Comuna Făurești va deveni independentă financiar prin investiții în IT și agricultură
În următorii ani, două mari domenii, IT și agricultură modernă se vor alătura industriei extractive și de servicii din Făurești, urmând ca în viitorul apropiat din taxele și veniturile proprii, localitatea administrată de Marius Irimia să devină una independentă.
”Noi o să finalizăm rețelele de apă și canalizare, apoi drumurile, nu mai sunt multe, o să insistăm pe lângă Consiliul Județean să reabilitează parte din drumurile care trec prin Făurești. Ne vom concentra pe ideea de smart și green village, un loc optim pentru investiții dar și pentru segmentul rezidență. În orice caz, este foarte important că localitatea noastră se află în drumul investitorilor din mai multe domenii, fapt care se traduce prin locuri de muncă, un nivel de trai, venituri la buget propriu”, spune Marius Irimia.
De altfel, pe teritoriul comunei Făurești sunt în derulare investiții private de peste 130 milioane de euro și acesta este doar primul pas în dezvoltarea unui adevărat pol economic în această parte de județ.
Făurești se află astfel în antecamera unei dezvoltări economice de durată. O reușită a investițiilor private care se prefigurează a se produce aici, ar schimba cu totul nu doar bugetul de venituri al localității dar ar avea consecințe durabile pentru economia județului Vâlcea. Aici, rolul administrației publice locale este unul determinant. Viitorul va demonstra dacă pariul economic de la Făurești va da rezultate la finalul anului 2024.
De altfel, un vechi centru al industriei extractive, comuna este în situația de a căută și a implementa mai multe definiții economice, pe viitor. Cu venituri proprii de 730 mii lei, de peste 3 ori mai mari decât în 2022 când erau 232 mii lei, Marius Irimia spune că a venit timpul ca investitorii privați să-și spună cuvântul iar localitate să ridice nivelul de trai.