Comuna Boișoara din ce în ce mai căutată pentru case și terenuri, grație așezării montane dar și infrastructurii

Ținutul Loviștei fiind situat într-o regiune muntoasă, este străbătută de nenumărate văi, pâraie, izvoare toate făcând parte din bazinul Oltului. Un din cele mai însemnate văi din Loviștea este Boia, care izvorăște din versantul sudic al masivului Scara-vecin cu Negoiul, strânge toate izvoarele și văile și se varsă în râul Olt. Un afluent al Boii care vine dinspre răsărit și izvorăște din muntele Clăbucet, este valea Boișoara, de unde și-a luat denumirea și satul Boișoara.

O localitate dispusă efectiv între munți, drumurile fiind pe muchii de culmi moi, Boișoara este un leagăn străvechi al Olteniei de Nord, ca un cuib așezat aproape de cer, unde pe fundalul toamnei, caii Loviștei aleargă liber pe platourile întinse, de unde se văd spânzurate pe munte, cele trei sate ale comunei: Găujani, Bumbuiești și Boișoara.

”Am reușit să asfaltăm foarte multe drumuri în ultimii ani, sunt speranțe și pentru drumul național. O să rezolvăm și problema cu apa, vrem să fie o comună căutată și unde cei care vin să simtă farmecul unei așezări montane. Da, e adevărat când ninge prima dată în Vâlcea, la Boișoara vine iarna prima dată. Și tot de aici pleacă mai greu. Ce spun oamenii care vin prima dată aici? Fânețele, gardurile din lemn, amestecul de vechi și nou, mirosul de fân cosit vara, coloritul toamnei unde se îmbină cu verdele pădurilor de brazi. Asta le place”, spune Mihai Sandulache, primarul Boișoarei

Anul trecut 10 case au fost vândute în Boișoara iar cererea sau interesul pentru terenuri sau case vechi tradiționale a devenit deja o marcă înregistrată pentru românii din alte părți ale țării.

Aceaștia nu vor să le schimbe forma, investesc în structura de rezistență, reabilitează vechile fânare, grajduri, păstrând patina timpului și farmecul vechii așezări montane.

În prezent comunele loviștene au pus la punct un ADI, prin care vor să acceseze fonduri, atât pentru asfaltarea drumului național 7D, cât și pentru alte utilități, cum ar fi gazele naturale și alte investiții în infrastructură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *