Comuna Lăpușata va avea o altă perspectivă odată cu reabilitarea drumului județean și introducerea rețelei de gaze
Primarul comunei Lăpusata, Silviu Iliescu, menționează proiectul rețelelor de gaze, drept o prioritate pentru comuna celor 7 sate 7 dealuri, cum mai este cunoscută.
”Trebuie să facem un update la nivel de infrastructură și la nivel de accesare fonduri europene. E dificil, mai avem aproximativ 40 de km de drumuri în total de reabilitat, avem proiectul de gaze, prin ADI, cu Roșiile și Tetoiu. Este o prioritate pentru că asta înseamnă calitatea vieții și atragerea de noi afaceri în comună. Pe lista de obiective, pe care le văd realizabile se numără și un centru pentru seniori, pentru că avem zona dezafectată a fostului CAP. Vrem să facem și locuințe sociale, adică un cartier complet nou”, precizează noul edil din Lăpușata.
Printre alte obiective se numără iluminatul public, cu telegestiune, economic. O sală de sport, un teren sintetic, precum o cantină școlară pentru servitul mesei.
Și nu în ultimul rând, un loc de picnic în zona Lacului fără Fund.
”Sunt proiecte realizabile dacă dorim să facem din Lăpușata o comună atractivă, să avem o demografie din nou pe plus, să atragem orășeni care să dorească o locuință la țară, o casă de vacanță. Anul viitoru avem un mare șantier în comună, Drumul Județean va fi modernizat cu fonduri europene, se creează o nouă mare legătură în Vâlcea între sud și munte. Iar Lăpuașata poate valorifica geografic poziționarea aici, la o intersecție de drumuri. Cert este că trebuie să ridicăm calitatea vieții, gradul de bunăstare al locuitorilor”, conchide primarul din Lăpușata.
Lăpușata este o localitate mică, cunoscută drept comuna celor 7 sate și 7 dealuri, care deschide cursul inferior al Cernei, încheie anul 2025, cu venituri proprii de 1,112 milioane lei, sumă rezonabilă pentru un an de criză economică.
Primarul consideră că odată cu reabiliarea drumului județean, tranzitul spre Lăpușata va fi diferit.
”Economia înseamnă dinamică. De la curierat, vânzări, transport marfă, transport pasageri, circulație într-un cuvânt a capitalului. Un drum modernizat înseamnă facilități, timp mai redus de deplasare, o economie crescută. Asta înseamnă din punctul meu de vedere reabilitarea acestui tronson de drum județean, cel mai mare din Vâlcea”, conchide Iliesc
