Chimcomplex oferă burse de 700 de lei pe lună unor studenți de la Facultatea de Chimie Industrială
Pentru studenții programelor de licență, S.C. CHIMCOMPLEX S.A. Borzești acordă
următoarele burse:
1. Bursa “Inginer Gheorghe FĂGĂRĂȘANU” în cuantum de 700 lei/lună.
– Se va acorda în anul universitar 2022-2023 (martie – iulie 2023), pentru o
perioadă de 5 luni, pentru doi studenți ai ciclului de licență
Criteriile de acordare a bursei “Inginer Gheorghe FĂGĂRĂȘANU” sunt:
• Să fie student al Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii
• Să fie integralist, inclusiv în ultima sesiune de examene (ianuarie – februarie
2023)
• Să nu primească alte burse private acordate de alte companii, dar se poate
cumula cu burse acordate de UPB
• Să abordeze în lucrarea de licență sau în activitatea de cercetare științifică
studențească, teme de interes pentru S.C. CHIMCOMPLEX S.A. pe care să le
prezinte în contextul interviului de solicitare a bursei
• Să prezinte o scrisoare de interes privind intenția de a lucra la S.C.
CHIMCOMPLEX S.A. fără implicații directe legate de perioada contractuală
2. Bursa internship “Inginer Gheorghe FĂGĂRĂȘANU” în cuantum de 1050 lei/lună.
– Se acordă pentru o perioadă de 2 luni, iulie-august 2023, pentru un student al
ciclului de licență, care, pe perioada vacanței de vară, participă la Programul de Internship
CHIMCOMPLEX
Criteriile de acordare a bursei internship “Inginer Gheorghe FAGARASANU” sunt:
• Să fie student al Facultății de Inginerie Chimică și Biotehnologii
• Să fie integralist, inclusiv ultima sesiune de examene (ianuarie – februarie 2023)
• Să nu primească alte burse private acordate de alte companii, dar se poate
cumula cu burse acordate de UPB
• Să prezinte la interviul de solicitare a bursei o temă de interes pentru S.C.
CHIMCOMPLEX S.A., pe care, ulterior, să o dezvolte în cadrul internship-ului
• Să prezinte o scrisoare de interes care să includă și declarația pe propria
răspundere pentru efectuarea internship-ului în cadrul programului S.C.
CHIMCOMPLEX S.A.
ATENȚIE!
Depunerea candidaturilor se va face la secretariatul Facultății de Inginerie Chimică
și Biotehnologii (la secretara de an a candidatului) în perioada 27.02. – 03.03.2023.
Dosarul de concurs trebuie să conțină:
o adeverință de student*
o situație școlară*
o scrisoare de interes
o declarație pe propria răspundere că nu beneficiază de burse private acordate
de alte companii
Verificarea dosarelor se va face pe 3.03.2023 până la ora 12.00. Proba de interviu
se va desfășura în 3.03.2023 începând cu ora 12.00 în Sala de Consiliu (L014).
* Pentru eliberarea adeverințelor de student și situațiilor școlare candidații sunt rugați să
depună cereri on-line din contul de student până pe data de 01.03.2023.
