”Cetățeaua” și ”Izvorașu”, călător prin cele mai frumoase sate ale Olteniei colinare

Mitrofani. Povestea crucilor și a bisericilor de lemn, povestea boierilor și a jupânițelor frumoase, a haiducilor și a baladelor, ce poate fi mai frumos decât să calci într-o localitatea care începe în prezent și se termină acolo, unde timpul și geografia creează un ”Y”, o bifurcație de basm  spre Cetățeaua și Izvorașu.

E frumos, e primăvară, corcodușii și cireșii stau acum gata să izbucnească în dans, să primească în dar cele frumoase zile de martie, când ies ielele prin pădurile moi ale dealurilor cu vii.

Am urcat în trepte la Mitrofani. La început, drumul care urcă dar nu-l simți, învârtindu-se ca un șarpe biblic în jurul pârâului, printre case noi și vechi, cu margini înțesate de mistic. Pentru că la Mitrofani este o lumea a celor duși, păstrată în puzderia de cruci de lemn, de pe marginile drumului. Cei din Mitrofani nu vor a se desparti de strămoși, îi țin ca pun sfat teologic, acolo, să fie apărătorii tradiției, să fie priviți, acultați, simțiti.

Și atunci când bate vântul șoaptele străbunilor celor din Mitrofani se aud să le spună cum poate fi păstrată o comoară. Pentru că, fără să ezităm, putem să afirmăm că Mitrofani este una din cele mai frumos așezate localități din Vâlcea. Parcă omul a găsit un intrând mic, aici, un golf între dealuri și a vrut să o colonizeze până sus, la capetele acestui Y care  termină Mitrofaniul.

Pe stângă e Cetățeaua, un cătun unic prin farmecul pe care îl emană, prin frumoasă biserică de lemn, prin ultimele case pustii care se străduiesc să rămână în picioare, refuzând să piară odată cu ultimele sufltete. Întregul cătun strigă, are o voce care cheamă oamenii, cheamă copiii de altă dată, cheamă din nou câinii și pisicile, viețuitoarele de altă dată. Cetățeanua se termină în pădure. O pădure lacomă care vrea să înghită ultimele locuri călcate de om.

E atâtă liniște aici, printre ultimele case vii, încât simți natura cum mustește sub pământ. Fazanii umblă liberi pe ulița satului. codrul face apelul frunzelor, iar la biserică nici clopotele nu se mai mișcă, decât atunci când bate vântul. Este o invitație la vals a naturii, acest cătun trebuie salvat. Pentru că el în istorie a salvat lumea. Cetățeaua a fost cetatea naturii atunci când Mitrofaniul de jos era sub asediul tâlharilor. Aici fugeau femeile și pruncii, bătrânii cu icoanele în mână.

Dincolo spre Izvorașu e la fel. Dar parcă aici, lumea cea nouă a descoperit farmecul satului din natură. Au apărut ici colo câte o casă, o fântână, o troiță modernizată. Izvorașul prinde din nou viață. Aici, dincoace de dealul viilor.

O oră de stat în Mitrofani te încarcă pentru o viață.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *