Chimcomplex a repus Râmnicu Vâlcea pe harta economică a Europei

După achiziția a 5 grupe de active Oltchim în 2018, Chimcomplex a devenit cea mai mare companie din industria chimică din România, cu 2000 de angajați, în cele două combinate de la Râmnicu Vâlcea şi Borzești.

Aceste două companii, deși cu traiectorii diferite în ultimii 10 ani – prima devenind foarte competitivă datorită investițiilor, iar a doua în insolvență, au devenit nucleul noului Chimcomplex, o companie care vrea să reînvie industria chimică românească și să pună România pe harta industriei chimice din Europa.

Se prevăd investiții grele Nu a fost un an ușor, știm asta. La Chimcomplex venise o nouă echipă executivă, cu o nouă viziune și o nouă strategie. „Acomodarea managementului a fost o provocare, întrucât echipa era nouă la începutul crizei“, spune președintele Chimcomplex.

Cu toate acestea, după cum a declarat, Ștefan Vuza, Chimcomplex va avea, la sfârșit de an, o cifră de afaceri de peste 300 de milioane de euro și un EBITDA de 50 de milioane de euro. Mai mult, pentru viitor se prevăd investiții de amploare. „Bugetul nostru de investiții este ambițios. Avem în vedere investiții mai mari de 50 de milioane de euro“, spune Ștefan Vuza. Industrie de industrii „Ca «industrie de industrii» ajutăm în aval industrii și lanțuri de valoare să își atingă obiectivele. Facem parte dintr-o industrie europeană de miliarde de euro cu un potențial uluitor. Suntem parte din progres, producem sustenabil materialele prime și high tech de care societatea are nevoie pentru a se dezvolta“, punctează Vuza.

Investițiile viitoare se vor concentra pe eficiență energetică și pe modernizarea unităților de producție pentru a permite dezvoltarea de noi aplicații. De fapt, pandemia a schimbat multe lucruri dar nu și strategia. Dacă în luna martie compania și-a modificat liniile de producție industriale pentru a putea produce în regim prioritar hipocloritul de sodiu, biocidul anticoronavirus, „în luna mai, am relansat în producție instalația de alcool izopropilic, care este substanța activă pentru „ultradezinfectanți“. IPA este cunoscut ca fiind un ingredient activ în gelurile de igienizare a mâinilor. Chimcomplex este singura companie din România care produce IPA și hipoclorit de sodiu și ne-am asumat foarte serios această responsabilitate socială“, subliniază Vuza.

„Produsele biocide Chimcomplex sunt utilizate în clorinarea apelor potabile și a celor pentru piscine. Bulgaria, Grecia și Moldova nu au la nivel național producători de clorosodice sau alcooli. Orașe precum Sofia, Atena și Salonic nu au alte surse pentru asigurarea apei potabile în cazul în care Chimcomplex nu putea să livreze produsele necesare clorinării apei. Rafinării precum Lukoil Bulgaria, care utilizează produsele noastre, riscau sistarea totală a activității în timp foarte scurt. A fost o provocare să depășim problemele logistice, inclusiv închiderea granițelor, pentru a livra aceste produse esențiale în țările vecine“, a precizat Ștefan Vuza.

„Chimcomplex are o misiune strategică: să construiască o companie chimică regională puternică și integrată. Pentru a răspunde provocărilor pieței globale, am întărit echipele de vânzări, pentru a trece de la o „unitate de producție“ la o organizație cu strategie bazată pe piață“, a mai dezvăluit Ștefan Vuza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *