Comuna Prundeni va avea și rețelele de canalizare și gazele extinse în toate satele

Asta arată ultimele lucrări semnate de Cristina Munteanu. Și anume, scoaterea la licitație a extinderii rețelei de canalizare în toată comună, cu fonduri europene. Totodată se vor extinde și rețelele de gaze, finanțate prin Anghel Saligny. Urmează pistele de biciclete să fie scoase la licitație.  După ce se vor ăncheia lucrările la rigole și podețele de acces.

”O localitate care deține toată infrastructură necesară calității vieții – apă, canalizare, gaze, iluminat, asfalt nu are cum să nu aibă viitor. Investițiile cresc, cele private vin după investițiile publice, veniturile bugetare cresc. Și nu în ultimul rând, avem zona de turism, anul 2025 va consolida o nouă axă pentru comuna Prundeni, dacă ne uităm în acest an, media de turism sare de 2000 de turiști pe 2024. Ceea ce este foarte bine în condițiile în care în 2022 nici nu aveam așa ceva”, spune Cristina Munteanu.

În comuna Prundeni, edilul Cristina Munteanu a investit enorm în acești trei ani pentru a avea rețea de canalizare în toată localitate, extindere de gaze, drumuri construite cu finanțare pe toate axele, atât cu finanțare guvernamentală cât și europeană. A investit în camere video de supraveghere, în educație și sănătate și a deschis localitatea pentru investiții private care s-a simțit anul trecut prin triplarea veniturilor proprii.

Cu peste 3.500 de locuitori, comuna administrată de Cristina Munteanu adună aproximativ 1,4 milione lei, mai mult decât dublu față de anul trecut  o situație care se va schimba și mai mult în anii următori, susține edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *