Comunele Mălaia (Vâlcea) și Colibița (Bistrița Năsăud) au fost cele mai vizitate în vacanțele din 2020

Conform unui studiu realizat de agenția Hello Holidays, Comunele Malaia și Colibita au fost cele mai vizitate în anul 2020, de turiștii care au vrut să-și petreacă vacanțele în România,

Datele studiului relevă faptul că anul trecut, mulți români și-au redescoperit țara și s-au bucurat de vacanțe în zone despre care nici nu știau că există pe meleagurile mioritice.

În anul pandemic 2020, românii au vizitat în următoarea ordine localitățile Ciungetu Malaia din judeţul Vâlcea, Colibiţa din judeţul Bistriţa Năsăud, plaja Cochilia din Tuzla ori barajul de la Stânca Costeşti.

În ceea ce privește vacanțele din străinătatea, românii au preferat Grecia, Turcia – principalele destinaţii externe ale anului trecut.

Muntele, dar şi litoralul, au atras cei mai mulţi dintre turiştii care şi-au petrecut vacanţa în România. Au călătorit cu familia, au optat în special pentru spaţii de cazare cu interacţiune redusă cu alţi turişti şi au plătit sub 500 de euro/persoană. Jumătate dintre călătoriile externe au fost realizate în Grecia şi Turcia, însă 8% au zburat spre zone mai îndepărtate precum Bali, Zanzibar, Maldive, Cuba, Mexic”, se arată în studiul care analizează percepţia românilor faţă de călătorii în anul 2020.

Statisticile mai relevă faptul că, anul trecut 43% dintre repondenţi au fost în vacanţă în România, restul de 57%, în străinătate. 68% au călătorit cu familia, un sfert, cu prietenii. Dintre turiştii care au ales România, cei mai mulţi au mers la munte (30%) şi la mare (29,3%), dar şi în oraşe (14%), stațiuni balneo (9%), Delta Dunării (9%), Maramureş (4,7%) şi Bucovina (1,6%).

În ceea ce priveşte intenţia de a călători în 2021, 1.757 dintre participanţii la sondaj au declarat că și-au propus să aibă cel puţin o vacanţă.

La studiu realizat de către agenția Hello Holidays au participat 1.840 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 82 de ani, majoritatea femei (77%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *