Comuna Roeşti a demarat programul de colectare selectivă a deşeurilor din plastic, sticlă şi aluminiu

S-a turnat primul strat de asfalt pe primul tronson al Drumului Cernei, DJ 643 B, pe sectorul situat în comuna Roeşti, dintr-un amplu proiect care va fi finalizat cel târziu în primăvara viitoare.

“Era necesar acest proiect, este un drum folosit de toţi cei care tranzitează localitatea dinspre Râmnicu Vâlcea spre localităţile din zona de sud. Au fost reabilitări în zonă dar acum vorbim de un proiect amplu care vizează modernizare mai multor drumuri judeţene.  DJ 643B este parte din el şi salutăm iniţiativa Consiliului Judeţean”, spune primarul din Roeşti Gheorghe Drăghici.

Acesta spune că au început lucrările şi la DC 112, drumul care leagă comuna Roeşti de Pesceana şi va scurta legăturile între zona de mijloc a judeţului şi lunca Oltului.

În altă ordine de idei, Primăria din Roeşti pune accent pe menţinerea curăţeniei în localitate şi a demarat un amplu program de colectare selectivă a deşeurilor.

Astfel în fiecare zi de luni vor fi selectate în saci separaţi de gunoi, deşeurile de plastic, deşeurile de sticlă şi deşeurile de aluminiu.

Mai jult, luna trecută primarul Gheorghe Drăghici a avut o dezbatere cu cetăţenii de peste 35 de ani, cu privire la viitorul localităţii, proiecte de dezvoltare, investiţii care se pretează în zonă.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *