Comuna Glăvile are deschise mai multe șantiere și a atras peste 20 de milioane de lei fonduri

Comuna Glăvile se află în plin proces de transformare pentru a deveni atractivă investitorilor privați. Primarul Iustin Duicu susține că fără agenți economici, localitatea nu va putea progresa la nivel de PIB și de aceea este deschis pentru orice afaceri, orice tânăr intreprinzător care dorește să valorifice potențialul uriaș al comunei.

Dar totodată aceste aspecte depind și de compania care în prezent lucrează la drumul județean al Vâii Pesceana.

Deja se lucrează la investițiile prin Anghel Saligny, unde primăria a obținut o finanțare de 13 milioane lei, fonduri care acoperă extinderea rețelei de apă cu 17 kilometri, iar canalizare cu 6 kilometri.

La finele anului 2022, comuna Glăvile a mai obținut o altă finanțare cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru digitalizarea primăriei (TIC), montarea a două stații electrice și amplasarea pe teritoriul Comunei a șase stații de autobuz moderne, cu wi-fi, afișaj electronic, etc.

Duicu a precizat faptul că după asfaltarea drumului și montarea acestor stații de autobuz special concepute pentru a oferi  confort, securitate, informare în timp real dar și alte beneficii, posibilitatea de încărcare a device-urilor prin prize USB, eficiente datorită panourilor fotovoltaice, hub de comunicații care permite transmiterea și gestionarea datelor zonale în timp real, etc., cu dispozitive de conectare wireless și dotate cu echipamente moderne și cu panouri fotovoltaice pentru susținerea sistemului de iluminat, se va schimba cu totul imaginea comunei.

O altă investiție aflată în proiect este reabilitarea sediului primăriei, un amplu proiect care va înlocui sediul vechi și care nu mai prezintă siguranță unde funcționează în prezent aparatul administrativ.

 

 

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *