Cine sunt ”nostalgiștii” de pe Facebook? Sunt români care și-au pierdut, în realitate, copilăria și tinerețea
Abundă Facebook de imagini, multe sunt fake-uri, cu țărani fericiti pe tractor, mâncând la marginea ogorului, de elevi în practică agricolă, culegând porumb hlizindu-se în cămăși de pionier, de babe la cartofi, cu chipuri fericite, sub broboadă, de oale cu mâncare pe masă și tradiționala pâine cu untură. Despre litoralul pentru toți și femei care nu sunt grăsuțe și nici bărbați cu burtă, în concedii sindicale la Amara sau Saturn. De discoteci de prin anii 80, cu fete și băieți tunși frumos și îmbrăcați cu cămăși și nădragi de doc, timizi și decenți. Asculând fie Sandre, fie Generic sau Albatros. De nunți la țară, la cort cu babe care împodobesc un brad și cu ulcica de țuică, la umbră de dud. Toate aceste imagini, specifice cu precădere Europei de Est – România, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, URSS (din acest spațiu fiind culese imaginile) se încheie cu mesajul: ce bine era odată, ce sănătos mâncam, ce pace și fericire aveam. Ce mândri și ce țară aveam.
Nimeni nu postează imagini din lumea occidentală, din acea perioadă. Tot cu cetățeni din clasa de mijloc care umpleau plajele Barcelonei sau din Saint Tropez, Benidorm, Faro. Despre fermele italiene și despre agricultorii din Normandia care își cumpărau Un Renault sau Citroen, despre podgorenii din Toscana care aveau un Fiat, despre casele cu peluze verzi care ridicau la periferiile din Nisa, Bruxelles, Londra sau Amsterdam, pentru clasa mijlocie. Despre pensionarii nemți care plecau la mare în Portugalia, suedezii care făceau concedii în Thassos sau Creta. Despre concertele și cluburile din Paris, Roma, Viena. Despre taberele elevilor cercetași din Belgia în fiordurile norvegiene. Despre cum trăiau vesticii în aceeași perioadă în care elevii noștri plecau în practica agricola la ceapeu.
Judecând acum, la 35 de ani de la căderea comunismului și vedem cum trăiește azi, clasa de mijloc din România, cu vacanțele regulate din Grecia sau Croația, cu casa de la țară, de lângă oraș, cu grădinița privată pentru copii, cu week-endul la Mall cu prietenii, cu city-break-uri de 2-3 ori pe an, realizăm un aspect.
Toți care postează acele imagini nostalgice, sunt de fapt oameni demni de milă. Sunt oameni care acum au peste 55 de ani și care și-au pierdut viața, de fapt, șși-au ruinat cei mai frumoși ani în prăpastia comunismului.
Din cauza comunismului, acești oameni au avut o copilărie oribilă, searbădă, exilați undeva la țară, în niște sate nămolite, fără asfalt și poate chiar fără lumină, într-o micro fermă de subzistență, îngrijind 3 oi, o vacă și niște rațe. O muncă alături de părinți sau bunici la colectivă, de unde trebuia să știi să furi ca să supraviețuiești. Oameni care tineri fiind au fost angajați de statul comunist într-un oraș mic, sărăcăcios, sudori sau strungari, primind un apartament confort 2, cu Lili nevasta de la marochinărie, cu care mergea până la nuntă la clubul muncitoresc să asculte melodii patriotice sau la Cenaclu. Într-un magazin universal, singurul din oraș, în care pantofii îi cumpărai pe sub mâna și unde de Ziua Strungarului ieșeai la mici la restaurantul cu mese de tablă. Și unde apucai la sindicate, pe sub mână, un concediu la Sovata sau la Saturn. Te îmbătai ca porcul cu tescovină la nuntă la cumnatu-to, la țară și o băteai pe Lili că a dansat cu frizerul Mihai, despre care bănuiai tu ceva…
Aceștia sunt oamenii care azi postează imagini idilice pe care de fapt niciodată nu le-au trăit pentru că nu au fost niciodată așa. Realitatea a fost extrem de dură, comunismul le-a furat de fapt acestora viața, le-a furat tinerețea. Mă uit sincer, cu tristețe la ai mei și la cei din această generație care, niciodată nu au ieșit din țară, nu s-au bucurat de viață, decât târziu prin prisma propriilor copii dacă aceștia au reușit totuși să acceadă în clasa mijlocie.
În rest marea masă a ”nostalgiștilor” sunt oameni aproape de pensie sau la pensie, care au familia pierdută departe în Italia sau Spania, la construcții sau bandante, stau singuri într-un bloc socialist dintr-un cartier muncitoresc, urmăresc cât mai costă asociația, cine mai urcă sau nu pe scară, cu cine e încurcat vecinul de la 3 sau Nuți de la 5. Stau în acest bloc de 40 de ani neîntrerupt, au lucrat doar la singură uzină, în toată viață (de regulă aia care s-a restructurat sau a falimentat), au o pensie care crește odată cu indexarea. Sunt oameni care și-au pierdut viața, nu au avut nici tinerețe, nici copilărie și din păcate, nici bătrânețe.
Au în schimb altceva. Au ură, invidie, răutate pentru clasa de mijloc de azi și nostalgie pentru un trecut pe care nici măcar pe ăla nu l-au avut. Dar fug psihic într-o utopie, alimentată din când în când de naționalismele isterice ale vreunui lider politic exaltat.
Liviu POPESCU
