Comuna Livezi este scoasă din Evul Mediu de administraţia Verdeş

Liveziul este o aşezare domnească o vatra burgheziei româneşti, locul fără de care România modernă nu avea să existe. Fără Pia Pleşoienilor nu erau Brătienii, nu era monarhia noastră modernă, nu erau premierii care au pus destinul pe harta Europei.

Aici parcă s-au revărsat toate comorile de suflet românesc, patru conace, biserici de lemn, case care sprijină colinele dinspre Gorj, apele Olteţului creează cel mai frumos tandem al vieţii şi destinului. În Livezi, timpul României are cursul său.

Din păcate Liveziul a stat ani buni în Evul Mediul. Însă, de 3 ani, prezentul se schimbă, zeci de proiecte vin să redea demnitatea acestei localităţi se suflet românesc.

Proiecte care vizează alimentarea cu apă, canalizarea și asfaltarea drumurilor comunale (10 km). Un alt proiect semnat de Verdeş este iluminatul public, unde nu se făcuse nimic până în prezent. Săli se sport, cămin cultural.

„Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără diligenţe la Bucureşti, fără a insista, fără a cere autorităţilor centrale dreptul locuitorilor la civilizaţie. Fără a fi un avocat al acestei comune. A venit momentul să spunem că am început doar, reuşita va fi doar după ce aceste proiecte, semnate şi finanţate vor fi implementate. Cu sprijinul comunităţii, cu multă seriozitate din partea angajaţilor şi a firmelor care vor câştiga lucrările, le vom răzbi”, spune primarul Ştefan Verdeş.

AP

2 comments

  • Dodoc laurentiu

    Felicitari domnule Primar Verdes sa va dea Dumnezeu sanatate si putere sa mai faceti si alte realizari in comuna succes in continuare.🤔👍🎩😘

  • Covei Gabriel

    Foarte frumos dar cu drumul din satul Partizani ce faceti?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *