Coincidență? De sâmbăta morților, pe ecrane – Domnișoara Cristina, după romanul lui Mircea Eliade

„Domnișoara Cristina”, după romanul lui Mircea Eliade, în regia lui Alexandru Maftei, din 1 noiembrie pe ecranele cinematografelor din țară.

Romanul lui Mircea Eliade, „Domnișoara Cristina” este percutant, ți se impune senzorial și emoțional, îți poate anihila autocontrolul. Te sperie, dacă nu-i poți pătrunde profunzimea ideatică și semnificațiile desprinse dintr-o însumare sintetică a temei de răscruce, moartea, văzută ca punct nodal în toate crednțele religioase ale lumii. Nu unul, ci multe din miturile esențiale vizând tema morții, a iubirii și a neputinței „omului viu” de a trecere în tărâmul etern al spiritualizării, o altă dimensiune, în fond accesibilă prin mântuirea de frică, de angoasă, au fost filtrate de Eliade prin personajele sale din Domnișoara Cristina, ea însăși asociată uneori cu Hiperion din „Lucefărul” lui Mihai Eminescu. Am făcut eforturi consistente să uit cartea lui Mircea Eliade, după ce am citit-o, probabil mult prea devreme. La primul contact, la o citire liniară, Domnișoara Cristina se imune olfactiv, vizual, tactil și auditiv. În primul rând olfactiv, parfumul de violete, care nu poate fi anihilat, apoi visual, într-un desfășurător între demonic și sublim, chiar cu scene de tip horror, dar și tactil, prin rana vie a unei moarte, care zdruncină granița tranșantă, de siguranță, stabilită de educația noastră creștin-ortodoxă între cele „văzute și nevărute”.

În „Memorii”, Mircea Eliade mărturisește: „Mă obseda o poveste al cărei personaj principal era o tânără moartă cu treizeci de ani în urmă. Aparent, ar fi vorba de un „strigoi” – dar nu voiam să reiau nici tema folclorică, atât de popular la noi şi la vecinii noştri, nici motivul romantic al strigoiului (…) mă fascina drama tristă şi fără ieşire a mortului tânăr care nu se poate desprinde de pământ, care se încăpăţânează să creadă în posibilitatea comunicaţiilor concrete cu cei vii, sperând chiar că poate iubi şi fi iubit aşa cum se iubesc oamenii în modalitatea lor încarnată.”

Pe un tărâm atât de vast se încumetă să pășească regizorul Alexandru Maftei. Rămâne de văzut ce a reușit să facă.

Filmul „Domnişoara Christina“ este produs de Abis Studio şi Mitra Film. Din distribuţie fac parte actorii: Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Anastasia Dumitrescu, Ioana Sandu, Ovidiu Ghiniţă, Ioan Andrei Ionescu. Imaginea este semnată de Radu Aldea, scenografia de Vali Ighigheanu şi Oana Marinescu, costumele de Maria Miu. Muzica a fost asigurată de Jon Wygens.

Muzicii și efectelor vizuale, în adevărul.ro, Corina Zorzor le acordă nota 10.

Ligia Rizea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *