Circulaţie normală pe Valea Oltului, după 4 luni de lucrări
R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL VÂLCEA
COMUNICAT DE PRESĂ
referitor la finalizarea lucrărilor efectuate la pasajul Râul Vadului
Prefectul Radu Renga aduce la cunoștință că vineri, 15 iulie 2016, s-a reluat circulația pe Valea Oltului, pe pasajul Râul Vadului, la km. 237+051, între localitățile Câinenii Mici (județul Vâlcea) și Lazaret (județul Sibiu), ca urmare a finalizării lucrărilor efectuate de către reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, respectându-se astfel data prevăzută în contract.
Reamintim că lucrările de reparații au fost executate la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râu Vadului), iar circulația a fost deviată, începând cu 4 aprilie 2016, pe un drum lateral, unde există amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevăzută cu bariere.
Menționăm că valorile de trafic înregistrate în zonă sunt normale pentru această perioadă a anului.
Râmnicu Vâlcea, 15 Iulie 2016