Chirurgul Dan Nicolau: PRU este un partid care se adresează intelectualilor

Prezenţă impecabilă la Râmnicu Vâlcea, vineri seară, la sala de conferinţe a Partidului România Unită, o sală cochetă, amenajată de filiala partidului condusă de Florin Brăgău.

Strălucitul chirurg Dan Nicolau, singurul care operează în România metastaze pulmonare, nepotul lui Rene Radu Policrat, a vorbit despre naţionalism în sensul decent al termenului, în sensul convieţuirii, şi nu al vanităţii, al agresiunii culturale.

Intelectualul de bun simţ a precizat, de altfel, că se aşteaptă la opţiunea pentru PRU din partea electoratului universitar, a unui electorat cu discernământ. Totodată, Nicolau a vorbit despre reforma sistemului sanitar, despre incapacitatea administrativă a domeniului de a şti în prezent nevoile de personal. Despre faptul că bugetul CAS-ului merge spre Ministerul de Finanţe, în loc ca această instituţie să devină un autonomă.


Medicul Dan Mihail Nicolau a fost șeful Secției de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca, secție pe care a construit-o de la zero și care, prin dăruirea și activitatea sa de o viață, este acum un punct de reper al medicinei clujene. A pornit la Cluj pe drumul chirurgiei toracice de unul singur, ulterior a format specialiști capabili să-i ducă munca mai departe, a integrat chirurgia toracică națională în Societatea Europeană de profil, a avut brevete medicale, premiere și recorduri în cadrul intervențiilor chirurgicale, cărora le-a pierdut numărul, realizând până în prezent peste 6.000, o cifră ce înseamnă zile, luni sau ani de viață pentru pacienții săi. 

Medicul incriminează „umefita” și „scăunita” specifice unui oraș universitar precum Clujul și, deși este o somitate a chirurgiei toracice, nu și-a pierdut simplitatea, naturalețea, deschiderea față de oameni și de valorile umane. Își povestește viața profesională cu relaxarea și mulțumirea specifice oricărei persoane care, după o viață de muncă, se bucură că nimic nu a fost în zadar, că sacrificiile asumate au dat roade vizibile în viața cetății, au adus plusvaloare unei întregi comunități.

Dan NicolauMedicul care operează metastaze pulmonare afirmă că, în curând, pentru această maladie nu va mai fi nevoie de intervenții chirurgicale. În prezent se dezvoltă noi tipuri de terapii, foarte eficiente, care înlocuiesc citostaticele și acționează prin stimularea rezistenței organismului cu ținte pe bază de ADN tumoral:

„Sunt lucruri extrem de dinamice în dezvoltare și oamenii se sperie de această maladie, dar sunt boli mult mai grave decât cancerul; bolile coronariene, de exemplu, care în orice clipă pot fi fatale. Încă nimeni nu știe ce declanșează cancerul, există numai bănuieli”, precizează Dan Nicolau.

În 2001, Dan Nicolau a devenit membru al Societății Europene de Chirurgie Toracică. A fost primul medic român ce a pătruns în această societate și a devenit, în anul 2011, regent pentru România (un fel de ambasador al societății). Pe parcursul a doi ani a reușit să integreze toată chirurgia toracică din țară în Societatea Europeană, toți colegii săi chirurgi devenind membri ai acestei societăți.

După o viață de realizări,  Dan Nicolau se mândrește cu medicii pe care i-a crescut în preajma sa, cu cei 3 colegi ajunși la deplina maturitate profesională, capabili, oricare dintre ei, să îi ducă munca mai departe, să conducă și să coordoneze Secția de Chirurgie Toracică.

„Medicina are un singur principiu”, afirmă Dan Nicolau, „să fii cinstit cu meseria: atâta știu, atâta fac!”. Dascălii săi, care l-au format și ca mentalitate, după cum se destăinuie medicul, l-au ferit de două boli foarte grave, care se manifestă în rândul medicilor din centrele universitare: „Eu le-am numit umefita și scaunita, două boli cumplit de grave, ce constă în lupta pentru a progresa în UMF în calitate de cadru universitar; trebuie să aștepți să moară cel din fața ta ca să îi iei locul și, ca să îi iei locul, dai din coate și cu cel mai bun prieten al tău, concurent la acea poziție. Și scăunita asta cu șefia, cu a fi director, e o boală gravă.”

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *