Comuna Stoenești are o populație în creștere, potrivit ultimului recensământ

Iar asta se datorează, spune primarul Fredi Dumbravă, condițiilor de viață care a generat o migrație dinspre oraș spre sat, comuna fiind una dintre cele mai căutate destinații pentru cei care vor să aibă o casă la țară.

”Oltenia de sub Munte este deja un brand, un concept regional care a atras în ultimii ani mai mulți turiști din capitală dar și din județele dunărene. Vreau să spun că foarte mulți doljeni sau din Olt și-au cumpărat terenuri și case în Stoenești. Avantajele nu sunt doar apropierea de Râmnic dar și faptul că localitatea este situată într-o zonă care are deschidere pe trei axe – spre Horezu, spre Olănești și spre Râmnicu Vâlcea, fiind la poale de munte. Aici avem schitul Jgheaburi și mici afaceri în turism, avem trasee de drumeție, izvoare minerale, fenomene naturale unice, suntem așezați pe frumosa vale a Govorei”, spune Dumbravă.

De altfel comuna se poate lăuda cu apă în toată localitatea, fiind peste 100 de km de rețea de apă. Rețeaua de canalizare se întind pe 50 de km, mai puțin în satele aflate pe culmi de dealuri, unde costurile ar mult prea mari dar aici se merge pe fose ecologice și vidanjare periodică.

În Stoenesti funcționează două școli și o gradiniță. Una dintre școli se află în curs de modernizare, în această toamnă urmând a fi finalizate lucrările. Tot aici se construiește o modernă sală de sport, un teren sintetic și o parcare.

În localitate sunt 5 cămine culturale moderne, racordate la apă și cu săli de spectacole dotate cu aparatură.

În privința drumurilor, cu ultima finanțare gvernamentală, se vor termina de reabilitat toate arterele din comună.

În comună există wi-fi iar toți operatorii de telefonie au relee. Se vor amenaja două stații de încărcare electrică și se vor amenaja cinci stații de autobuz prin PNRR.

Mai mult, au aînceput să apară agenți economici noi în localitate ceea ce este benefic pentru piața muncii și pentru bugetul local.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *