare de iubire biblică, de această urgie, potop de idolatrie, de beatificare bizantină. Avea nevoie doar de un mesaj, de o reformă, de o resetare totală a acestei cronici de 50 de ani de umilinţă, servilism şi pupat de dosuri.

Nu mi-a plăcut acest congres local şi sper că multora le-a repugnat, deşi nu au curajul să o exprime. Acest isaurism grandoman, această aruncare cu fruntea în ţărână, acest pelerinaj retoric de prea-mărire este insultător pentru rectiliniaritatea unei societăţi normale.

Cavalcada de inimi cupidoneice azvârlite indolent de pe scenă a fost un spectacol neinspirat, ba chiar grotesc, arătând că nu am evoluat deloc pe harta bunului-simţ şi a euro-normalităţii civice.

Îmi pare rău. Am plecat mai devreme, am urmărit acasă discursurile pe care le-am pierdut şi am luat lămâie multă. Sper să-mi ajungă până dimineaţă.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *