Comuna Câineni este cea mai dezvoltată din Nordul Vâlcii și are un viitor economic prognozat pozitiv

Una dintre comunele cele mai frumoase din județul Vâlcea așteaptă turiști și așteaptă să ocupe un loc binemeritat pe harta turismului vâlcean.

Pentru moment, cei mai multi care o cunosc în profunzine sunt montaniarzii care începe creasta Făgărașului din Câineni și pescarii, cei care umplu ambele maluri ale Oltului pe toată raza comunei. Sunt și pensiuni și se construiesc complexe turistice dar încă suntem la început în acest domeniu, deși comuna Câineni poate oferi de toate – arhitectură veche, o combinație între stilul săsesc, ardelean și brâncovenescul Olteniei de Nord, biserici vechi, urmele unei vechi cetăți austriece. peșteri, chei spectaculoase și drumuri de munte care urcă până la 2000 de metri.

În această perioadă avem și un mare șantier în Câineni, comuna fiind traversată de lotul 2 al autostrăzii Sibiu – Pitești, cu nu mai puțin de 3 tunele, din care cel mai mare va fi chiar în centrul comunei, Tunelul Câineni.  Se lucrează la autostradă, autoritățile sunt în colaborare cu antreprenorul turc și foarte mulți localnici s-au angajat la ”autostradă”.

Comuna a devenit indepentă economic anul trecut, resursele financiare asigurând cheltuielile de funcționare pentru primărie.

”Sunt convins că zona va crește în interes economic. Noi ca primărie mergem pe zona utilități și drumuri. Pe raza localității se va lucra și la DJ 703H, toate instutuțiile publice sunt modernizate, mă refer la școli cu precădere, chiar și ultima este finanțatbilă. Viitor: Categoric comuna Câineni este abia la începutul dezvoltării economice și va fi pol puternic în această parte de județ. Mai ales dacă proiectul privind o descărcare la Câineni va fi implementat”, precizează primarul Ion Nicolae.

Câineniul așadar este prima comuna vâlceană din nord, disputată timp de aproape un mileniu de două state, cel românesc și cel austro – ungar, ulterior de două județe Vâlcea și Arges. O comună care financiar, la această dată rămâne cea mai bogată dintre cele 5 comune loviștene, având venituri proprii care sau crescut masiv în 2025 la 2,2 milioane față de 2 milioane în 2024 intrând în top 20 localități dezvoltate ale județuluoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *