Cine sunt copiii care au renunțat la Bacalaureat? Cei crescuți fara părinți sau de bunici

Cifrele date pe piata luna trecută arătau un fenomen sinistru din punct de vedere social. Un număr de aproximativ 150.000 de liceeni s-au pierdut pe drum și nu au mai susținut examenul de bacalaureat

Dincolo de statistica rece și inexpresivă, lucrurile stau foarte rău. Cutremurător as spune. Un număr de 120.000 dintre acești liceeni provin din familii divizate de piata muncii. Adică au un părinte sau pe ambii chiar plecati între anii 2007 – 2022 în străinătate la munca. Adică au fost abandonați de când erau mici, de către părinți, exact pentru a li se asigura un trai mai bun, finanțe pentru a fi realizați.

Adică părinții lor au plecat din tara la munci în străinătate tocmai cu acest scop. De a-i putea sprijini în viața, de a le asigura surse de bani pentru școală, pentru a le construi un viitor. Părinții au plecat, in concluzie, pentru viitorul copiilor.

Ce s-a întâmplat în realitate? Exact pe dos. Copiii rămași liberi încă din clasele primare, in grija unui singur părinte sau și mai rău, doar a rudelor, au profitat de „aceasta libertate” corolar cu lipsa emoției și a traiului in familie, au produs un eșec. Discernământul unui copil de 8-10 ani este dificil de cuantificat și are multe carente motivaționale. Neavând nicio coerciție, o monitorizare, o supraveghere (școala nu a putut suplini lipsa părinților) copiii și-au făcut, românește spus, de cap.

Abandonul școlar a fost unul iminent. Banii sosiți precum o rentă de la părinții din străinătate au fost primiți fara un efort responsabil, ba chiar au oferit o boemie mult mai relaxanta și o poziție importantă adolescentului. Totul culminând cu întreruperea totală a școlii.

Dramatic este faptul că ne aflăm abia la începutul acestui fenomen. In prezent, în străinătate sunt aproximativ 3 milioane de români la munca. Dintre aceștia 70 de procente au copii minori în țară. Care implicit cresc fara părinți exact in perioada cea mai importantă – pubertate și adolescența. Perioada vulnerabila in care tânărul se dezvoltă pe toate palierele.

Este un semnal de alarmă și avertizor importat pentru clasa politică, pentru psihologi și pentru părinți. La aceasta oră, părinții a 120.000 de copii care nu au mai apucat bacalaureatul pot spune că plecarea lor la munca in străinătate pentru binele copiiilor a fost un eșec.

Din punctul meu de vedere, anul școlar care bate la ușă, ar trebui sa aibă pe masa toate aceste date iar o analiză minuțioasă a copiilor care cresc fara părinți trebuie să aibă consecințe până la a-i declara persoane vulnerabile cu risc crescut și care sa necesite o alta abordare. Și o altă preocupare din partea statului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *