Comuna Livezi a fost gazdă a Festivalului ”Dealul Muierii”
Comuna vâlceană Livezi a fost printre alte localități gazda unui festival menit să atragă tot mai mulți turiști. Este vorba despre festivalul ”Dealul Muierii”. A fost realizat acest eveniment deoarece organizatorii spun că își propun dezvoltarea turismului în Oltenia.
Dealul pornește din nordul Gorjului și se întinde pe zeci de kilometri, trecând prin 24 de comune, multe dintre ele din Vâlcea și Dolj.
În cadrul deschiderii oficiale a Festivalului a fost organizată și o conferință de presă de lansare a Festivalului Cultural Dealul Muierii care a avut loc în perioada 21 – 26 iunie, cu plecarea fetelor din Peștera Muierii și Peștera Polovragi și sosirea acestora în satul Cruci, comuna Goiești, județul Dolj. Tot în cadrul festivalului, au fost organizate seri culturale cu foc de tabară unde vor fi puse în valoare povești ale locului, tradiția și folclorul specific și gastronomia locală.
Brandul Dealul Muierii pune în valoare o legendă din trecut când femeile, care erau ascunse de teama turcilor au ieșit din peșteri și au plecat pe Dealul Muierii către Garnizoanele stabilite pe Cetatile dacice de la Alunu și Gradistea si i-au alungat pe cotropitori.
Prin punerea în valoare a legendei se doreste crearea unei Destinații turistice prin asocierea a 24 de comune, dezvoltarea unui brand local și dezvoltarea turistică a zonei.
Festivalul cultural Dealul Muierii s-a aflat la prima ediție.
”Ne-a bucurat acest festival. Sperăm să fie un festival care să se consacre în această parte de județ, este un festival care adună majoritatea localităților din Valea Oltețului, un ținut plin de istorie, de tradiții, de folclor, comune care au marcat istoria României în ultimele două secole. Au fost comune boierești și cu spirit românesc. Legenda care stă la baza acestui festival este tot o pagină de istorie. Ce a câștigat comuna noastră din Festival? Vziibilitate în primul rând, o bună expunere, pentru producătorii locali, un posibil circuit turistic subcarpatic care să lege Craiova de zona montană pe acest deal, cel mai lung din Oltenia. Livezi este o localitatea cunoscută pentru cei care vor să se mute la țară, pentru dispunerea în această zonă frumoasă a Vâlcii. La ediția de anul viitor, vom identifica o strategie și vom discuta cu localnicii care doresc să ofere cazare, vom avea și noi sugestiile noastre pentru organizatori”, spune primarul din Livezi, Ștefan Verdeș