Cetatea Arxavia – singura cetate austriacă de la sud de Carpaţi, în Câinenii Vâlcii

Agerpres

Câineni, localitate situată în nordul judeţului Vâlcea, are o arhitectură aparte pentru cine ajunge pentru prima dată aici şi are un răgaz de câteva minute pentru a se abate din Drumul Naţional 7 spre poalele ultimului versant al Munţilor Făgăraş.

“Aici pare că se termină Vâlcea şi începe Ardealul sau invers”, spune primarul din Câineni, Ion Nicolae.

Jumătate din casele vechi din Câineni au garduri zidite, porţi înalte din piatră iar arhitectura te duce cu gândul mai degrabă la saşii sibieni decât la culele olteneşti. Şi drumurile înguste pietruite, vorba molcomă a sătenilor, toate spun un singur lucru, care are legătură cu istoria locului. E o istorie veche de aproape 300 de ani, când la Câineni se înălţa una din cele mai mari cetăţi austriece de dincoace de Carpaţi – “Arxavia” sau “Strassbourg”.

cetate 2 “O cetate despre care şi azi se spune că în nopţile lungi de iarnă se vede deasupra comunei, spun sătenii. Se aud lovituri de spadă, muzici, dansuri, nechezat de cai. Ei, sunt poveşti pe care le-am moştenit cu toţii de la bătrânii satului, este povestea uneia dintre cele mai frumoase cetăţi austriece care a străjuit poarta defileului de nord a Văii Oltlui”, afirmă edilul din Câineni.

Potrivit istoriei judeţului, prin pacea de la Passarowitz, în anul 1718, Imperiul Habsburgic preia în stăpânire Oltenia, iar din ordinul contelui Steinville, reprezentantul împăratului Carol al VI-lea pentru cele ‘două Dacii’,  inginerul şi arhitectul Friedrich Schwantz construieşte, în perioada 1718 – 1722, la Malu Podului (toponimul actual), în partea de nord a satului Câinenii Mari, cetatea Arxavia, în latină, şi Strassburg, în austriacă.

Profesorul Ligia Rizea, specialist în patrimoniul vâlcean, spune că Arxavia era o cetate înaltă, cu fortificaţii puternice şi care “închidea cu privirea toată Valea Oltului spre Robeşti, orice inamic care se apropia la 20 de kilometri distanţă putând fi uşor reperat, existând timpul necesar pregătirii de apărare” .

Cetatea Arxavia era aşezată pe un platou drept, de deasupra drumului european 81, în dreptul podului care traversează Oltul la Câinenii Mici. După unele referinţe, Friedrich Schwantz, în timpul constuirii cetăţii, ar fi descoperit urme de construcţii romane, care sunt, de altfel, atestate şi de arheologi şi figurează ca “Aşezare – Epoca romană, sec. II-III d. Hr.’, în Repertoriul monumentelor istorice din judeţul Vâlcea.

Câineniul a devenit astfel un centru militar şi comercial al imperiului, aici apărând şi primii funcţionari austrieci, primii traducători şi primele pieţe comerciale. În acea perioadă, o populaţie săsească este adusă în cetatea Arxaviei şi se pietruiesc mai multe drumuri şi se refac unele din căile de comunicare spre Boişoara şi Titeşti. Tot atunci reapare pe hartă după aproape 1500 de ani, drumul romanilor.

cetate 3“Încă din 1717, austriecii au deschis pe Valea Oltului “un drum de 11 ore pentru trăsuri, stâncile fiind sfărâmate, rostogolite şi nivelate’. Este pentru prima dată când Valea Oltului devine drum de legătură între Oltenia şi Ardeal, până atunci existând doar drumul vechi al Loviştei spre Curtea de Argeş. Tot atunci apare şi poştalionul”, spune Rizea.

Inscripţia pe două plăci de marmură albă de 2,30/1,20 metri, aflate în prezent pe stâncile de deasupra şoselei pe partea stângă pe direcţia de mers spre Sibiu începe astfel:  ‘Stai călătorule. Unde natura porunceşte să te opreşti şi vitejia lui Traian s-a oprit. (…)’.

“Construirea drumului s-a făcut cu sprijinul secret al boierimii din Oltenia şi înainte de intrarea oficială a Olteniei sub stăpânirea austriacă, deoarece, aşa cum consemnează inscripţia amintită mai sus, din 1717 drumul a primit numele împăratului Carol al VI-lea , “Via Carolina”, asigurând  tranzitul comercial şi militar pentru vehicole pe patru roţi şi reintrând în istorie după mai bine de un mileniu jumătate, după ce fusese parcurs pe Valea Oltului de armatele romane ale lui Traian, spre Sarmisegetuza. Dar spre deosebire de drumul roman, care ţinea stânga Oltului, Via Carolina a fost construită pe malul drept, iar traseul ei a constituit în bună măsură traseul şoselei anterioare amenajărilor hidrotehnice de pe Olt”, explică profesorul Rizea.

Habsburgii preiau, astfel, sub stăpânire Vâlcea şi încep, în foarte scurt timp, să fixeze repere ale imperiului – zecile de construcţii, birouri ale funcţionărimii imperiale din Râmnicu Vâlcea, cetăţi fortificate în zona Călimăneştiului. Marile ansambluri mânăstireşti de la Cozia, Episcopia Râmnicului, Dintr-un Lemn, Bistriţa, Hurezi, care existau anterior, primesc ca arhitectură zidurile fortificate, impuse de arhitecţii habsburgi. Se spune că şi zidurile fortificate din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea datează din perioada stăpânirii habsburgice.

Aşadar, Arxavia nu a fost un caz izolat de construcţie austriacă. Cetatea din Câineni a fost vizitată de Eugen de Savoia şi multe baluri în onoarea acestuia au fost organizate la aici.

După pacea de la Belgrad din 1739, Arxavia a fost distrusă de turci, azi fiind un teren agricol, dar ochiul avizat al arheologului reperează cu precizie urmele zidurilor, poarta de acces şi şanţul de apărare ale cetăţii. Astfel, după 30 de ani de stăpânire autriacă, Oltenia reintră sub stăpânire otomană şi direct supusă prinţilor fanarioţi de la Bucureşti.

“Păcat. A fost perioada scurtă de înflorire a Văii Oltului, legendele care au rămas despre habsburgi păstrează nobleţea acestui mare imperiu apusean. Poate că, cine ştie, dacă habsburgii ar fi stat măcar o sută de ani aici, la Vâlcea, ne-am fi putut mândri şi noi, azi, cu un judeţ ardelenesc”, conchide primarul din Câineni.

Şi Via Carolina decade treptat după 1739, drumul este fragmentat pe alocuri de prăbuşirile de stânci şi torente. Cel care încearcă o refacere a lui, în 1818, este slugerul Tudor Vladimirescu în vremea când era vătaful de la Câineni.

Cât despre Arxavia sau Strasburg, în nopţile lungi de iarnă, ea apare semeaţă, ca o fantomă, pe versantul de deasupra Câineniului şi vag un acord de vals vienez reuşeşte să răzbată de dincolo şi se apoi se pierde pe Olt în jos, prin defileu, până departe spre Dunăre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *