Comuna vâlceană cunoscută drept comuna portarilor campioni din fotbal
În Vârf de munte, în Țara Loviștei, se află una dintre comunele cele mai mici din județul Vâlcea. O localitatea care abia numără 700 de locuitori, cu trei sate strecurate printe trei munți, pe maluri de pârâuri care curg spre Olt.
Ne aflăm într-una dintre cele mai frumoase depresiuni intramontane din România, Țara Loviștei cu 5 comune, toate compunând o mică Transilvanie de sub munte, atât de mari sunt similiaritățile între localitățile loviștene și cele de dincolo de munți. Port, vorbă, accent, muzică, tradiții, oierit.
Titeștiul a fost și farul roman, aici se află ruinele unui castru care păzeaz Granița de pe Olt a Daciei Romane. Și totodată un important punct pe harta drumului mătăsii sau a ultimei cruciade romane.
Se spune că aici s-a născut și Țara Românească, unde avem mormântul lui Tihomir, cel al lui Miraslav, străbunii dinastiei Basarabilor.
În această comună avem unii dintre cei mai de top portari ai fotbalului european. Denis Seimen, care își petrecea verile la bunicii materni în Titești, este portarul de aur al formației Paderborn. Tânărul fotbalist de doar 20 de ani, a fost artizanul promovării echipei sale, SC Paderborn, în prima ligă germană, în dubla manșă de baraj cu mai bine cotata VfL Wolfsburg. Iar din acest an va evolua la VfB Stuttgart.
„Dennis a avut un sezon fantastic la Paderborn. Nu este un experiment. Avem încredere deplină în el ca numărul unu al nostru. Nu există opinii diferite în cadrul organizației noastre pe această temă. Cu toții împărtășim această opinie”, a declarat Fabian Wohlgemuth, citat de cotidianul german Kicker. Dennis Seimen este cotat la 10.000.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
”Dennis este un copil minune. Provine dintr-o familie de oameni gospodari, oameni care au contribuit la viața comunității, implicați în dezvoltarea Titeștiului. Oameni de calitate, de bun simț, Dennis aici își fîcea vacanțele, când era elev. În fiecare vară părinții lui Denis vin aici la Titești, de unde este mama lui. Ne onorează și ne mândrim cu încă un portar de calibru duin Titești”, spune primarul Cătălin Daneș.
De ce încă unul? Pentru că micuța localitate loivișteană a dat trei portari de top. Valentin Cojocaru este un fotbalist cu origini la Titești și care joacă pe post de portar la Pogoń din Ekstraklasa. Pe plan internațional, are prezențe la națională pentru România Sub-21 și România Sub-19. El a fost promovat la FC Steaua București, venind la prima echipă în anul 2011 după ce a jucat la echipa mică și a dat probe la Liverpool FC. A debutat în Liga I pe data de 7 mai 2013 într-un meci cu Gloria Bistrița, câștigat cu scorul de 1-0. Este fiul unui fost arbitru, Ispas Cojocaru, născut și crescut la Titești.
Mama regretatului portar Martin Tudor, decedat mult prea devreme, la 43 de ani, este din Titești, loc unde Martin venea mereu cu plăcere.
Martin Gheorghe Tudor a fost un fotbalist român care a evoluat pe postul de portar. A jucat de-a lungul carierei la Jiul Petroșani (1996/1997), Olimpia Satu Mare (1997-1999), Steaua București (1999-2005), CFR Cluj (2005-2007) și Universitatea Cluj (2007/2008). Martin Tudor a adunat 184 de meciuri în prima ligă și două titluri de campion, ambele cucerite cu Steaua București în 2001 și 2005.
Așadar, într-o mică localitatea montană s-au născut sau au avut originile niște români care ne-au făcut și ne fac cinste pe meleagurile lumii
