Comuna Stănești atrage familii tinere din Sibiu, Argeș, Constanta sau București

Familii tinere din Sibiu, Argeș, București, Constanța, Timișoara s-au mutat în 2024 în Stănești, încântate de frumusețea și naturalețea acestei localități subcarpatice.
”Cum să nu ne bucure. Mai ales că și-au făcut buletine. Au cumpărat case vechi tradiționale, le-au reabilitat și locuiesc aici. Lucrează la distanță sau pleacă la job și vin aici. Le-a plăcut mult această comună, fără a avea legături. Unii s-au repatriat în țară după ce au muncit în străinătate. Majoritatea au preferat case sus, pe dealuri, nu la strada principală. Au utilități dar au preferat simplitatea din mediul rural, o casă la țară, aerul curat și nu zgomotul de oraș”, spune primarul Mugurel Bușe.
Vâlcea este de altfel un județ care se află în clasamentul național al downshiftingului pe locul 10, fiind o opțiune pentru mutatul în rural, în 2023, vorbim 9.780 de familii care au abandonat orașul pentru mediul rural.
Comun Stănești prin dispunerea geografică în zona subcarpatică, pe Valea Cernei, este o așezare liniștită, veche, de tradiție, cu case frumoase, la 40 de minute distanță de Râmnicu Vâlcea, 30 de minute de Horezu și Drăgășani.
O comună unde administrația s-a concentrat în ultimii ani pe o extindere a rețelelor de apă și canalizare iar în prezent se orientează pentru a găsi resurse pentru asfaltarea de drumuri.