Comuna Titești gazda unui eveniment inedit. Oameni ai cărții din toată lumea au poposit două zile în inima Loviștei

Luna trecută,  Echipa EduCab Internațional, coordonata de vâlceanul Mihai Lupu a efectuat o  vizită la Biblioteca Publică Titești și Primăria Comunei Titești.
Delegația a fost reprezentată de bibliotecari, profesori și educatori din mai multe țări Bangladesh, Kenya, Nepal, Tanzania, Indonezia, Senegal și Sierra Leone. Acestora le-au fost prezentate activități ale bibliotecii, obiceiuri și tradiții locale. Au vizitat Cimitirul Eroilor și Muzeul Satului.
EduCaB, adică Educational Capacity Building in Local Comunities, este o platformă internațională, inter-instituțională, inter-disciplinară, lansată în 2013, cu scopul de a crește capacitatea bibliotecilor publice de a răspunde nevoilor locale, catalizând resurse educaționale pentru activarea unor mecanisme de dezvoltare durabile în comunități. Astăzi plaforma EduCab este activă în peste 450 de comunități locale din 11 țări și trei continente Asia, Africa, Europa și America Latină.
Suntem recunoscători Comisiei Naționale a României pentru UNESCO că suntem în acest exercițiu de normalitate  de a pune energiile împreună pentru a încerca să facem lucruri bune în jurul nostru. Ne bucurăm că am putut organiza „Gala EduCaB la 10 ani” sub patronajul UNESCO alături de prieteni, colaboratori și toți cei care contribuie la înțelesul EduCaB în cele 11 țări unde suntem prezenți” spune Mihai Lupu, animatorul principal al acestor experiențe remarcabile ce merită a fi multiplicate oriunde, în țară și în lume.
La aniversarea a zece ani de la demararea primelor acțiuni EduCaB, Mihai Lupu a avut alături  echipele din Indonesia, Nepal, Bangladesh, Kenya, Tanzania, Senegal and Sierra Leone și România, prezentând totodată proiectele demarate în Italia și Guatemala.
Așadar fondatorul  fondator al EduCaB International este titeșteanul Mihai Lupu. Mihăiță Lupu a lucrat în companii private, dar şi în instituţii internaţionale pe resurse umane, iar zona în care consumă astăzi multă energie se leagă de dezvoltarea bibliotecilor publice ca spaţii comunitare.
Numele lui Mihai Lupu a ajuns să fie legat de IPSOS România, „laboratorul de cercetare” al României, de festivalul de scurtmetraje într-o companie privată Short Film Breaks și de EDUCab – platforma pentru dezvoltarea capacității locale care își propune, în România, stimularea şi construcţia capacităţii educaţionale din biblioteci.
”Pentru Titești, Mihăița este sufletul localității. Fiul comunei care ne face cinste oriunde în lumea asta. Mihai poartă Titești acolo în suflet oriunde merge. Faptul că a venit aici cu această delegație multiculturală, la noi în inima Loviștei, a însemnat mult pentru comunitate. Am avut șansa ca noi, titeștenii să schimbă date, idei, impresii cu acești oameni frumoși de pe meridianele globului. S-au simțit bine la noi în comună, au aflat informații despre istoria noastră, despre România, despre Loviștea. Despre gastronomia locală, a fost o reușită. Îi mulțumim lui Mihai pentru tot ce face în interesul oamenilor de pe tot globul, pentru România, pentru Titești”, spune primarul Cătălin Daneș, care a fost gazdă a acestei delegații.

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *