Comuna Mihăesti a fost vector național de imagine pentru județul Vâlcea, în cadrul unei campanii umanitare de Donare de Sânge
Digi24 continuă cel mai amplu și ambițios proiect al unei televiziuni de știri dedicat salvării de vieți printr-un simplu gest – cel al donării de sânge. Continuăm demersul început pe 1 decembrie și îi îndemnăm pe toți românii să dea puțin din timpul lor ca să facă o schimbare uriașă.
În acest sens, vedetele Televiziunii Digi 24, Cosmin Prelipceanu și Carla Tanasie au fost prezenți pe parcursul zilei de vineri, în căminul cultural de la Buleta, unde la finalul zilei peste 500 de donatori s-au prezentat pentru recoltarea de sânge.
Cosmin Prelipceanu: „Putem face atât de multe pentru comunitățile noastre … dar încă ceva ne oprește. Ba ne plângem că nu ia cineva inițiativa, că nu îi mobilizează pe oameni, că nu e bună organizarea, dar rămânem pe margine. Când vom înțelege că viața noastră nu are cum să fie bună în comunități cărora le merge rău și că al doilea și al treilea proiect va fi negreșit mai bun ca primul, abia atunci va apărea schimbarea pe care o așteaptă toată lumea.
Partenerii acestei campanii în județul nostru au fost Centrul de Transfuzii Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea, Primăria Mihăeşti, Spitalul de Pneumoftiziologie Mihăeşti, Spitalul Judeţean Vâlcea.
Edilul Constantin Bărzăgeanu le-a mulțumit tuturor celor care au venit să doneze sange în centrul de la Buleta.
